Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Bucureşteni prinşi la furat dintr-un apartament din centrul Devei

Publicat

pe

Doi indivizi au intrat, ziua în amiaza mare, într-un imobil de pe strada Avram Iancu, din reşedinţa de judeţ, de unde au plecat cu mai multe bijuterii din aur. Unul dintre ei a fost arestat preventiv

Laurenţiu Gabriel Colonică (32 de ani), un tânăr din Bucureşti, recidivist, a ajuns în spatele gratiilor, sub acuzaţia că ar fi comis un furt dintr-un apartament din centrul municipiului Deva. Conform poliţiei, acesta nu ar fi acţionat singur, ci împreună cu un alt bărbat, Daniel Anton (38 de ani), tot bucureştean. Oamenii legii zic că cei doi ar fi intrat într-un imobil situat pe strada Avram Iancu, din zona Catedralei „Sfântul Nicolae” din Deva, reuşind să fure mai multe bijuterii din aur.

Furtul ar fi avut loc joia trecută, în jurul prânzului. Poliţiştii au fost anunţaţi despre faptul că în scara unui bloc din zona respectivă se aflau doi bărbaţi care par suspecţi. Un echipaj s-a deplasat la faţa locului, observându-l pe unul dintre cei doi bărbaţi în timp ce ieşea în fugă din scara blocului. Era Colonică, un tânăr ce a mai avut probleme cu legea şi în trecut, după cum zic oamenii legii. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspectul, recidivist şi fără ocupaţia, a pătruns, prin ruperea butucului de la yală, în interiorul unui apartament, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur. Din investigaţii s-a mai constatat că la comiterea faptei a mai participat un bărbat, tot din Bucureşti, cunoscut cu antecedente penale”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Din anchetă, poliţiştii au stabilit că cei doi au mai dat o spargere. Au intrat într-un apartament aflat pe bulevardul Decebal, tot din Deva, de unde au furat un inel, o verighetă şi un lanţ din aur, în valoare de 3.000 de lei, fapta având acelaşi mod de operare.

Laurenţiu Colonică a fost reţinut, pe numele său Judecătoria Deva emiţând un mendat de arestare preventivă. În ceea ce îl priveşte pe celălalt bucureştean suspect, Daniel Anton, în cazul lui poliţiştii zic că s-a formulat o o propunere de arestare preventivă în lipsă.

Advertisement

[box type=”info”]

Flagrant la Hunedoara

Şi la Hunedoara, poliţiştii au prins în flagrant doi puşti, unul de 16 ani, iar celălalt mai mare cu un an decât el, în timp ce încercau să intre, prin forţarea ferestrei, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Eliberării din oraş. În cazul lor, oamenii legii au stabilit că, începând cu 1 iunie şi până în 6 august, aceştia au comis trei astfel de fapte şi o tentativă, sustrăgând în special biciclete şi scule electrice, din apartamente situate la parter şi din curţile unor imobile din Hunedoara. Cei doi minori au fost  prezentaţi judecătorilor, care au dispus, în cazul lor, măsura obligării de a nu  părăsi localitatea de domiciliu.

[/box]

 

Advertisement
Advertisement

Actualitate

ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă

Publicat

pe

Redactat de

ACTUALIZARE: Băiatul de 15 ani, din municipiul Vulcan, dat dispărut de familie sâmbătă, a fost găsit într-o zonă împădurită, greu accesibilă, situată la o distanță de aproximativ trei kilometri de casă.

“Potrivit primelor verificări, acesta ar fi ieșit în cursul zilei de azi la plimbare, s-ar fi speriat de un animal sălbatic, s-a rătăcit și nu ar mai fi știut drumul înapoi spre casă”, a informat, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Căutat de zeci de forțe și voluntari

Băiatul a fost căutat de zeci de forțe. La acțiunile de căutare, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai ISU Hunedoara, Salvamont, IJJ Hunedoara, cărora li s-au alăturat și circa 40 de voluntari.

Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni. Având în vedere temperaturile scăzute, a fost solicitat un echipaj medical, fiindu-i acordate îngrijiri la domiciliu de către personalul autorizat”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

Știrea inițială

Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.

Minorul are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate