Connect with us
Data: 13/06/2025
.

Actualitate

America este foarte departe

Publicat

pe

În 6 din cele 12 grupe europene s-au jucat meciuri din preliminariile Campionatului Mondial (CM) de fotbal de anul viitor. În aceste jocuri a fost implicată și reprezentativa României, condusă de Mircea Lucescu, fostul antrenor al celor de la Corvinul Hunedoara.

Calcule complicate

România a jucat două meciuri, pierzând în Austria, cu 2-1, și trecând, cu 2-0, de Cipru, pe teren propriu. Tot în aceste zile s-au mai jucat, în aceeași grupă H, meciurile Bosnia – San Marino 1-0 și San Marino – Austria 0-4 și, având în vedere și rezultatele înregistrate anterior, calificarea directă a României la turneul final de peste Ocean, este destul de dificilă. În meciurile disputate anterior România a pierdut, acasă, cu 0-1, de la Bosnia, și a câștigat, cu 5-1, deplasarea din San Marino, celelalte jocuri fiind Cipru – San Marino 2-0 și Bosnia – Cipru 2-1. Se califică direct la competiția organizată în SUA, Mexic și Canada prima clasată, iar cea de-a doua merge în play-off. În momentul de față Bosnia este pe primul loc, cu 9 puncte din trei meciuri, urmată de Austria, cu 6 puncte din două meciuri, și România tot cu 6 puncte, dar din patru meciuri, Cipru, cu 3 puncte din trei meciuri și San Marino, fără punct din patru meciuri. Pentru a se califica direct România are nevoie, în varianta cea mai simplă, să câștige celelalte patru meciuri rămase de jucat, la scoruri destul de mari, pentru că golaverajul general este primul criteriu de departajare la egalitate de puncte, și să spere că Austria și Bosnia se vor învinge una pe cealaltă, la limită, dacă se poate, iar cele două să câștige la diferențe mici celelalte jocuri. Ar mai fi și varianta ca Bosnia și Austria să facă o dublă remiză, destul de plauzibilă, ori să se încurce cu Cipru, lucru mai puțin probabil, dar nu imposibil, cu condiția ca România să câștige tot, iar calcule se mai pot face.

Programul viitor

Preliminariile se reiau pe 6 septembrie, când România va sta, atunci urmând a se juca meciurile Austria – Cipru și San Marino – Bosnia. „Tricoloriivor juca pe 9 septembrie în Cipru, tot atunci fiind și importantul meci Bosnia – Austria. Urmează Austria – San Marino și Cipru – Bosnia pe 9 octombrie, România – Austria și San Marino – Cipru pe 12 octombrie, Bosnia – România și Cipru – Austria pe 15 noiembrie și, în fine, România – San Marino și Austria – Bosnia pe 18 noiembrie.

Varianta Nations League

Chiar dacă nu va termina în primele două, România are șanse să ajungă în play-off-ul continental, cel care va da ultimele patru calificate din Europa, prin Nations League. Play-off-ul va avea 16 echipe, cele 12 ocupante ale pozițiilor secunde din preliminarii și alte patru câștigătoare de grupe din Nations League care nu au terminat pe unul din primele două locuri în preliminarii. În această ierarhie România este pe poziția a noua, fiind câștigătoare de grupă în Divizia C. Primele patru locuri sunt ocupate de după Portugalia, Spania, Franța și Germania, aceasta fiind ordinea după turneul final al Nations League, iar următoarele de Anglia, Norvegia, Țara Galilor și Cehia, câștigătoare de grupe în Divizia B. Pentru a fi sigură de un loc în play-off, România așteaptă ca minim cinci echipe din cele anterior menționate să termine preliminariile pe unul dintre primele două locuri, lucru care este foarte posibil. În acest play-off vor fi patru grupe de patru, cu semifinale și finale în manșă unică. Gazde în semifinale vor fi 8 din cele 12 echipe de pe doi din grupe, în ordinea coeficientului FIFA, iar celelalte patru, plus tot atâtea formații venite din Nations League vor fi oaspete. În schimb, gazdele finalelor vor fi stabilite prin tragere la sorți.

Situația din Europa

Primele patru clasate, repartizate în grupe de patru, vor începe preliminariile în septembrie. Portugalia este în grupă cu Ungaria, Irlanda și Armenia, Spania cu Turcia, Georgia și Bulgaria, Franța cu Ucraina, Islanda și Azerbaijan, iar Germania cu Slovacia, Irlanda de Nord și Luxemburg, fiind, clar, favorite la ocupoarea uneia dintre primele două poziții. Celelalte echipe joacă în grupe de cinci, ca și România. Astfel, Anglia are 9 puncte din trei meciuri în grupa din care mai fac parte Albania (5p, 4j), Serbia (4p, 2j) , Letonia (4p, 3j) și Andorra (0p, 4j). Apoi Norvegia conduce grupa din care face parte, cu 12 puncte din tot atâtea posibile, fiind urmată de Israel (6p, 3j), Italia (3p, 2j), Estonia (3p, 4j) și Moldova (0p, 3j), cei din Țara Fiordurilor, ca și englezii, de altfel, părând a fi favoriți nu doar la locul al doilea, ci la calificarea directă. În celelalte grupe care ar interesa România situația e un pic mai complicată. Mai exact, Țara Galilor este a doua, cu 7 puncte din 4 jocuri, după Macedonia (8p, 4j), și depășește Belgia (4p, 2j), Kazahstan (3p, 3j) și Liechtenstein (0p, 3j). În fine, cehia este prima, cu 9 puncte din patru meciuri, urmată de Croația (6p, 2j), Muntenegru (6p, 3j), Feroe (3 p, 3j) și Gibraltar (0p, 4j). În Europa s-a mai jucat într-o grupă de cinci, în care Finlanda este pe primul loc, cu 7 puncte din 4 jucători, urmată de Olanda (6p, 2j), Polonia (6p, 3j), Lituania (2p, 3j) și Malta (1p, 4j). În grupele compuse din Elveția, Suedia, Slovenia și Kosovo, respectiv Danemarca, Grecia, Scoția și Belarus preliminariile încep în septembrie.

Advertisement

Se cunosc 13 calificate

Dacă în Europa mai este mult de jucat, de pe alte continente sunt deja echipe calificate. Astfel, pe lângă cele trei gazde, erau calificate, încă din martie, Japonia și Iran din Asia, Noua Zeelandă din Oceania și Argentina din America de Sud. După ultimele meciuri disputate vor merge în America alte șase echipe, respectiv Coreea de Sud, Australia, Uzbekistan și Iordania, din Asia, ultimele două urmând a participa, în premieră, la un turneu final, precum și Brazilia și Ecuador din America de Sud, numărul echipelor calificate fiind de 13 din 48. De asemenea, este cert că Noua Caledonie va reprezenta Oceania în play-off-ul intercontinental. Aici vor fi prezente șase echipe, câte una de pe fiecare continent, mai puțin Europa, America de Nord, ca și gazdă, având două locuri atribuite. Vor fi semifinale întâi, între echipele cu coeficientul FIFA cel mai slab, iar câștigătoarele vor juca finalele cu primele două, pentru adjudecarea ultimelor locuri calificante.

Ce se întâmplă pe celelalte continente

Fiecare continent are sistem de calificare diferit. Astfel, în America de Sud, care are șase calificate direct și o reprezrentantă în play-off-ul continental, se joacă fiecare cu fiecare, tur-retur, mai fiind de disputat doar două etape din 18. Astfel, după cele trei calificate, Argentina (35 de puncte), Ecuador și Brazilia (ambele 25), urmează Uruguay și Paraguay, ambele cu 24 și având asigurată prezența în play-off, Columbia (22), Venezuela (18) și Bolivia (17). Peru (12), păstrează șanse matematice doar de play-off, iar Chile (10) a fost eliminată din cursă. America de Nord are trei locuri directe și două în play-off. Aici 12 echipe s-au calificat pentru faza a treia, fiind vorba despre Honduras, Bermuda, Costa Rica, Trinidad, Curaco, Haiti, Panama, Nicaragua, Jamaica, Guatemala, Surinam și Salvador. Acestea vor fi împărțite, pe 12 iunie, în trei grupe de patru, urmând a se juca fiecare cu fiecare, tur-retur. Câștigătoarele se vor califica direct, iar cele mai bune două locuri doi vor merge în barajul intercontinental. În Asia mai sunt libere două locuri directe și unul în play-off, pentru care se vor lupta șase reprezentative, respectiv EAU, Qatar, Irak, Oman, Arabia Saudită și Indonesia. Acestea vor fi împărțite în două grupe de trei, pe 17 iulie, și se va juca fiecare cu fiecare, în manșă unică, pe teren neutru. Câștigătoarele se vor califica la CM, iar locurile doi vor juca, tur-retur, pentru ocuparea locului de play-off. În fine, în Africa nu s-a jucat, aici mai fiind de disputat patru meciuri din grupe. Sunt nouă grupe de șase echipe, în care se joacă fiecare cu fiecare, tur-retur. Câștigătoarele se califică direct, iar cele mai bune patru locuri doi vor juca, în manșă unică, cu gazde stabilite prin tragere la sorți, semifinalele și, apoi, finala pentru locul de play-off intercontinental. Turneul final se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026.

Actualitate

Explozie de butelie în satul Lunca: O femeie de 81 de ani a ajuns la spital cu arsuri

Publicat

pe

Redactat de

O explozie produsă în această după-amiază într-o locuință din satul Lunca, comuna Băița, județul Hunedoara, a mobilizat de urgență pompierii militari ai Punctului de Lucru Băița. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, deflagrația, cauzată de o acumulare de gaz în interiorul locuinței, nu a fost urmată de incendiu.

La sosirea echipajelor, pompierii au găsit o femeie în vârstă de aproximativ 81 de ani, conștientă, dar cu arsuri de gradul I și II pe corp. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva.

Explozia, provocată cel mai probabil de un arc electric apărut la aprinderea unui întrerupător într-o încăpere în care se acumulase gaz, a provocat distrugeri în interiorul casei: mobilierul, ferestrele și tavanul au fost serios afectate de suflul deflagrației.

Reprezentanții ISU Hunedoara atrag atenția asupra pericolului real pe care îl reprezintă folosirea necorespunzătoare a buteliilor de aragaz și transmit populației câteva recomandări esențiale pentru prevenirea unor astfel de situații:

Verificați etanșeitatea racordului dintre butelie și aragaz cu o soluție de apă cu săpun – apariția de bule indică o scurgere de gaz;

Asigurați o bună aerisire a încăperilor în care se folosește butelia;

Advertisement

Nu porniți întrerupătoarele sau prizele electrice dacă simțiți miros de gaz – deschideți ferestrele, evacuați imediat locuința și sunați la 112;

Inspectați periodic starea buteliei și a aragazului și înlocuiți echipamentele uzate sau defecte.

Autoritățile reamintesc că prevenția rămâne cea mai eficientă armă împotriva tragediilor care pot fi evitate.

FOTO: ISU HUNEDDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Deputatul PNL Vetuța Stănescu: “România are nevoie de adevăr. Și de curaj”

Publicat

pe

Redactat de

 

Deputatul PNL Vetuța Stănescu a transmis un mesaj de susținere față de declarațiile făcute, vineri, de președintele interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, care a afirmat că estimează că niciun Guvern care va veni nu va putea evita creșterea de taxe și impozite, în contextul situației economice dificile în care se află țara noastră.

“Într-o perioadă în care mulți se feresc să vorbească despre lucrurile grele, Ilie Bolojan a ales să spună lucrurilor pe nume. România are un deficit bugetar uriaș, cel mai mare din Europa. Cheltuim cu mult peste cât producem. Împrumuturile cresc, la fel și dobânzile, iar fondurile europene – singura noastră șansă de dezvoltare – sunt insuficient accesate”, a transmis deputatul PNL Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.

Deputatul PNL a subliniat că Ilie Bolojan a pus accentul pe soluții. „Avem prea puțini oameni în piața muncii și prea mulți dependenți de un stat care, în acest ritm, nu va mai putea susține salarii, pensii, investiții. Dar în fața acestei realități, Ilie Bolojan nu a vorbit despre vinovați. A vorbit despre soluții. Despre ce e de făcut. Despre nevoia de a tăia risipa, de a corecta inechități și de a construi un stat mai eficient și mai cinstit”, a adăugat deputatul PNL Vetuța Stănescu.

Liderul liberalilor hunedoreni consideră că Ilie Bolojan a transmis un lucru esențial: fără reducerea cheltuielilor și fără creșterea veniturilor – inclusiv prin măsuri fiscale dureroase, dar inevitabile – niciun Guvern nu va putea redresa România. “A cerut audit și transparență în toate instituțiile. A vorbit deschis despre necesitatea reformei pensiilor speciale. A propus prioritizarea investițiilor reale, care pot schimba vieți. A arătat respect pentru cei care muncesc și contribuie și încredere în românii care duc această țară mai departe – în privat sau în sistemul public.”

Advertisement

În final, deputatul PNL Vetuța Stănescu și-a exprimat convingerea că Ilie Bolojan este genul de lider de care România are nevoie: “Un om al echilibrului, al cifrelor și al deciziilor grele, dar drepte. În fața populismului și a promisiunilor deșarte, România are nevoie de lideri care spun adevărul. Care nu caută aplauze, ci caută soluții”, a conchis deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incident șocant la Lupeni. O elevă s-a aruncat de la geamul școlii

Publicat

pe

Redactat de

Intervenție a polițiștilor la o unitate de învățământ din Lupeni: O elevă de 15 ani s-ar fi aruncat de la etajul al doilea al școlii.

Un incident a avut loc astăzi, în jurul orei 16:20, la o unitate de învățământ din municipiul Lupeni, o angajată a școlii sesizând SNUAU 112 cu privire la faptul că o elevă în vârstă de 15 ani, absolventă a clasei a VIII-a, ar fi revenit în incinta școlii după orele de curs și, la scurt timp după ce i s-a permis accesul în școală, s-ar fi precipitat de la etajul al doilea al clădirii.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Poliției și ale serviciilor medicale, care au preluat minora și au transportat-o în stare gravă la Spitalul din Lupeni. Ulterior, aceasta a fost transferată la Spitalul din Petroșani pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul, precum și motivele care au condus la acest gest.

Reprezentanții școlii colaborează cu polițiștii pentru clarificarea situației, despre acesst caz fiind notificata și DAS Lupeni.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate