Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Defileul Jiului se deschide azi pentru credincioşii aşteptaţi la Lainici

Publicat

pe

Sărbătoare mare

Mănăstirea va găzdui o slujbă religioasă prilejuită de praznicul „Schimbării  la faţă”

Mii de oameni vor veni azi, la Lainici, la slujba de „Schimbare la faţă”. La sărbătoare vor sluji preoţi din toată ţara, dar şi din străinătate. Traseul rutier rămâne deschis toată ziua.

Înalte feţe bisericeşti vor sluji

Marţi este praznicul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, iar la Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj sunt aşteptaţi mii de oameni. Lăcaşul de cult îşi va deschide porţile pentru credincioşii care vin în fiecare an pe Defileul Jiului, din toate colţurile ţării, pentru a se ruga lui Dumnezeu la ceas de sărbătoare. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Olteniei, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Vor mai sluji, alături de Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Advertisement

Se sistează lucrările la şosea

În fiecare an, în 6 august, creştinii ortodoccşi, dar şi catolicii, prăznuiesc “Schimbarea la Faţă”, una dintre cele mai mari sărbători religioase. Acum se cinsteşte, momentul în care apostolii Petru, Iacov şi Ioan, aflaţi pe Muntele Tabor, l-au văzut pe Mântuitor schimbându-se la faţă şi s-au convins că acesta e fiul lui Dumnezeu. În Noul Testament se spune că faţa lui a strălucit ca soarele, iar veşmintele lui s-au făcut albe ca lumina. Atunci le-a vorbit Dumnezeu apostolilor: „Acesta este fiul meu cel iubit, în care am binevoit. Pe acesta ascultaţi-l!”.

Pentru ca credincioşii să poată ajunge la slujbă, lucrările din Defileul Jiului vor fi întrerupte, iar circulaţia va fi deschisă pe toată perioada zilei de marţi.

Defileul Jiului este în plină reabilitare, iar traficul este permis doar în week-end

Advertisement
Advertisement

Actualitate

L-ați văzut? Un băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Publicat

pe

Redactat de

Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.

“Minorul Andrei Bogdan Ovidiu are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate