Connect with us
Data: 13/01/2025
.

Actualitate

Angajată a APIA Hunedoara, anchetată pentru fraudă cu fonduri europene

Publicat

pe

O funcționară din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Hunedoara este cercetată sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene, în valoare de circa 400.000 de lei. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) spun că, angajata ar fi sprijinit o persoană să obțină pe nedrept fonduri de la Uniunea Europeană (UE), pentru o suprafață de teren pe care, în realitate, fermierul respectiv nu o deținea. Potrivit DNA, funcționara este urmărită penal pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma complicităţii (trei fapte), fals material în înscrisuri oficiale (două fapte), fals intelectual (nouă fapte), fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), fals în declaraţii şi influenţarea declaraţiilor. “În perioada 2011—2013, inculpata Corina-Isabela Ilioiu, în calitate de funcționar în cadrul APIA — Centrul Județean Hunedoara — Serviciul Autorizare Plăți, a sprijinit o persoană să obțină pe nedrept fonduri europene în valoare totală de 400.860,56 lei, pentru o suprafață de pământ de 162,97 ha teren, pe care nu o deținea în realitate. Concret, ajutorul acordat de funcționarul APIA a constat, pe lângă acceptarea la plată a dosarului întocmit în fals de către fermier, și în întocmirea unor documente utilizate ulterior în același scop (cereri, adeverințe, diverse formulare, etc). În contextul derulării prezentei anchete penale, la data de 16 mai 2016, inculpata (…) a încercat, prin corupere, să-l determine pe fermierul respectiv să dea declarații mincinoase referitoare atât la obținerea sprijinului nerambursabil cât și cu privire la utilizarea sumelor de bani, respectiv pentru curățarea pășunilor”, se arată în comunicatul emis de DNA. Anchetatorii mai spun că, în cuprinsul declarațiilor de avere, depuse în anii 2015 și 2016, funcționara ar fi omis intenționat să menționeze că are un drept de proprietate asupra unui imobil. Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile împotriva angajatei APIA.

Advertisement

Actualitate

LPS Cetate Deva, izvor de talente pentru fotbalul național

Publicat

pe

Redactat de

Activitatea performanțială a fotbalului devean juvenil, mai exact în cadrul claselor de fotbal de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Cetate din municipiul de reședință al județului Hunedoara, produce încă o performanță. Marius Lupu, jucător născut în județul Alba, a venit la LPS Cetate din clasa a 5-a, unde și-a desfășurat activitatea de elev sportiv și fotbalist în cadrul grupelor de copii și juniori de la unitatea de învățământ de profil din Deva, timp de 8 ani, iar recent a semnat cu o echipă de primă ligă, Unirea Slobozia, din postura de jucător legitimat la Corvinul Hunedoara.

Stau bine și la futsal

Acesta a fost selectat de prof. Daniel Simina, pe care l-a avut ca antrenor și profesor diriginte din clasa a 5 a până în clasa a 12-a. “După 6 ani de activitate ca junior la LPS, a debutat la nivelul echipei de seniori a LPS Deva în Liga 3, sezonul 2015-2016 sub îndrumarea prof.dr. Marius Sârbu, având câteva evoluții remarcabile într-un retur de campionat memorabil în care LPS Cetate Deva (formată în acea perioadă doar din jucători localnici) a avut 11 victorii consecutive, iar Marius Lupu a adunat câteva zeci de minute la vârsta de doar 16 ani. Anii următori, sportivul a jucat constant la clubul devean sub îndrumarea unor antrenori hunedoreni precum Sorin Cornea, Ciprian Luca – la nivelul Ligii a 3 a. De la prestigioasa instituție de învățâmânt hunedorean, recunoscută la nivel mondial în special pentru performanțele din gimnastică, în ultimii ani mai mulți sportivi, care au învățat la această școală și au practicat fotbalul în cadrul programului de pregătire sportivă practică au ajuns la cluburi de Liga 1 și 2 sau la echipele naționale de juniori, dar și la formații de top din futsal și chiar internaționali de seniori în această ramură sportivă Marius Lupu (Liga 1-fotbal), Denis Boldor (Liga 1 futsal), Andrei Gorcea (Liga 1 fotbal), Cîlin Popescu (Liga 1 fotbal), George Micle (Liga 1 fotbal), Alexandru Sîrbu (Liga 2 fotbal), Raul Șteau (Liga 1 fotbal), Mihnea Toader (Liga 1 futsal), Mario Boldea (Liga 3 fotbal), Bogdan Costică (Liga 1 futsal), Bogdan Pieptea (Liga 1 futsal)”, au transmis cei de la LPS Cetate Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Primarul din Vețel vine cu precizări necesare legate de centrala de la Mintia

Publicat

pe

Redactat de

Anul în curs a început cu iz de scandal în jurul noii centrale pe gaz de la Mintia. Ceea ce s-a dorit a fi un tsunami s-a dovedit a fi, în cele din urmă, o furtună într-un pahar de apă.

De unde a pornit “scandalul”

Fostul prefect de Hunedoara, Călin Marian, actualmente senator, a postat, pe pagina sa de socializare, un text legat de stadiul lucrărilor de la noua centrală pe gaz de la Mintia, o investiție privată care se ridică pe locul fostului producător de energie din satul aparținător de comuna Vețel. „Facem pași siguri pe drumul spre dezvoltare în domeniul energetic, iar realizările recente confirmă angajamentele asumate. Un exemplu elocvent în acest sens este centrala în cogenerare de la Mintia, un proiect pe care l-am susținut și sprijinit activ prin toate pârghiile legale pe parcursul mandatului meu de prefect al județului Hunedoara. După parcurgerea tuturor etapelor administrative, proiectul a primit autorizația de construire, ceea ce înseamnă că investiția a intrat în linie dreaptă. Termenul de execuție este de 36 de luni de la începerea lucrărilor. Această investiție, în valoare de aproape 1,5 miliarde de euro, reprezintă nu doar o realizare economică importantă, ci și un pas strategic pentru viitorul energetic al României. Noua centrală de ultimă generație va fi cea mai mare și modernă din Europa și va avea o capacitate de 1700 MW. În plus, va contribui semnificativ la asigurarea independenței energetice a României, dar și la crearea a peste 600 de locuri de muncă. Pe lângă impactul pozitiv asupra economiei locale, proiectul se aliniază perfect cu angajamentele asumate de România în contextul drumului european, fiind o soluție sustenabilă de producere a energiei electrice în condiții prietenoase cu mediul înconjurător. Dovedim astfel încă o dată că ne onorăm promisiunea față de hunedoreni și consolidăm economia locală, asigurând în același timp independența energetică a României, un obiectiv esențial pentru viitorul nostru. Îi felicit pe investitori și pe toți cei implicați în realizarea acestui important proiect!”, se arată în postarea lui Călin Marian. Anunțul a fost însoțit și de copii ale autorizației de construcție, iar acest lucru a inflamat mediul online mai ales, Călin Marian, dar și noul primar din Vețel, Gheorghe Capșa, fiind acuzați, pe nedrept, în cele din urmă, de încălcarea unor prevederi legate de transparența decizională.

Clarificări de bun simț

Primarul din Vețel, Gheorghe Capșa, care anunțase, încă de la sfârșitul anului trecut, semnarea autorizației de construire, a venit cu câteva clarificări de bun simț legate de acest subiect. „În calitate de primar al comunei Vețel, doresc să aduc câteva clarificări esențiale în urma articolelor publicate recent, care fac referire la situația legată de autorizația de construire pentru noua centrală electrică de la Mintia.

1. Angajamentul administrației locale este față de comunitate și de dezvoltarea economică. Primăria Vețel a făcut toate demersurile necesare, în limitele legii, pentru eliberarea autorizației de construire a centralei electrice. Aceasta reprezintă cea mai importantă investiție economică din România și, implicit, un proiect de interes major pentru întreaga regiune. Este datoria mea, în calitate de primar, să sprijin orice inițiativă care aduce beneficii comunității și stimulează dezvoltarea economică locală.

2. Colaborarea noastră este deschisă și constructivă cu toți cei care sprijină acest proiect. Îmi doresc să lucrez îndeaproape cu toți factorii care pot susține această investiție, indiferent de apartenența politică sau alte considerente. Investiția de la Mintia este despre viitorul energetic al României, despre locuri de muncă și despre bunăstarea cetățenilor. Orice încercare de politizare a acestei inițiative este contraproductivă și contrară interesului public.

3. Un atac la administrația locală este un atac la investiție și investitori! Consider că aceste articole, care sugerează că Primăria Vețel ar fi acționat din slugărnicie sau presiuni politice, sunt atacuri injuste, nu doar la adresa administrației pe care o conduc, ci și la adresa investitorilor și a întregului proiect. Astfel de atacuri politice și jocuri de culise fac mult rău României, descurajând investitorii și întârziind proiecte de importanță națională.

4. Primarul rămâne fidel oamenilor, indiferent de atacuri și presiuni. Vreau să le transmit cetățenilor comunei Vețel și tuturor celor interesați de acest proiect că rămân dedicat comunității și investiției de la Mintia. Nu voi permite ca interesele politice sau campaniile de denigrare să afecteze acest proiect vital pentru România. Vom continua să sprijinim cu profesionalism și responsabilitate realizarea centralei electrice, indiferent de obstacole.

Advertisement

Este timpul ca politicienii și vocile critice să înceteze să mai arunce cu noroi în proiectele importante și să înceapă să se implice în mod constructiv în sprijinirea lor. România are nevoie de unitate și de o viziune comună pentru dezvoltare, nu de piedici și de atacuri lipsite de substanță”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.

Când se vor produce primii megawați

În ce privește producția de la Mintia, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că primii megawați intrați în sistem de la centrala din comuna hunedoreană Vețel vor fi chiar în cursul acestui an. „La Mintia, conform graficului, până la finalul acestui an, ar trebui să fie cel puţin 1.000 de megawaţi conectaţi la sistem. E adevărat, sunt şi aspecte mai puţin simple ca staţia de reglare şi de măsurare gaze, de exemplu. Suntem într-un dialog şi cu Mintia şi cu Transgaz, astfel încât toate aceste lucruri să se poată întâmpla la timp. Va fi cea mai mare centrală pe gaz din Europa, termenul de finalizare fiind 2026″, a anunțat ministrul Sebastian Burduja.

Centrala de la Mintia a fost declarată de către Guvern drept proiect de importanță națională pentru securitatea energetică a României.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 13 -17 ianuarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 13 -17 ianuarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 13 ianuarie 2025

Petrila, străzile Parângului, Jiului

09:00 – 17:00

Certeju de Sus (parțial), Boz (parțial), Bârcea Mică (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Marti, 14 ianuarie 2025

Certeju de Sus (parțial), Boz (parțial), Bârcea Mică (parțial)

09:00 – 17:00

Uricani, Str. Brândușei

09:00 – 17:00

Advertisement

Livada (comuna Tomești – parțial)

09:00 – 17:00

Orăștie, Str. Codrului (zona Pavilion)

10:00 – 18:00

Miercuri, 15 ianuarie 2025

Advertisement

Aurel Vlaicu (parțial)

09:00 – 14:00

Geoagiu (parțial)

09:00 – 14:00

Brad, Str. Savesti, Str. Frunza Verde, Str. Morii, sanatoriu Brad, Valea Brad

Advertisement

09:00 – 17:00

Uricani, Str. Brândușei

09:00 – 17:00

Sarmizegetusa (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Certeju de Sus (parțial), Boz (parțial), Bârcea Mică (parțial)

09:00 – 17:00

Livada (comuna Tomești – parțial)

09:00 – 17:00

Joi, 16 ianuarie 2025

Advertisement

Aurel Vlaicu (parțial)

09:00 – 14:00

Sarmizegetusa (parțial)

09:00 – 17:00

Uricani, Str. Brândușei

Advertisement

09:00 – 17:00

Certeju de Sus (parțial), Boz (parțial), Bârcea Mică (parțial)

09:00 – 17:00

Almașu Mic

09:00 – 17:00

Advertisement

Vineri, 17 ianuarie 2025

Crișan (parțial)

09:00 – 17:00

Certeju de Sus (parțial), Boz (parțial), Bârcea Mică (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Sarmizegetusa (parțial)

09:00 – 17:00

Uricani, Str. Brândușei

09:00 – 17:00

Almașu Mic

Advertisement

09:00 – 17:00

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate