Connect with us
Data: 24/02/2025
.

Actualitate

Gavril Bende a demisionat din postul de manager al spitalului din Hunedoara

Publicat

pe

Decizie politică

Liberalii Gavril Bende (foto, în stânga) şi Constantin Rusu au renunţat la funcţii

Liberalii Gavril Bende (foto, în stânga) şi Constantin Rusu au renunţat la funcţii

Ostilitatea echipei de conducere a unităţii sanitare, dar şi lipsa de comunicare cu primarul Viorel Arion sunt principalele motive ale demisiei

Spitalul Municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara va avea în curând un nou manager. La sfârşitul săptămânii trecute, Gavril Bende, membru PNL, a demisionat de la conducerea unităţii spitaliceşti, după opt ani de mandat, ca urmare a lipsei de colaborare cu primarul Hunedoarei, Viorel Arion.

Alături de Bende, şi Constantin Rusu, consilier local PNL, a demisionat din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al spitalului din Hunedoara. Cei doi liberali au renunţat la posturi şi din motive politice, la cererea conducerii filialei locale Hunedoara a PNL. Demisiile au fost anunţate în faţa preşedintelui PNL Hunedoara, Mircea Moloţ, a ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, dar şi a parlamentarilor liberali Carmen Hărău şi Bogdan Ţîmpău.

„Am vrut să-mi dau demisia de mai multă vreme”

Scandalul izbucnit în luna martie la Hunedoara ca urmare a demiterii lui Gavril Bende din funcţia de manager al spitalului de către primarul Viorel Arion a continuat, se pare, în culise, în toată această perioadă. După revenirea pe post a lui Gavril Bende în urma protestelor de stradă, dar şi a intervenţiei consilierilor locali USL din Hunedoara, situaţia la spitalul municipal de pe Cerna nu s-a îmbunătăţit, ba dimpotrivă. Cu o echipa managerială total ostilă, instalată în funcţie de primarul Viorel Arion, Gavril Bende a avut o viaţă foarte grea la conducerea spitalului. Acesta a declarat că, de când a fost instalat ca primar Viorel Arion, unitatea spitalicească nu a mai primit niciun leu de la Primăria Hunedoara, iar în loc să managerieze unitatea, el a fost nevoit să suporte nenumărate controale sau acţiuni de audit, ori să dea declaraţii la DNA. „Ca să poţi fi un manager bun, cred că ai nevoie de două lucruri esenţiale. Unu: să ai o echipă managerială subordonată, unde, prin delegarea foarte clară a responsabilităţilor să poţi conduce instituţia. Şi, doi: deasupra ta să ai o piramidă de un sistem relaţional, indiferent că este politic sau instituţional. Această colaborare nu a funcţionat, nici cu echipa de conducere, nici cu primarul. Pot să vă spun că în toată perioada de după alegerile locale, Spitalul Municipal Hunedoara nu a primit niciun leu de la primăria municipiului Hunedoara. Eu am fost menţinut în funcţie pentru că acesta este postul PNL. Mi-am dorit demult să îmi dau demisia din postul de manager, iar acum o fac şi la cererea conducerii PNL Hunedoara, dar şi din motive de sănătate. Aştept să fie numit un nou manager care să facă treabă la conducerea spitalului”, a declarat Gavril Bende. Acesta mai spune că va rămâne, în continuare, medic ortoped la spitalul din Hunedoara după ce îşi va rezolva mai multe probleme de sănătate.

Advertisement

Timp de opt ani, cât a fost condus de Gavril Bende, spitalul din Hunedoara a ajuns cel mai dotat din tot judeţul, are clădiri reabilitate, aparate moderne şi îndeplineşte 90 la sută din criteriile pentru acreditare.

