Actualitate
APIA Hunedoara: Plăți în avans pentru fermierii cu cereri unice
Anunț important de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Hunedoara pentru fermierii din județ care au depus cereri unice. Conform unei decizii aprobată la mijlocul acestei luni, se fac plăți în avans.
„APIA Hunedoara informează beneficiarii care au depus Cererea unică de plată aferentă Campaniei 2019 că, în data de 17 septembrie 20919, a fost aprobată Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 prin care mai multe state membre ale Uniunii, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale. Astfel, statele membre pot face plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013, și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013”, au transmis, astăzi, reprezentanții instituției.
Potrivit acestora, campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019.
În județul Hunedoara, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019, un număr de peste 15.000 de cereri.
Actualitate
Reținut pentru tentativă de viol asupra unei minore
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/07/politia-1.jpg)
Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani care a fost bănuit de săvârșirea unei tentative de viol asupra unei minore.
”Un bărbat de 37 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de tentativă de viol săvârșit asupra unei minore. Polițiștii au fost sesizați, în data de 10 februarie, în jurul orei 07.00, cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, dintr-o comună de lângă Deva, ar fi fost agresată sexual de un bărbat de 37 de ani. Din primele verificări, minora ar fi fost atinsă fără voia sa în anumite părți ale corpului, în urmă cu o zi, în timp ce se afla la domiciliu. Atât bărbatul de 37 de ani, cât și minora de 13 ani, au fost înfiați cu mai mult timp în urmă de o familie din localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Ulterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de „tentativă la violul săvârșit asupra unui minor”. În seara zilei de ieri, 10 februarie, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi în fața instanței, cu propuneri corespunzătoare”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
West Deva, eliminată din Cupa României la futsal
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/09/WhatsApp-Image-2024-09-11-at-16.34.18_073b3ac4.jpg)
În Cupa României la futsal s-au disputat meciurile din optimile de finală. Printre echipele care au evoluat în acest prim tur al competiției s-a numărat și ACS West Deva.
Au pierdut la Odorhei
Devenii au fost marii ghinioniști ai tragerii la sorți, adversari fiindu-le cei de la FK Odorheiu Secuiesc. De altfel, a fost singurul meci al acestei faze a competiției în care s-au întâlnit două echipe din Liga 1, cei de la ACS West ratând, în ultima etapă a sezonului regular, prezența în play-off, în vreme ce formația din Odorhei, care a terminat prima parte a campionatului pe poziția secundă, este creditată cu șanse mari nu doar la calificarea în finala Ligii 1 de futsal, alături de United Galați, ci și la câștigarea titlului. La acest aspect s-a mai adăugat și faptul că partida s-a jucat pe terenul harghitenilor, care s-au impus, conform așteptărilor, cu scorul de 9-1 (6-0).
Fără surprize
Nici în celelalte meciuri nu s-au înregistrat surprize. Astfel, echipele de Liga 1 au câștigat meciurile cu adversarele din eșalonul secund, deși au jucat pe terenul acestora, Luceafărul Buzău trecând, cu 7-5, de concitadina Fortius, CSM Târgu Mureș s-a impus, cu 3-2, la Șoimii Șimand, iar United Galați a câștigat, cu 17-1, meciul de la Real Craiova. În întâlnirile dintre divizionarele secunde liderul Kereszthegy Remetea s-a impus, cu 7-5, pe terenul celei de-a doua clasate, Ceahlăul Piatra Neamț, iar “lanterna roșie”, Inter Gheorheni, a câștigat, cu 5-4, meciul de acasă cu echipa de pe penultimul loc, Clujana Cluj. Este de menționat că Sepsi Sfântu Gheorghe și Mausoleul Mărășești, în calitate de semifinaliste ale ediției trecute, sunt calificate direct în sferturile de finală. Și asta pentru că finalistele din 2024, CSM Deva, care este deținătoarea trofeului, și CFR Timișoara, s-au desființat.
Joacă și juniorii
Mai trebuie remarcat că și juniorii de la ACS West Deva vor juca în optimile de finală ale Cupei României. Devenii vor juca miercuri, 12 februarie, de la ora 19:00, pe terenul celor de la Clujana Cluj. Juniorii de la West sunt și în așteptarea desemnării adversarelor din Liga Elitelor, în grupele semifinale, precum și al programului competiției. Acolo mai sunt calificate Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul Dărăbani, Luceafărul Buzău, Sepsi Sfântu Gheorghe, FK Odorhei, CSM Târgu Mureș și Șoimii Șimand, grupele urmând a fi formate pe criterii geografice. În ce privește seniorii, aceștia stau în prima etapă din play-out, și vor juca în cea de-a doua, weekend-ul viitor, acasă, cu Luceafărul Buzău, în această fază a competiției, în urma căreia nu va retrograda nimeni, mai fiind și Mausoleul Mărășești.
Actualitate
Vizită educativă la Centrul Integrat 112 Deva: Conștientizarea importanței apelurilor corecte de urgență
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-11-at-13.51.20-scaled.jpeg)
Cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, Centrul Integrat 112 din Deva a găzduit un grup de elevi dornici să înțeleagă mai bine cum funcționează sistemul de urgență ce salvează vieți. Scopul principal al acestei acțiuni a fost conștientizarea importanței utilizării corecte a numărului 112 și responsabilizarea tinerilor în legătură cu apelarea acestuia doar în situații reale.
În cadrul vizitei, elevii au aflat despre procesul de preluare a apelurilor, despre modul în care dispeceratele colaborează cu echipajele de intervenție și au înțeles gravitatea apelurilor abuzive. Reprezentanții centrului au explicat că folosirea incorectă a numărului 112 poate întârzia intervențiile în cazuri de urgență și se pedepsește conform legii.
După sesiunea informativă, tinerii au avut oportunitatea de a vedea autospecialele de intervenție ale poliției, jandarmeriei, pompierilor, ambulanței și echipelor Salvamont, având astfel o imagine completă asupra rolului fiecărei structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență.
Autoritățile locale au reamintit faptul că 112 trebuie apelat doar în cazuri reale de pericol, iar fiecare secundă pierdută din cauza apelurilor false poate face diferența între viață și moarte.
În 2024, dispecerii 112 ai I.P.J. Hunedoara au recepționat peste 33.450 de apeluri, dintre care 18.277 au fost dispecerizate pentru intervenție. Din acestea, 16.598 de cazuri au fost gestionate rapid, în mai puțin de 10 minute. De asemenea, au fost înregistrate 830 de apeluri abuzive, iar sancțiunile aplicate au totalizat 1.421.700 de lei. Alte 15.175 de apeluri au fost clasificate drept non-urgențe.
Pentru informații suplimentare despre funcționarea sistemului 112, cetățenii sunt încurajați să consulte sursele oficiale oferite de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
FOTO: IPJ HUNEDOARA
- Actualitatecu 3 zile in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu 2 zile in urma
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă victorie pentru Corvinul
- Actualitatecu 2 zile in urma
De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112
- Actualitatecu o zi in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului