Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Trafic întrerupt între Săcămaş şi Lugoj, din cauza unui TIR răsturnat

Publicat

pe

Circulaţia rutieră a fost întreruptă, ieri dimineaţă, pe Drumul Naţional (DN) 68A, între Săcămaş şi Lugoj, pentru ridicarea unui autotren care s-a răsturnat la marginea şoselei, în localitatea Ohaba, cu o zi înainte. Traficul a fost închis la 07:45 şi s-a reluat în condiţii normale abia în jurul orei 09:20, după cum a anunţat Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

 

 

Advertisement

Actualitate

ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă

Publicat

pe

Redactat de

ACTUALIZARE: Băiatul de 15 ani, din municipiul Vulcan, dat dispărut de familie sâmbătă, a fost găsit într-o zonă împădurită, greu accesibilă, situată la o distanță de aproximativ trei kilometri de casă.

“Potrivit primelor verificări, acesta ar fi ieșit în cursul zilei de azi la plimbare, s-ar fi speriat de un animal sălbatic, s-a rătăcit și nu ar mai fi știut drumul înapoi spre casă”, a informat, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Căutat de zeci de forțe și voluntari

Băiatul a fost căutat de zeci de forțe. La acțiunile de căutare, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai ISU Hunedoara, Salvamont, IJJ Hunedoara, cărora li s-au alăturat și circa 40 de voluntari.

Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni. Având în vedere temperaturile scăzute, a fost solicitat un echipaj medical, fiindu-i acordate îngrijiri la domiciliu de către personalul autorizat”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

Știrea inițială

Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.

Minorul are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate