Connect with us
Data: 30/04/2024
.

Actualitate

Dosarul de incompatibilitate a lui Moloţ se mută la instanţa supremă

Publicat

pe

Decizia ANI nu a fost anulată de instanţă

Curtea de Apel Alba Iulia a respins ieri acţiunea în contencios administrativ formulată de Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

„Dacă ICCJ decide că sunt incompatibil, renunţ la funcţia de şef al CJ”

„Dacă ICCJ decide că sunt incompatibil, renunţ la funcţia de şef al CJ”

Moloţ a cerut instanţei anularea actului administrativ prin care a fost declarat incompatibil de către ANI. Hotărârea nu este definitivă, iar preşedintele CJ Hunedoara a declarat ieri că va ataca decizia Curţii de Apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). „Voi ataca decizia la Înalta Curte, iar dacă aceasta va hotărî că eu sunt incompatibil, atunci voi renunţa la funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara. Nu este nicio problemă pentru mine, mă retrag la viaţa privată. Nu m-am făcut preşedinte prin studii, eu am o profesie, deci nu va fi niciun fel de problemă pentru mine. Tot acest dosar a fost unul dirijat ca să-l dea jos pe Moloţ”, a afirmat ieri preşedintele CJ Hunedoara.

ANI, sprijinită de SNSMP şi un ONG

Instanţa Curţii de Apel Alba Iulia a decis ieri respingerea demersului lui Mircea Moloţ, după ce, în 13 februarie, a rămas în pronunţare până în 20 februarie, în termenul care a avut loc pe fondul procesului dintre preşedintele CJ Hunedoara şi ANI. Instanţa a aprobat în 13 februarie intrarea în proces, ca părţi, a Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor din România (SNSMR) şi a Asociaţiei Civică “Dreptatea”, în favoarea ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat în mai 2012, că „Mircea Ioan Moloţ s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26.09.2008-30.01.2009, deoarece a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, cât şi funcţia de preşedinte al Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA), respectiv reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local la S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Deva, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. 1), lit. e) şi lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”. Potrivit prevederilor legii amintite, „funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială, respectiv funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”. Agenţia Naţională de Integritate a precizat şi că persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.

Advertisement

Mircea Moloţ a contestat raportul de incompatibilitate făcut de ANI. „Acolo (n.r. – la AGA), nu am fost remunerat, nu s-a întâmplat nimic, iar juriştii mei nu mi-au spus nimic despre acest lucru, că aş fi în stare de incompatibilitate. Dar am preferat să ies de acolo, tocmai pentru a evita astfel de lucruri”, a declarat, anul trecut, Mircea Moloţ, referindu-se la declararea de către ANI a situaţiei de incompatibilitate în care s-a aflat.

Actualitate

Expoziție de mașini electrice de top, la Colegiul Național “Decebal” din Deva: „Provocarea Viitorului”

Publicat

pe

Redactat de

Weekendul trecut, curtea Colegiului Național “Decebal” a devenit scena unei expoziții tehnologice remarcabile, marcată de prezentarea unor mașini electrice de top și de o atmosferă vibrantă, plină de entuziasm. Evenimentul a adus împreună liceeni pasionați de robotică, entuziaști ai tehnologiei și un invitat de seamă, Dan Boboiescu, alături de colaboratorii săi.

Mașini electrice de ultimă generație, perle ale industriei auto ecologice, au fost expuse cu mândrie sub razele soarelui, atrăgând atenția și admirația publicului prezent. Liceenii din Deva, cu ochii plini de curiozitate, au explorat fiecare detaliu al acestor capodopere tehnologice, sub îndrumarea pasionată a profesorilor și experților din domeniu.

Invitatul special, Dan Boboiescu, alături de colaboratorii săi, au adus cu ei expertiza și pasiunea pentru mișcarea către mobilitate electrică. Dialogul cu participanții a evidențiat impactul pozitiv al mașinilor electrice asupra mediului înconjurător, subliniind importanța unei schimbări către soluții de transport mai sustenabile.

Evenimentul a oferit și oportunitatea de a întâlni membrii proiectului ElectroMobilitate”, inițiativă ce a acumulat peste 3 milioane de kilometri pe drumurile României, demonstrând viabilitatea și beneficiile mobilității electrice.

 

Advertisement

„Evenimentul a fost dedicat echipei de robotică de la Colegiul „Decebal”. S-a născut inițiativa în urma unui dialog online despre industria autoglobală și aplicarea roboților în industria auto. Am venit cu mai multe mașini pe care să le prezentăm, cu soluții tehnice constructive diferite și este în curs de derulare o prezentare video bazată pe roboți în industria auto”, a declarat ing. Dan Boboiescu, coordonator proiectul „ElectroMobilitate”.

„În primul rând, evenimentul, alături de domnul Dan Boboiescu care a venit din America, domnul Cornel reprezentant Auto -Schunn, dar și mulți alții, echipa de robotică a avut foarte multe de învățat. Am aflat care este procesul industrial al roboticii, care sunt contribuțiile roboticii în industria automobilă, care sunt avantajele unei mașini electrice dacă vrem să ne bazăm pe asta pentru că, până la urmă, asta se zice că va fi viitorul și multe altele. Desigur, practici, ce face un inginer, unde putem aplica pe ce vrem să ne orientăm în viitor și așa mai departe. Echipa de robotică vrea să le mulțumească domnilor pentru că au venit să ne ajute, să ne susțină și am fost foarte bucuroși să vedem atâtea mașini pe care nu ni le-am imaginat vreodată că o să le vedem. Sunt minunate”, a spus Jad El Haj Sleiman, programator la echipa de robotică „Decebal Tech”.

Astfel, expoziția de la Colegiul Național “Decebal” din Deva nu a fost doar un simplu eveniment, ci o veritabilă provocare a viitorului, subliniind importanța tehnologiei și inovației în construirea unei lumi mai verzi și mai sustenabile pentru generațiile viitoare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident rutier cu 5 victime, între care doi minori

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier cu 5 victime a avut loc în Bretea Română.

În această seară, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțată producerea unui accident rutier în localitatea Bretea Română.

De urgență, la locul indicat au fost mobilizate o autospecială dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Bretea Română, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale SAJ.

Echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme și au rezultat 5 victime, dintre care 2 minori în vârstă de 12, respectiv 13 ani, transmite ISU Hunedoara.

Toate cele 5 persoane au fost evaluate medical la fața locului, au primit primul ajutor și ulterior au fost transportate la UPU Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Totodată, pompierii militari au asigurat la locul intervenției măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Advertisement

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Futsal: Bronz național pentru CSM Deva

Publicat

pe

Redactat de

Într-un meci contând pentru etapa a V-a, penultima a a play-off-ulului din Liga 1 de futsal, CSM Deva a întâlnit, marți seară, pe teren propriu, pe FK Odorheiu Secuiesc.
Meciul a fost unul fără miză, întrucât, înaintea jocului de la Deva, CFR Timișoara trecuse, acasă, cu 7-5, de United Galați, cele două combatante fiind, astfel, calificate în finala campionatului, cu mențiunea că trupa de la Dunăre avea, deja, asigurate biletele pentru ultimul act. Cu toate acestea, meciul de la Sala Sporturilor din Deva a fost unul extrem de spectaculos, lucru firesc, ținând cont de faptul că s-au întâlnit cele mai frumoase echipe din futsalul autohton, ambele practicând un joc deschis și plăcut ochiului.
Dacă prima parte a fost una ceva mai tacticizată, în care s-a înscris un singur gol, în contul celor de la Odorhei, autor Kanyo (11), mitanul secund a fost un spectacol total.
Devenii au egalat prin Savio (24), dar harghitenii au revenit în avantaj prin reușita lui Iszlai (27). Imediat după aceea Simic (28) a reușit un „golazzo”, cu un vinclu de senzație, reușita fiind repetată, cu o execuție similară, de C. Matei (32), iar Deva avea 3-2.
Trupa lui Roger Augusto face 4-2, prin Gavrilă (36), iar cei de la Odorhei scot portarul, însă superioritatea din câmp nu i-am ajutat, întrucât finalul a aparținut gazdelor. Astfel, după o bară a lui Simic, Nastai face 5-2, pentru ca Savio să ducă scorul la 6-2, toate acestea petrecându-se în minutul 38. De altfel, 6-2 a fost și scorul final al acestei întâlniri, iar CSM Deva, care, indiferent de rezultat, nu mai putea pierde locul al treilea, a intrat, în mod oficial, în posesia medaliilor de bronz.

În ultimul meci din play-off, CSM Deva, care a cucerit, în acest sezon, și Cupa României la futsal, va juca, în deplasare, cu United Galați.
Această partidă, care nu mai poate influența configurația finală a clasamentului din play-off, ordinea fiind Galați, Timișoara, Deva și Odorhei, se va disputa sâmbătă, 4 mai, cu începere de la ora 18:00.
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate