Connect with us
Data: 16/05/2025
.

Actualitate

Bărbat din Călan prins cu substanțe psihoactive asupra sa, cercetat de poliție

Publicat

pe

Polițiștii din Călan efectuează cercetări în cazul unui bărbat bănuit că ar fi deținut substanțe cu efect psihoactiv.

Cazul a fost înregistrat de polițiștii din orașul Călan, care au depistat pe o stradă din localitate, în cursul nopții de 16 mai, în jurul orei 00.30, un bărbat de 36 de ani, domiciliat în Călan.

Cu ocazia controlului corporal, polițiștii au găsit asupra acestuia o substanță vegetală de culoare verde-olive, cu aspect și miros specific substanțelor interzise, învelită în folie de aluminiu.

Substanța găsită de polițiști a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, dosarul penal fiind înaintat unității de parchet competente.

FOTO: Arhivă

Actualitate

VIDEO: Ninge în Straja

Publicat

pe

Redactat de

Valea Jiului a fost surprinsă astăzi, 16 mai, de o ninsoare neașteptată, care a cuprins stațiunea montană Straja.

Deși ne aflăm în plină primăvară, temperaturile scăzute și condițiile atmosferice instabile au favorizat căderea unor fulgi de nea, transformând peisajul într-un decor de iarnă târzie.

Meteorologii explică că această situație este cauzată de un val rece de aer polar care a coborât peste regiunea montană, determinând scăderea bruscă a temperaturilor și formarea precipitațiilor sub formă de ninsoare.

Meteorologii au emis mai multe coduri de vreme instabilă și temperaturi nefirești de mici pentru această dată din calendar.

 

FOTO+VIDEO: Captură Cabana Edelweiss

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Petroșani, legat simbolic de misiunea Apollo 15 prin vizita fiicei astronautului James Irwin

Publicat

pe

Redactat de

Petroșaniul a fost, vineri, gazda unui eveniment deosebit, marcat de vizita lui Joy Irwin Schtakleff, fiica celebrului astronaut american James Irwin, membru al echipajului Apollo 15 și al optulea om care a pășit pe Lună în 1971.

Vizita a fost posibilă datorită implicării președintelui CAR CFR Petroșani, Dionisie Ardelean și Ionel Tuțac, fondatorul Muzeului Bibliei din România, cei care au facilitat acest moment special pentru comunitatea locală.

Întâlnirea a subliniat nu doar legătura simbolică dintre spiritualitate și știință, ci și dorința municipalității de a promova evenimente culturale și educaționale cu impact internațional. Vizita Joy Irwin la Petroșani aduce un omagiu atât explorării spațiului, cât și valorilor umane și credinței care l-au definit pe James Irwin, astronautul care spunea adesea că „cea mai importantă misiune a vieții sale a început după ce s-a întors de pe Lună.”

FOTO: FACEBOOK TIBERIU IACOB RIDZI

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bătălia pentru Cotroceni – ultimul act. Chemați din nou la urne, duminică, pentru alegerea viitorului președinte al țării

Publicat

pe

Redactat de

 

Românii sunt chemați din nou la urne duminică, 18 mai 2025, pentru a-l alege pe cel care va conduce țara în următorii cinci ani. Bătălia finală pentru Cotroceni se anunță a fi una tăioasă.

 

George Simion versus Nicușor Dan – duelul decisiv

După primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat în data de 4 mai 2025, în cursa finală pentru Cotroceni au rămas cei doi candidați, dintre cei 11 înscriși în competiția electorală – George Simion și Nicușor Dan.

Liderul și candidatul AUR George Simion, a obținut, la primul tur de scrutin, peste 3,8 milioane de voturi (40,96 %), iar candidatul independent Nicușor Dan, primarul Capitalei, 1,98 milioane de voturi (20,99%), conform rezultatelor finale anunțate de Biroul Electoral Central (BEC). Cei doi finaliști se vor confrunta în bătălia pentru Cotroceni ce se va disputa duminica aceasta.

Advertisement

La fel ca la primul tur

În județul Hunedoara, peste 360.000 de persoane sunt așteptate să-și exprime opțiunea electorală în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în cele 525 de secții de votare organizate pe teritoriul județului. La nivel național, aproape 18 milioane de cetățeni au drept de vot. Pe teritoriul țării vor fi organizate aproape 119.000 de secții de votare, iar în diaspora 965.

Procesul de votare se va desfășura la fel ca și la primul tur al alegerilor prezidențiale. Scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot.

Reamintim că, la primul tur al alegerilor prezidențiale, din 4 mai 2025, prezența la vot în judeţul Hunedoara a fost de 47,81%, peste cea înregistrată la scrutinul din noiembrie 2024, când s-a înregistrat o rată de participare la urne de 46,85 %. Mai exact, la primul tur al prezidențialelor din acest an au votat 173.111 de hunedoreni, din totalul celor de 362.088 înscriși pe listele electorale. La nivel național, prezența la urne, în 4 mai 2025, a fost de 53,21%. La secțiile de votare din țară au votat atunci peste 9,5 milioane de persoane, dintre cele aproape 18 milioane înscrise pe liste. În diaspora au votat, în 4 mai 2025, în jur de 973.000 de cetățeni români.

În turul al doilea de scrutin, din 18 mai 2025, politologii se așteaptă la o prezență ridicată la urne. Decizia de duminică va contura direcția politică a țării pentru următorii cinci ani.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate