Connect with us
Data: 05/02/2025
.

Actualitate

„Hepatita C nu doare. Doar ucide”. Fă-ţi testul gratuit!

Publicat

pe

Hunedorenii vor putea să se testeze gratuit pentru depistarea hepatitei C prin intermediul celei mai mari campanii de gen derulată la nivel naţional de Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) şi demarată ieri. Campania se desfăşoară sub sloganul „Hepatita C nu doare. Doar ucide.” în colaborare cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, cu susţinerea laboratoarelor Bioclinica.În cadrul acesteia, vor fi puse la dispoziţia doritorilor circa 50.000 de teste gratuite de depistare a infecţiei cu virusul hepatitei C prin intermediul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, iar în judeţ, a celor patru laboratoare Bioclinica din Hunedoara, Deva, Orăştie şi Petroşani.

Actualitate

Părintele Arsenie Boca a fost proclamat sfânt. Inclus în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alți 15 noi sfinți canonizați

Publicat

pe

Redactat de

La împlinirea unui secol de la înființarea Patriarhiei Române, a avut loc și proclamarea celor 16 noi sfinți români, canonizați anul trecut, printre care se numără și Părintele Arsenie Boca de la Prislop, care va fi prăznuit anual în ziua de 28 noiembrie.

Proclamarea celor 16 sfinți, canonizați anul trecut, printre care și Părintele Arsenie Boca, a avut loc la Catedrala Patriarhală, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

“Evenimentul istoric a avut loc la finalul Sfintei Liturghii oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel de aniversarea Centenarului Patriarhiei Române. La slujbă au participat și membrii Adunării Naționale Bisericești, iar pe Dealul Mitropoliei au fost prezenți sute de credincioși”, a anunțat Basilica.

La ora 12:00, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, a proclamat public canonizarea celor 16 noi sfinți.

 

Advertisement

Foto credit: Basilica.ro

O jumătate de oră mai târziu, tot în Catedrala Patriarhală, a avut loc slujba de Te Deum pentru Centenarul Patriarhiei Române și pentru începutul lucrărilor Sfântului Sinod și ale Adunării Naționale Bisericești. De asemenea, de la aceeași oră, în toate lăcașurile de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române s-a săvârșit slujba de Te Deum pentru Centenarul Patriarhiei Române, la începutul căreia au fost trase clopotele timp de un minut.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, anul trecut, canonizarea a 16 cuvioși și preoți mărturisitori din secolul XX, printre aceștia aflându-se și Părintele Arsenie Boca de la Prislop.


Cei 16 noi sfinți și zilele de cinstire
  • Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (16 septembrie);
  • Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (4 octombrie);
  • Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie);
  • Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie);
  • Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu (22 iulie);
  • Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria (2 decembrie);
  • Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie);
  • Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț (6 iulie);
  • Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus (20 decembrie);
  • Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj (8 martie);
  • Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (26 decembrie);
  • Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici (10 noiembrie);
  • Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova (10 mai);
  • Preot Mucenic Ilarion Felea (18 septembrie);
  • Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia (3 august);
  • Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (8 august).

Cine a fost Arsenie Boca – „Sfântul Ardealului”

Părintele Arsenie Boca, cunoscut ca și „Sfântul Ardealului”, s-a născut în data de 29 septembrie 1910, în localitatea hunedoreană Vața de Sus, într-o familie de oameni simpli. După ce a urmat şcoala primară şi liceul la Brad, în 1929 s-a înscris la Academia Teologică„Andreiană” din Sibiu (1929-1933). În anul 1939 a petrecut trei luni pe Muntele Athos. A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942. Numele „Arsenie” l-a primit în data de 3 mai 1940 când a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. A condus acea obște până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop. A fost arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951. A fost închis la Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari și apoi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat pe 17 martie 1952, Părintele Arsenie s-a întors la Mănăstirea Prislop, participând la slujbe, pictând și lucrând în obștea mănăstirii. În anul 1955 a fost anchetat la Timișoara, și condamnat la alte șase luni de detenție. În anul 1959 Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar Părintele Arsenie Boca exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități. În 1961 era angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat. Apoi s-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, unde a început pictarea lăcașului de cult.

În ziua de 28 noiembrie 1989, Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la Mănăstirea Prislop, din Țara Hațegului, județul Hunedoara, loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară care vin să se închine la mormântul marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Simulare Evaluarea Națională și Bacalaureat: Au fost publicate programele pentru susținerea probelor

Publicat

pe

Redactat de

Ministerul Educației a publicat, marți, programele valabile pentru susținerea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Balacaureat în anul școlar 2024-2025.

 

Astfel, potrivit calendarului simularea probelor la Evaluarea Națională va începe în 17 martie, iar la Bacalaureat în 24 martie 2025.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Noi meciuri de pregătire pentru hunedorenele din Liga 3

Publicat

pe

Redactat de

Cele două divizionare terțe de fotbal din județul Hunedoara, Jiul Petroșani și Minerul Lupeni, își continuă seria meciurilor de pregătire. Cei de la Jiul au evoluat zilele trecute, iar băieții de la Minerul vor reveni pe gazon miercuri, 5 februarie.

Cu colege de eșalon

Astfel petroșănenii, care evoluează în seria 8 din Liga 3, au jucat un meci amical, în deplasare, cu colega de eșalon CSU Alba Iulia, partida încheindu-se cu scorul de 1-0 în favoarea echipei din județul vecin. În meciul cu formația care evoluează în seria 7, unde este pe locul al treilea, fiind, deja, calificată în play-off, Jiul a început meciul cu Turiță – Vreja, Petruț, Dunca, Hondorocu – Pruteanu, Iftimie, Jinga, Petre – Velici, Buțurcă, iar pe parcurs au mai intrat Mureșan – Geană, Dobre, Giurică, Sandu, Sajin, Gogescu și Fulga. După victoria din primul meci de pregătire al anului, 3-1 acasă, cu CSM Târgu Jiu, din Liga 4 Gorj, Jiul pierduse, la Petroșani, cu 1-0, amicalul cu vecinii și rivalii din Vale de la Minerul Lupeni. Pe de altă parte, cei de la Lupeni, care evoluează în seria 9, vor juca, și ei, al treilea meci de pregătire al anului, după ce le-au câștigat, pe precedentele două, 4-0 pe terenul celor de la Minerul Motru, din Liga 4 Gorj, și succesul mai sus amintit din fața Jiului. Minerul Lupeni revine pe gazon miercuri, 5 februarie, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, pe teren sintetic, unde vor juca cu colega de eșalon Vulturii Fărcășești, din seria 8, unde este pe locul al patrulea, fiind principala contracandidată a Jiului la ocuparea unui loc în play-off.

Cu gândul la play-off

Vorbind de play-off, cele două hunedorene sunt, cu trei etape înainte de încheierea sezonului regular, primele sub linie, cum se spune, dar la ecarturi surmontabile. Astfel, Jiul este la două puncte de poziția a patra. În prima etapă din acest an, programată la finele lunii în curs și începutul lui martie, Jiul va primi vizita celor de la Unirea Bascov, poziția a treia și cu șapte puncte mai mult decât petroșănenii. Apoi va urma alt meci acasă, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, Jiul urmând a termina sezonul regular în deplasare la Gilortul Târgu Cărbunești, echipă cu șanse doar pur teoretice la play-off, acum fiind pe șapte și la șase puncte în spatele petroșănenilor. Cu trei victorii Jiul poate spera la play-off, dar va depinde și de jocul altor rezultate. De cealaltă parte, cei de la Lupeni au același număr de puncte cu a patra clasată, dar un golaveraj mai slab. De asemenea, Minerul este la două puncte de locurile doi și trei și la cinci de liderul seriei. În primul meci al anului Lupeniul joacă acasă cu Lotus Felix, locul șapte și la șase puncte de play-off. Urmează o deplasare la Gloria Cermei, antepenultima clasată și doar cu șanse pur teoretice la play-off, iar în ultima etapă Minerul va juca, la Lupeni, cu actualul lider, CSC Peciu, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Pe de altă parte, cei de la Lupeni sunt siguri că, în cazul în care câștigă cele trei meciuri rămase din sezonul regular, vor ajunge în play-off, întrucât echipele din fața lor vor juca între ele, iar cineva va pierde, inevitabil, puncte în aceste dueluri.

Advertisement

Programul viitor

Până la reluarea campionatului cele două echipe hunedorene din Liga 3 de fotbal vor mai susține și alte meciuri de pregătire. Cei de la Jiul vor mai juca cu CSC Ghiroda, în deplasare, pe 8 februarie, acasă cu Unirea DMO, pe 15, cu Unirea Alba Iulia, în deplasare, pe 19, și din nou acasă cu Unirea DMO, pe 22. Cu excepția celor de la Unirea DMO, lideri în Liga 4 Hunedoara, celelalte adversare ale petroșănenilor evoluează tot în eșalonul terț, Ghiroda în seria 9, unde se bate, printre altele, și cu Lupeniul pentru un loc în primele patru, iar „albanezii” în seria 7, cu calificarea în play-off în buzunar. De cealaltă parte, pentru cei de la Minerul Lupeni, după amicalul cu Fărcășeștiul, va urma o deplasare la divizionara secundă FCU Craiova, pe 11 februarie, iar două zile mai târziu un meci de pregătire pe terenul celor de la Unirea DMO. Pe 15 februarie Minerul Lupeni va participa la un triunghiular găzduit de CSM Târgu Jiu, la care va mai fi prezentă încă o echipă din Liga 3, CS Dinamo, locul 4 în seria 4, cu șanse mari de a ajunge în play-off, iar pe 19 vor juca, tot în deplasare, cu CSM Târgu Jiu. În aceste programe pot interveni, oricând, modificări, fiind vorba despre schimbări de date și de adversari, dar și nedorite anulări de meciuri, însă pot apărea și noi jocuri de verificare.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate