Actualitate
Biletele gratuite de călătorie cu transportul local din Hunedoara se distribuie de azi
Facilităţi pentru următoarele trei luni
Mai multe categorii de persoane din municipiu vor primi între 8 şi 16 tichete/lună
Primăria Hunedoara va începe astăzi eliberarea biletelor gratuite de călătorie pe trimestrul doi pentru locuitorii îndreptăţiţi să beneficieze de aceste facilităţi.
Distribuirea biletelor se va face zilnic, între orele 08:00 şi 14:00, în sediul nou al municipalităţii, tichetele gratuite fiind eliberate în ordinea alfabetică a numelui beneficiarilor şi pe baza actelor doveditoare şi a legitimaţiei de călătorie. Potrivit conducerii Primăriei Hunedoara, circa 4.600 de hunedoreni au dreptul, potrivit legii, să primească bilete de călătorie gratuită pentru transportul local. Eliberarea biletelor se va finaliza în data de 30 aprilie.
Cei mai mulţi beneficiari, pensionarii
Potrivit legii, de aceste facilităţi vor beneficia persoanele cu handicap (841), însoţitorii (44) şi asistenţii personali (69) ai acestora, vârstnicii cu pensii de până la 1.000 de lei (3.396), văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război (34) şi persoanele fără venit cu vârsta de peste 55 de ani din Hunedoara. Conform hotărârii Consiliului Local (CL) Hunedoara, pensionarii cu venituri mai mici de 700 lei/lună, inclusiv, persoanele fără venituri în vârstă de peste 55 ani şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război cu domiciliul în municipiu vor primi bilete pentru 16 călătorii gratuite/lună. Tichete doar pentru opt călătorii gratuite/lună vor fi eliberate vârstnicilor cu pensii între 701 şi 1.000 de lei inclusiv. Toate aceste tichete sunt valabile pe mijloacele de transport în comun care circulă prin Hunedoara doar însoţite de legitimaţia de călătorie a beneficiarului.
Conform anunţului Primăriei Hunedoara, azi se pot prezenta pentru a-şi ridica tichetele gratuite beneficiarii al căror nume începe cu literele L,M,N,O,P,R,S şi Ş. Aceştia trebuie să se prezinte la sediul nou al Primăriei Hunedoara cu legitimaţia de călătorie, actul de identitate şi copii sau originale ale documentelor doveditoare pe baza cărora au fost incluşi printre beneficiarii biletelor gratuite de călătorie (talon de pensie, certificate, adeverinţe sau legitimaţii).
Actualitate
Recomandările IPJ Hunedoara pentru siguranța în trafic
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara le reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație pentru prevenirea accidentelor rutiere. Polițiștii recomandă adaptarea vitezei la condițiile de drum, informarea asupra stării vremii și a traseelor înainte de plecare, precum și evitarea manevrelor riscante.
În contextul unui trafic aglomerat și al unor condiții meteo nefavorabile, pot apărea blocaje temporare. Conducătorii auto sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să dea dovadă de politețe rutieră și să nu blocheze intersecțiile. De asemenea, este esențial să nu efectueze depășiri fără vizibilitate corespunzătoare și să se asigure temeinic înainte de fiecare manevră.
Recomandări esențiale pentru șoferi:
Nu consumați alcool și nu conduceți dacă sunteți obosiți!
Nu folosiți telefonul mobil în timpul condusului, iar pentru comunicare utilizați sistemele hands-free.
Păstrați o distanță de siguranță față de celelalte vehicule și adaptați viteza la condițiile de trafic.
Atenție sporită și pentru pietoni! Aceștia sunt sfătuiți să traverseze doar prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului și doar după ce se asigură că șoferii le-au observat intenția de a traversa. În plus, pietonii trebuie să circule exclusiv pe trotuare și să evite zonele periculoase din trafic.
Polițiștii hunedoreni fac apel la responsabilitate și prudență, subliniind că respectarea regulilor de circulație contribuie la siguranța tuturor participanților la trafic.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Se stabilesc sferturile din faza județeană a Cupei României
Joi, 6 februarie, va avea loc o sesiune de lucru cu echipele de fotbal din Ligile 4 și 5 din județul Hunedoara. Cu ocazia acestui eveniment, care va avea loc la Hațeg, se vor trage la sorți și sferturile de finală ale fazei județene din Cupa României.
Opt pretendente la câștigarea trofeului
După un tur preliminar, în care au evoluat doar echipe din Liga 5, în faza județeană Hunedoara a Cupei României la fotbal s- a trecut la grupe. Au fost patru grupe a câte formații fiecare, iar în optimi s-au calificat câștigătoarele, plus cele mai bune trei locuri secunde. Aurul Brad, în calitate de finalistă a ediției trecute, a fost calificată direct în sferturi. Din grupa 1 s-au calificat Retezatul Hațeg și Dacia Orăștie, din grupa 2 Șoimul Băița și Inter Petrila, din grupa 3 doar CSM Vulcan, CFR Simeria având cea mai slabă linie de clasament dintre echipele de locul al doilea, iar din grupa 4 Unirea DMO și Gloria Geoagiu. Așa cum se poate observa, toate cele opt pretendente la cucerirea trofeului evoluează în Liga 4. Ediția trecută a competiției a fost câștigată, la nivel județean, de către Minerul Lupeni, echipă care evoluează, în prezent, în Liga 3.
Subiecte importante la sesiunea de lucru
Sesiunea de lucru organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara cu reprezentanții echipelor din Liga 4 și Liga 5 va începe la ora 17:30 și va avea loc la Sala de ședințe a Primăriei orașului Hațeg. Pe lângă tragerea la sorți pentru Cupă, vor mai dezbătute și alte teme de interes. “Primăria orașului Hațeg este gazda acestui eveniment, iar sprijinul său este esențial pentru buna desfășurare a acestei sesiuni de lucru. În cadrul întâlnirii se va face analiza primei părți a seonului. Aici se vor discuta aspecte legate de desfășurarea primelor 17 etape din Liga 4 și a primelor 10 etape din Liga 5, evidențiind aspectele organizatorice, competiționale și eventualele îmbunătățiri necesare. Un alt subiect este clasificarea fotbalului amator. La acest punct se va pune accent pe cerințele Regulamentului Jocurilor de Baraj pentru Liga 3, care stipulează că echipa câștigătoare a Ligii 4 și participantă la barajul de promovare trebuie să fie clasificată cu cel puțin nivelul bronz. De asemenea, se va vorbi și despre administrarea jucătorilor și a documentelor, urmând a fi transmise informații privind procedurile de acordare a vizelor anuale, legitimări și transferuri prin intermediul platformei Football Connect. Există și punctul „Diverse”, în cadrul căruia se vor dezbate și alte aspecte considerate importante de către reprezentanții echipelor prezente, oferind oportunitatea unui dialog deschis. Aceste întâlniri s-au dovedit extrem de utile, facilitând dezbaterea celor mai noi proiecte și identificarea de soluții concrete la nevoile specifice ale cluburilor participante”, au informat cei de la AJF Hunedoara.
Actualitate
Mistreți surprinși de camerele de monitorizare în Parcul Național Retezat
Camerele de monitorizare instalate de rangerii Administrației Parcului Național Retezat (APNR) au surprins imagini cu mistreți în habitatul natural al acestora. Parcul, recunoscut pentru biodiversitatea sa impresionantă, găzduiește numeroase specii de mamifere, păsări și reptile, fiind unul dintre cele mai importante refugii naturale din România.
Datorită habitatelor variate și a intervenției umane reduse, fauna din Parcul Național Retezat este extrem de diversificată, atât ca număr de specii, cât și ca populație de exemplare. Printre speciile protejate care trăiesc aici se numără râsul, ursul brun, lupul și capra neagră.
Parcul Național Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, fiind situat în sud-vestul țării. Acesta reprezintă un important punct de atracție pentru cercetători, turiști și pasionații de natură.
CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atleții de la SCM Deva, pe podium la Cupa României
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de curent electric pe câteva străzi din Deva și în mai multe localități din județ, între 3 și 7 februarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Medalii naționale la popice pentru Inter Petrila
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tineri bănuiți că ar fi deținut substanțe interzise. Unul dintre aceștia, oprit în trafic pe un bulevard din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lămuriri privind majorarea taxei de salubrizare la Geoagiu. Tensiuni în ședința de CL
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat dat dispărut de colegii de muncă. A plecat de la locul în care era cazat, din comuna Dobra
-
Stiri nationalecu 16 ore in urma
„Drumul Iancului”, între Vidrișoara și limită cu județul Hunedoara, va fi modernizat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
UEFA Europa League: Rezultate, clasament și program