Încetează colaborarea cu Arion

Pe de altă parte, odată cu demisia lui Gavril Bende din funcţia de manager al spitalului, Filiala Locală Hunedoara a PNL a încetat orice fel de colaborare cu primarul Viorel Arion. Decizia a fost luată în cadrul Biroului Politic Local al PNL Hunedoara, însă nu va avea efecte şi asupra activităţii consilierilor locali liberali, care vor susţine în continuare proiectelebenefice municipiului de pe Cerna. „După demiterea lui Bende de către primarul Viorel Arion, noi am încercat să trecem peste toate divergenţele şi să colaborăm în continuare cu primarul pentru binele oraşului. Nu am reuşit în toate aceste luni, pentru că primarul se punea tot timpul contra la orice fel de iniţiativă am avut noi. Ne-am dat seama că nu mai putem continua aşa, că nu asta este soluţia şi că mai bine îl lăsăm pe domnul primar să pună el pe cine vrea în fruntea spitalului. Aşa că le-am cerut lui Gavril Bende şi lui Constantin Rusu să îşi dea demisia din funcţiile pe care le au pentru ca lucrurile să poată merge bine la spital. Încetăm colaborarea cu domnul primar Viorel Arion, însă noi, consilierii locali PNL, ne vom face în continuare treaba în legislativ şi vom susţine proiectele benefice”, a afirmat Mircea Artean, consilier local şi preşedintele filialei locale PNL din Hunedoara.

Demisiile din funcţie ale celor doi liberali sunt susţinute şi de Mircea Moloţ, liderul liberalilor din judeţul Hunedoara. Acesta a declarat că reprezentanţii PNL din Consiliul Local (CL) Hunedoara vor lucra în continuare în folosul locuitorilor. „Aşteptăm cu nerăbdare să vedem cine va conduce spitalul de la Hunedoara şi ce treabă va face. Acum, că domnul Bende şi-a dat demisia, toţi bolnavii din spital se vor însănătoşi brusc şi vor pleca acasă (sic.). Îi asigur pe hunedoreni că PNL va fi în continuare alături de ei, chiar dacă nu va mai colabora cu primarul Viorel Arion”, a mai spus Moloţ.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Grădinița PP Nr. 1 din Cartierul „Dacia” din Deva a fost oficial redeschisă, după ample reabilitări

Publicat

pe

Redactat de

 

Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 din Deva (fosta Grădiniță cu Program Normal nr. 2) a fost, astăzi, inaugurată și redeschisă oficial, după o amplă investiție.

Situată pe Aleea Salcâmilor, din Cartierul „Dacia” din municipiu, Grădinița PP Nr.1 a avut parte de reabilitări și modernizări, realizate cu ajutorul fondurilor europene.

“După o amplă investiție în reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii educaționale, această unitate de învățământ preșcolar se prezintă acum într-o formă nouă, adaptată cerințelor educaționale actuale. Grădinița a fost reabilitată și modernizată cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, în cadrul unui proiect menit să îmbunătățească condițiile de învățare și să ofere un mediu educațional modern și accesibil pentru copiii din municipiul Deva”, au informat reprezentanții Primăriei Deva.

Dotată cu echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație

Advertisement

Potrivit reprezentanților administrației publice locale, principalele lucrări au vizat atât infrastructura internă a clădirii, cât și amenajările exterioare. De asemenea, grădinița a fost dotată cu echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație, pentru a sprijini procesul educativ: videoproiectoare, ecrane de proiecție, televizoare, sisteme audio, mese și scaune noi, mobilier tip birou, imprimante, laptopuri, dar și aparatură pentru uzul zilnic, precum mașini de spălat vase și rufe. Bucătăria a fost dotată cu echipamente noi, pentru a asigura o alimentație adecvată și igienică pentru copii.

Viceprimarul municipiului Deva, Sorin Tudor Lavu, s-a aflat, astăzi, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru siguranța și confortul celor mici. Acesta a subliniat importanța dotărilor educaționale și infrastructura modernă, care contribuie la un proces educativ de calitate.

,,Prin finalizarea acestui proiect s-a făcut un pas important în dezvoltarea educației preșcolare din Deva. Grădinița nr. 1 nu este doar un loc de învățare, ci și un spațiu care reflectă grija și atenția pe care le acordăm copiilor noștri. Investiția în infrastructura educațională reprezintă un angajament ferm față de viitorul acestui oraș și implicit al copiilor”, a declarat Sorin Tudor Lavu, viceprimarul municipiului Deva.

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Deva are o capacitate de cinci grupe (110 copii). Aceasta are statutul de structură aparținătoare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 Deva.

 

Advertisement

 

Sursa foto: Primăria Deva
Citeste mai mult ...

Actualitate

Administratorii asociațiilor de proprietari care nu depun situația financiară, pasibili de amenzi

Publicat

pe

Redactat de

Administratorii asociaţiilor de proprietari din municipiul Deva au obligaţia de a transmite Compartimentului Asociații de Proprietari situaţia financiară înregistrată la data de 31 decembrie 2024. Cei care nu se conformează sunt pasibili de amenzi. 

„Conform legii care reglementează înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administratorul are ca principală atribuție întocmirea lunară a situației soldurilor elementelor de activ și pasiv și depunerea acesteia, semestrial, la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari din cadrul administrației publice locale. În același context, neîndeplinirea atribuțiilor de către administratorul asociației de proprietari se sancționează cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei”, arată reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.

Formularul privind situația soldurilor elementelor de activ și pasiv a asociației poate fi descărcat de pe pagina de internet a Direcţiei de Asistenţă Socială DevaSecțiunea Locuinţe şi Asociaţii sau accesând acest link. Formularele completate și semnate se depun la Direcția de Asistență Socială Deva – Registratură (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) sau pot fi transmise online, pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro.

Potrivit reprezentanților DAS Deva, până la această dată, doar o cincime dintre cele 456 de asociații de proprietari care funcționează în municipiul Deva au depus situația financiară aferentă anului trecut.

„Proprietarii de apartamente pot consulta oricând situația financiară a asociației din care fac parte – printr-o cerere scrisă, adresată președintelui, care are obligația să răspundă, în scris, în 10 zile de la primirea acesteia. Reprezentanții asociațiilor de proprietari, dar și proprietarii de apartamente din municipiul Deva pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin în administrarea proprietății comune”, subliniază reprezentanții DAS Deva.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum

Publicat

pe

Redactat de

Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia, din județul Hunedoara, își continuă drumul. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au transmis că acesta a parcurs 166 de kilometri, în aproximativ 31 de ore. 

“Convoiul agabaritic care transportă o turbină la termocentrala Mintia a parcurs 166 km în aproximativ 31 de ore ! Convoiul agabaritic, care se desfășoară în această perioadă în vestul României, va traversa zilele următoare podurile de pe DN7 peste Valea Nadeșului (km 489+185) și Valea Conop (km 443+262), unde se va utiliza în premieră pentru România tehnologia de traversare cu un sistem de siguranță „flyover”. Această soluție tehnică face posibilă traversarea de către convoiul de 788 tone a podurilor, fără a afecta structurile acestora în momentul traversării”, au informat, luni după-amiază, reprezentanții CNAIR.

În privința stării părții carosabile de pe traseul convoiului agabaritic, reprezentanții CNAIR precizează că o echipă de ingineri din cadrul companiei monitorizează starea acesteia în permanență, atât înaintea, în timpul, cât și după trecerea convoiului. De asemenea, transportatorul are obligația de a lua toate măsurile, astfel încât să nu fie afectată în niciun fel rețeaua rutieră pe timpul deplasării.

Transportul agabaritic are o lungime totală de 128 metri, o greutate de 788 de tone și este compus din două remorchere trăgătoare, două remorchere împingătoare și un trailer modular, totalizând 56 de axe. Acesta a intrat duminică pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, și transportă o turbină pentru retehnologizarea termocentralei de la Mintia, județul Hunedoara.

Convoiul se deplasează în perioada 23 februarie 2025 – 04 martie 2025 pe următorul traseu:

Advertisement

Nădlac 1 PTF – DN7 – Nădlac 2 PTF – DN7G – A1 – Giarmata – DJ691 – Pieschia – DJ691 – Alios – DJ691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN7) – DN7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate