Actualitate - Eveniment
Duminică ne alegem europarlamentarii. Hunedorenii din Colegiul 3 îşi vor stabili şi deputatul
Circa 400.000 de hunedoreni sunt aşteptaţi duminică, 25 mai, să vină la urne pentru a-i desemna pe cei 32 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European (PE). Aceştia îşi vor putea exprima opţiunea electorală în cele 525 de secţii de votare care au fost amenajate pe raza judeţului Hunedoara. Însă, aproximativ 52.400 de alegători hunedoreni din Colegiul 3 Ţara Haţegului -Ţinutul Pădurenilor vor trebui să voteze de două ori duminică. În cele 21 de comune şi două oraşe care fac parte din acest colegiu vor fi organizate alegeri parţiale pentru postul de deputat lăsat vacant după demisia liberalului Dan Radu Ruşanu. Scrutinul va avea loc în 134 de secţii de votare care au fost amenajate separat de cele pentru alegerile europarlamentare, în toate localităţile acestui colegiu. Ambele scrutine vor începe la ora 07:00 şi se vor termina la 21:00.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva. Un bărbat de 73 de ani, transportat la spital
Pompieri militari ai Detașamentului Deva au intervenit, cu puțin timp în urmă, cu o autospecială de intervenție la un accident rutier care a avut loc în Deva, pe Calea Zarandului, la ieșirea spre Arad.
Accidentul s-a produs în urma impactului dintre un autocamion și un autoturism. Ocupantul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 73 de ani, a fost transportat cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara la spitalul din Deva pentru investigații medicale de specialitate. Conducătorul auto al autocamionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și de curățare a porțiunii de drum pe care a avut loc accidentul rutier.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele abilitate.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
121 de misiuni și intervenții în perioada 10 – 12 ianuarie 2025
În weekend-ul care a trecut, echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara au participat la 121 de misiuni și intervenții.
Echipajele SMURD au intervenit la 90 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 8 situații care au necesitat aceste intervenții.
În aceste 3 zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 7 incendii. Două dintre ele s-au produs în localitățile Bucium Orlea, din comuna Sântămărie Orlea și Ormindea, din comuna Băița.
Astfel, vineri, 10 ianuarie, la sosirea pompierilor pentru stingerea incendiului din satul Bucium Orlea ardeau generalizat o casă de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei. Într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.
Sâmbătă, 11 ianuarie, în urma unui incendiu, flăcările au distrus acoperișul unei case din localitatea Ormindea. S-a intervenit de urgență în zona hornului pentru localizarea incendiului, astfel încât focul să nu afecteze o suprafață mai mare a casei.
La evaluarea pagubelor, după lichidarea incendiului și finalizarea intervenției, s-a constatat că a ars o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați din acoperișul cu structură de lemn, acoperit cu țiglă.
De asemenea, în această perioadă, echipajele operative au gestionat prompt 5 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere. În niciunul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat victime.
Între 10 și 12 ianuarie, pompierii au desfășurat 6 activități de patrulare, informare preventivă și recunoaștere în teren. Totodată, în 5 situații s-a acționat în sprijinul comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Actualitate
FOTO: Razie de amploare în Hunedoara. Doi minori reținuți pentru tâlhărie calificată. Sancțiuni de peste 15.000 de lei aplicate
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au desfășurat în municipiul Hunedoara o acțiune de amploare, de tip „razie”, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în zonele considerate cu risc criminogen. Acțiunea a avut ca obiectiv principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave.
În acțiune, au fost angrenați peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În cadrul raziei, la data de 10 ianuarie a.c., polițiștii au identificat doi minori, în vârstă de 16 și 17 de ani, din Hunedoara, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată. Conform cercetărilor preliminare, cei doi, la data de 08 ianuarie 2025, pe timp de noapte, ar fi abordat un bărbat pe o stradă din Hunedoara și l-ar fi deposedat de bani, țigări și un telefon mobil, folosind acte de violență. Minorii au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și depuși în Centru de Reținere și Arestare Preventivă Deva, ulterior, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, iar investigațiile continuă sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs infracțiunea.
În cadrul raziei, în municipiul Hunedoara, polițiștii au legitimat 89 de persoane, prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 25 de societăți comerciale și au oprit în trafic, pentru control, 25 de autovehicule, 10 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.335 de lei, 16 dintre sancțiuni vizând încălcări ale legislației rutiere (fiind luată și măsura complementară a reținerii unui certificat de înmatriculare și a unui permis de conducere).
De asemenea, au fost verificate peste 35 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare.
Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.
FOTO: IPJ Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu o zi in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu o zi in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu o zi in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Au rămas, în toiul iernii, fără agoniseala de o viață. Apel la ajutor pentru o familie din satul Bucium – Orlea