Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Primăria Hunedoara face regulament cu sancţiuni pentru asociaţiile de proprietari

Publicat

pe

Proiect de hotărâre

Modul de desfăşurare al controlului financiar – contabil la cei ce strâng banii locatarilor va fi reglementat de municipalitate

Numeroasele nereguli şi chiar fraude găsite de reprezentanţii Primăriei Hunedoara în activitatea asociaţiilor de proprietari din municipiu a determinat autorităţile locale să se gândească la instituirea unor reguli pentru efectuarea controlului financiar contabil la aceste entităţi, dar şi sancţiuni pentru cei care nu le respectă

Astfel, municipalitatea a întocmit un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de îndrumare şi coordonare a asociaţiilor de proprietari/locatari precum şi desfăşurarea controlului financiar contabil la acestea. Iniţiativa a fost deja postată pe site-ul, dar şi la panoul de afişaj al Primăriei Hunedoara pentru a putea fi consultată de către locuitori. Aceştia pot depune sugestii şi sesizări pe marginea proiectului de hotărâre până în data de 14 august.

Contravenţii şi amenzi

Advertisement

De relaţia cu asociaţiile de proprietari se ocupă în acest moment Serviciul Spaţiu Locativ din cadrul Primăriei Hunedoara, acesta fiind cel care asigură şi îndrumare metodologică. Refuzul conducerii asociaţiilor de proprietari de a pune la dispoziţie registrele şi corespondenţa, actele, piesele justificative, bilanţurile contabile şi alte documente  necesare în cazul unui control este doar una dintre neregulile cu care s-au confruntat reprezentanţii Primăriei Hunedoara veniţi să verifice activitatea celor ce gestionează banii locatarilor. „În vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar – contabilă a asociaţiilor de proprietari se impune stabilirea unor obligaţii pentru conducerile asociaţiilor de proprietari şi angajaţii acestora, care în măsura în care nu sunt respectate să constituie contravenţii şi să fie sancţionate cu amendă”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre. Potrivit acestuia, cea mai mică amendă ce poate fi aplicată de Primăria Hunedoara reprezentanţilor asociaţiei de proprietari găsită cu nereguli este 200 de lei, iar cea mai mare ajunge la 2.000 de lei.

 

 

Advertisement

Actualitate

L-ați văzut? Un băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Publicat

pe

Redactat de

Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.

“Minorul Andrei Bogdan Ovidiu are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate