Actualitate - Eveniment
Angajații de la Termocentrala Mintia protestează pentru a treia zi consecutiv. Cărbunele a ajuns, dar centrala rămâne oprită
Angajații de la Termocentrala Mintia au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în curtea societății, fiind nemulțumiți că nu și-au primit restanțele salariale de șase luni. Mai mult, din cauza lipsei de cărbune, au fost nevoiți să oprească centrala încă din cursul nopții de sâmbătă. Astăzi, cărbunele a ajuns în depozitele termocentralei, însă protestatarii nu vor să reia activitatea până când autoritățile nu le răspund doleanțelor.
„Suntem efectiv ignorați de toată lumea. Parcă am fi invizibili. Marți, i-am solicitat vicepremierului Raluca Turcanu să participe la o întâlnire cu reprezentanții protestatarilor, la Mintia, pentru a ne transmitea ce au de gând să facă pe viitor cu noi. Însă, domnia sa ne-a refuzat, argumentând că ne vom întâlni la discuții pe această temă la București. Astăzi, a venit cărbunele, dar suntem deciși să nu reluăm activitatea până când vom primi răspunsuri la întrebările pe care le-am adresat guvernanților, cu privire la plata drepturilor bănești restante, precum și în ce privește viitorul termocentralei”, a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc.
După ce termocentrala a fost oprită, sâmbătă noaptea, din lipsă de cărbune, în zilele care au urmat aprovizionarea nu s-a mai putut face din cauză că s-au efectuat lucrări la calea ferată de mare viteză, în zona Simeria, și niciun tren nu a mai circulat înspre Mintia. Miercuri dimineața, cărbunele a ajuns la Mintia, doar că angajații au decis să nu mai reia activitatea până când vor autoritățile le vor rezolva doleanțele. Astfel, cele aproape 4.000 de locuințe din municipiul Deva, racordate la sistemul centralizat, au rămas fără apă caldă.
Reprezentanții Federației Naționale Mine Energie au transmis că sunt solidari cu sindicaliștii de la Termocentrala Mintia și solicită ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să găsească o soluții pentru plata drepturilor salariale restante, precum și evitarea falimentului și luarea unor măsuri pentru a asigura viitorul termocentralelor pe cărbune.
Actualitate
Bărbat din Brad, prins de polițiști la volan fără permis de conducere
Polițiștii Municipiului Brad au identificat în trafic un bărbat de 48 de ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul, domiciliat în municipiul Brad, a fost oprit în trafic de polițiști în cursul zilei de 12 ianuarie 2025, în jurul orei 16:30.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Actualitate
Tânăr din Petroșani cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și refuzul recoltării de probe biologice
Un tânăr de 27 de ani este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice de sânge
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, în data de 12 ianuarie a.c. în jurul orei 17.30, cu privire la faptul că, pe strada Cuza Vodă s-a produs un eveniment rutier.
Din primele verificări, echipajul deplasat la fața locului a constatat faptul că un șofer de 27 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care era parcat.
Tânărul identificat la volan a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta a refuzat recoltarea.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice de sânge și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Actualitate
Șoferiță din Lupeni, rănită într-un accident rutier după ce a oprit la trecerea de pietoni
O șoferiță de 41 de ani, din municipiul Lupeni, a fost implicată într-un eveniment rutier, imediat după ce a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, în data de 11 ianuarie a.c., ora 11:36, de către o femeie de 41 de ani, din localitate, despre faptul că a fost implicată într-un eveniment rutier petrecut pe bulevardul Păcii.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 50 de ani, domiciliat în municipiul Lupeni, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în mers față de autoturismul din fața sa, condus de femeia în vârstă de 41 de ani.
Din primele verificări, șoferița ar fi oprit la trecerea pentru pietoni pentru a acorda prioritate, iar autoturismul acesteia ar fi fost lovit în partea din spate.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, în cauză.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu o zi in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu o zi in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu o zi in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu o zi in urma
Au rămas, în toiul iernii, fără agoniseala de o viață. Apel la ajutor pentru o familie din satul Bucium – Orlea
-
Actualitatecu o zi in urma
Peste 70 de turiști, salvați de pe munte, în ultimele 24 de ore. Cinci apeluri pentru Salvamont Lupeni