Actualitate
Alegeri prezidențiale, turul 2. Circa 35 la sută dintre locuitorii județului Hunedoara au mers la vot, până la ora 15:00

Circa 127.000 de hunedoreni, dintr-un total de 362.006, au votat duminică, până la ora 15:00, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, prezenţa la vot la nivelul județului fiind de 35,23 la sută, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Până la aceeași oră, respectiv 15:00, pe listele permanente au votat 111.545 de persoane, pe cele suplimentare 14.160 de cetățeni, iar urna mobilă a fost utilizată de 1.828 de alegători.
În județ, se menține o prezență ridicată la urne în mediul urban, comparativ cu cel rural. Până la aceeași oră, în mediul urban și-au exercitat dreptul de vot circa 95.000 de cetățeni, în vreme ce în localitățile rurale aproximativ 32.000.
Actualitate
Procesul electoral în județul Hunedoara s-a încheiat fără incidente majore

Până la ora închiderii urnelor, procesul de votare, în județul Hunedoara, a decurs fără probleme deosebite din punctul de vedere al sarcinilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Actualitate
Exit -poll alegeri prezidențiale 2025, Turul 2 – primele estimări la ieșirea de la urne

Rezultate exit -poll alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Primele estimări la ieșirea de la urne
CURS
Nicușor Dan 54,1%
George Simion 45,9%
Avangarde
Nicușor Dan 54,9%
George Simion 45,1%
Datele sunt pentru ora 20:00 și nu includ diaspora.
Actualitate
Alegeri prezidențiale, turul 2. Prezența în județul Hunedoara – ora 21.00

Secțiile de votare din județul Hunedoara și-au închis urnele la ora 21:00, marcând finalul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Datele centralizate indică o prezență la vot de 52,79%, un indicator important al implicării civice în acest scrutin decisiv.
Un total de 191.085 de alegători și-au exprimat opțiunea electorală dintr-un număr de 362.006 de persoane înscrise pe listele permanente. Această cifră include voturile exprimate pe listele permanente (166.781), pe listele suplimentare (22.257) și prin intermediul urnelor mobile (2.047), facilitând participarea unui număr cât mai mare de cetățeni.
O analiză a distribuției votanților relevă o majoritate provenind din mediul urban, cu 137.903 de voturi, în timp ce 53.182 de voturi au fost înregistrate în zonele rurale ale județului.
Participarea pe categorii de vârstă și gen
Statisticile detaliate arată o participare activă din partea tuturor grupelor de vârstă. Cea mai numeroasă categorie de votanți a fost cea cuprinsă între 45 și 64 de ani, reprezentând 43,76% din totalul voturilor exprimate (41.462 bărbați și 42.151 femei). Urmează categoria 65+, cu 25,02% (21.210 bărbați și 26.599 femei), subliniind importanța votului seniorilor în acest proces electoral.
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au reprezentat 6,17% din votanți (6.096 bărbați și 5.686 femei), în timp ce categoriile 25-34 de ani (9.300 bărbați și 9.298 femei – 9,73%) și 35-44 de ani (14.852 bărbați și 14.431 femei – 15,32%) au contribuit semnificativ la cifra totală a prezenței la urne.
Din perspectiva genului, s-a înregistrat o ușoară predominanță a voturilor exprimate de femei (98.165) față de bărbați (92.920).
Fluxul de alegători pe parcursul zilei
Graficul privind afluxul de alegători indică o intensificare a prezenței la urne în intervalul orar 10:00 – 13:00, cu un vârf notabil în jurul orei 13:00. Ritmul de votare s-a menținut ridicat până în jurul orei 16:00, după care a scăzut treptat până la închiderea secțiilor.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Petroșani. Un bărbat de 49 de ani a fost rănit după ce un șofer nu a acordat prioritate
- Actualitatecu 2 zile in urma
Furt în spital. Femeie lăsată fără 5.000 de lei, telefon și acte! Hoțul, prins de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat din Călan prins cu substanțe psihoactive asupra sa, cercetat de poliție
- Comunitatecu 3 zile in urma
Comuna Hărău, între proiecte de dezvoltare și reorganizare administrativ – teritorială
- Actualitatecu 3 zile in urma
Weekend cu mult fotbal pe stadioanele din județ
- Actualitatecu 12 ore in urma
Alegeri prezidențiale, turul 2. Puțin peste 16.000 de hunedoreni au votat, până la ora 9:00
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupeni – Satu Mare în semifinalele barajului
- Actualitatecu o zi in urma
Tânăr de 19 ani, reținut pentru furt dintr-un local din Deva