
Adrian Ahrițculesei se pregătește să cucerească și cel de-al șaptelea vârf din circuitul “Seven Vulcanoes”. Tânărul din Petroșani va pleca spre „regatul ghețurilor”, în Antarctica, în data de 6 ianuarie 2023. Odată cu escaladarea Mount Sidley (4.285 de metri), în Antarctica, hunedoreanul va fi primul român care încheie acest circuit.

Adrian Ahrițculesei a ajuns, până acum, pe șase dintre cei mai înalți vulcani de pe Terra. Pe ultimul – Vârful Damavand (5.609 metri), din Iran – tânărul, în vârstă de 37 de ani, din Petroșani l-a cucerit în vara acestui an. Anterior, alpinistul hunedorean a pășit pe alți cinci, dintre cei șapte, cei mai înalți vulcani ai planetei. Este vorba despre Kilimanjaro (5.895 m) – Africa, Ojos del Salado (6.893 m) – America de Sud, Elbrus (5.642 m) – Europa, Pico de Orizaba (5.636 m) – America de Nord, la care s-a adaugat și Mont Giluwe (4.367 m) – Oceania şi Australia. Pentru a completa „Circuitul celor șapte vulcani” (“Seven Summit Vulcanoes”), acesta mai are de trecut doar un singur „hop”, Vârful Mount Sidley, de 4.285 de metri, din Antarctica, fiind următoarea sa țintă.
În data de 6 ianuarie 2023, Adrian Ahrițculesei va pleca din Petroșani spre Antartica. Expediția pornește din cel mai sudic oraș al statului Chile și traversează zone care au făcut subiectul celebrului film ,,Toate pânzele sus”.
Odată cu această ascensiune, alpinistul hunedorean va încheia circuitul ,,Seven Vulcanoes” și va fi primul român care îl realizează. Circuitul ,,Seven Vulcanoes” presupune escaladarea celor mai înalți vulcani de pe cele șapte continente, prima româncă care a realizat acest circuit fiind Crina „Coco” Popescu.
În cadrul unui eveniment, desfășurat în foaierul Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani, alpinistul hunedorean a oferit detalii despre această expediție spectaculoasă.
„Adrian, iată că ești într-o companie selectă! Tocmai de aceea am dorit să știi că toate gândurile noastre bune te vor însoți și te vom sprijini, moral și material, cum putem mai bine! În foaierul Teatrului Dramatic “I.D. Sîrbu” din Petroșani au fost primari din orașe ale Văii Jiului, oameni de afaceri, prieteni, salvamontiști, jurnaliști, oameni care te prețuiesc și pe care vreau să-i simți aproape.Am văzut emoțiile și speranța în ochii părinților tăi, am simțit strângerile de mână hotărâte, am ascultat povestea cuceririi primilor șase vulcani! Am văzut echipamentul care te va ajuta să reziști la temperaturi mai mici de -40°C. Adrian, sunt alături de tine! Toți suntem alături de tine! Îți ținem pumnii strânși și suntem siguri că în curând vom primi vestea că un locuitor al Văii Jiului, al județului Hunedoara, al României, a încheiat victorios Circuitul Seven Volcanoes!”, a transmis Costel Avram, administratorul public al județului, susținător al lui Adrian Ahrițculesei.
Muntele Sidley este cel mai înalt vulcan din Antarctica, cu o altitudine de vârf de 4.181–4.285 metri. A fost descoperit de contraamiralul Richard E. Byrd într-un zbor cu avionul, la 18 noiembrie 1934, și numit de el pentru Mabelle E. Sidley, fiica lui William Horlick, care a contribuit la Expediția Byrd Antarctica din 1933–35. În ciuda înălțimii sale, este puțin cunoscut în lumea alpinismului în comparație cu mult mai accesibil Muntele Erebus, al doilea cel mai înalt vulcan din Antarctica care se află în apropierea bazelor de cercetare SUA și Noua Zeelandă, de pe Insula Ross.
Alpinista din România Crina “Coco” Popescu a fost prima din lume pe Muntele Sidley, respectiv prima alpinistă din lume care a încheiat Circuitul “Seven Volcanoes”, în ianuarie 2011.