Actualitate - Eveniment
Dispariția unui hunedorean anunțată de familie după doi ani
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Petroșani, este căutat de familie și de oamenii legii după ce în urmă cu doi ani, în octombrie 2018, a plecat de la domiciliu și nu s-a întors. Dispariția petroșăneanului a fost anunțată abia luni, 12 octombrie, de către mama acestuia, care le-a spus oamenilor legii că nu a dat alarma până acum deoarece a sperat că fiul său se va întoarce acasă. Apostol Nicolae Ioan (foto) are 1,75-1,80 metri înălțime, constituție atletică, păr șaten, cu început de calviție în partea din față, ochi căprui, aspect îngrijit, fără tatuaje sau alte semne particulare pe corp. „Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi specifice în scopul depistării bărbatului, cu privire la care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bodgdan Nițu. Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.
Actualitate
“Noaptea Muzeelor” la Castelul Corvinilor: Concerte și show de video-mapping. Atmosfera, întregită de gulguțele aprinse de cercetași
Se anunță o seară magică, sâmbătă, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Localnici și turiști sunt așteptați la „Noaptea Muzeelor”, dar și la „Festivalul luminii”. După lăsarea întunerciului, pe zidurile impunătorului edificiu medieval vor fi proiecţii video. Atmosfera specială va fi întregită de gulguțele aprinse de cercetași.
Spectaculosul castel medieval de la Hunedoara va putea fi vizitat gratuit, sâmbătă seară, de la ora 21:00, cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor” 2024. Casa Breslelor și Expoziția permanentă de arheologie: Pre- și Protoistoria Hunedoarei vor fi și ele deschise publicului, iar intrarea va fi gratuită de la aceeași oră.
Și la ediția din acest an a evenimentului, organizatorii au pregătit un program, din care nu vor lipsi proiecțiile video pe zidurilor monumentului medieval.
„Sâmbătă, 18 mai, te așteptăm la Castelul Corvinilor, la „Noaptea Muzeelor” 2024. De la ora 21:00, aveți intrarea gratuită în incinta Muzeul Castelul Corvinilor, unde puteți vizita Castelul, Casa Breslelor și Expoziția permanentă de arheologie: Pre- și Protoistoria Hunedoarei! Am pregătit un eveniment deosebit alcătuit din: concert Ducu Bertzi și Constantin Neculae, video-mapping, prin intermediul căruia vom spune altfel povestea Corvinilor, proiectată pe faţada celui mai frumos castel din România! De atmosferă se ocupă, până spre miezul nopţii, DJ Thomann Baxx și MC Liviu! Cercetașii României – Hunedoara îţi aduc “Festivalul Luminii care va avea loc începând cu ora 16:00, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor (Curtea Husarilor). Aici se vor desfășura activități pentru copiii de toate vârstele, iar la ora 21:00 curtea va fi luminată de gulguțele confecționate de cercetași. Te așteptăm să luminăm noaptea, împreună, pe 18 mai!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
La edițiile anterioare ale evenimentului „Noaptea Muzeelor”, mii de oameni au trecut pragul Castelul Corvinilor, iar proiecţiile video care au învăluit edificiul istoric au făcut senzaţie în rândul publicului numeros prezent.
Actualitate
Tour Omagiu Toto Cutugno cu „L’Italiano Orchestra”, la Deva
La cererea publicului, după succesul primului concert la Cluj-Napoca pentru 2024, se pregătește un Tour Omagiu Toto Cutugno în România cu „L’Italiano Orchestra” – Omagiu lui Toto Cutugno, singurul tribut oficial recunoscut de familia artistului, unul dintre cei mai faimoși și cunoscuți artiști italiani, spectacol omagiu marelui artist care a scris istoria muzicii italiene – cu participarea unuia din membrii familiei pentru o surpriză plăcută publicului din Deva.
Concertul, ce va avea loc duminică, 19 mai, începând cu ora 19:30, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, va prezenta cele mai mari hituri ale lui Toto Cutugno, interpretate de o trupă formată din muzicieni profesioniști din Italia care au colaborat cu marele Toto – L’Italiano Orchestra.
“De altfel, în cele două ore de spectacol vor fi și momente în care anecdote și situații care nu sunt cunoscute la care a participat Toto! Particularitatea este că vocea trupei – Gianluca Fiorentino, muzicianul care a avut privilegiul de a colabora și susține concerte cu Toto, are un timbru vocal foarte asemănător și îi va determina pe spectatori să retrăiască senzațiile de a fi alături de Toto pe scenă. Un spectacol unic realizat pentru a retrăi împreună momente de magie – magia muzicii lui Toto Cutugno! Pentru toți fanii lui Toto Cutugno organizăm acest concert, dorim ca muzica lui să rămână pentru totdeauna vie în inimile voastre. L’Italiano Orchestra a decis să dedice în mare parte viitoarele sale spectacole marelui artist, cel cu care
de-a lungul timpului s-a întâlnit în diferite concerte, având onorea de a împărți scena împreună. Am pregătit un spectacol plin de muzică și amintiri povestite cu mândrie, drag și emoție de cei din L’Italiano Orchestra. Toto Cutugno a arătat de nenumărate ori cât de mult iubește România, motiv pentru care dorim să onorăm și aici muzica lui. Vă așteptăm pe toți! Toto, de acolo de sus, ne va cânta prin vocile artiștilor de pe scenă!”, transmit organizatorii.
Bilete: iabilet.ro
https://www.iabilet.ro/bilete-deva-l-italiano-orchestra-omagiu-lui-toto-cutugno-92617/?q=toto
Actualitate
Elevi ai Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie, în topul mondial la Olimpiada Internațională de Informatică în Echipe
În perioada 10-13 mai 2024, s-a desfășurat a VII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Informatică în Echipe (IIOT), organizată de Republica Arabă Siriană, într-un format online.
Elevii români și-au demonstrat excelența în domeniul informaticii participând la acest eveniment de prestigiu, susținând competiția în format online, instituțional, la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Echipa României a excelat în competiție, fiind alcătuită din 12 elevi talentați și condusă de 6 profesori dedicați, dintre care 3 profesori coordonatori și 3 membri ai Comitetului Olimpic Internațional.
FOTO: Ministerul Educației
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Muzeul Textilelor de la Băița se redeschide publicului luni. Vizitatorii pot admira două expoziții impresionante
-
Actualitatecu o zi in urma
Un hunedorean, mai bogat cu peste 70.000 de lei, după ce a câștigat la Loto 6/49
-
Actualitatecu o zi in urma
Tour Omagiu Toto Cutugno cu „L’Italiano Orchestra”, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi ai Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie, în topul mondial la Olimpiada Internațională de Informatică în Echipe
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, până la noapte
-
Actualitatecu o zi in urma
“Noaptea Muzeelor” la Castelul Corvinilor: Concerte și show de video-mapping. Atmosfera, întregită de gulguțele aprinse de cercetași
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și VI-a în anul școlar 2023 – 2024 încep luni, 13 mai
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 13 -17 mai, în județul Hunedoara