Connect with us
Data: 17/04/2025
.

Actualitate

Arhimandritul Petru Vryzas, Starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, a conferențiat la Deva

Publicat

pe

Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva a găzduit, miercuri după-masă, o conferinţă duhovnicească, susţinută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Petru Vryzas, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.

Participarea la acest eveniment, organizat de Episcopia Devei și Hunedoarei, a fost numeroasă. “După rugăciunea de început şi arhiereasca binecuvântare, Preasfinţitul Părinte Episcop Nestor a dat citire textului conferinţei, intitulată: „Rugăciunea ca și cale spre cunoaștere”, în care Părintele stareț a explicat cum se săvârșește unirea minții cu inima prin harul lui Dumnezeu în „Rugăciunea lui Iisus”, precum și care sunt roadele acestei minunate uniri. În continuare, Părintele Petru a răspuns, prin intermediul Preacuviosului Părinte Simeon Scorţea, în calitate de traducător, la numeroasele întrebări adresate de către cei prezenţi”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.

Sursa foto: Episcopia Devei și Hunedoarei

Arhimandritul Petros Vryzas a fost ales în 2019 stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex. Starețul s-a născut în anul 1977 în Grecia, iar în 2002, la doar 25 de ani, a intrat în monahism, potrivit basilica.ro. El a fost ucenic al Arhimandritului Zaharia Zaharou și a semnat o carte despre taina primirii și transmiterii cuvântului dumnezeiesc în învățătiurile Sfântului Sofronie Saharov.

Actualitate

Închideri de circulație la Deva, în Noaptea de Înviere

Publicat

pe

Redactat de

Circulaţia rutieră pe strada Avram Iancu, din municipiul Deva, va fi închisă în noaptea de Înviere, în zona Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae”.

“Cu ocazia Praznicului Învierii Domnului, eveniment religios care se va desfășura în noaptea de sâmbătă, 19 aprilie spre duminică, 20 aprilie 2025, Episcopia Devei şi Hunedoarei va amplasa un podium pe partea carosabilă a străzii Avram Iancu, în faţa Catedralei Episcopale Sfântul Ierarh Nicolae.

Având în vedere acest lucru, circulaţia rutieră va fi închisă din data de 19 aprilie 2025, începând cu ora 12:00 până în data de 20 aprilie 2025, la ora 4:00, pe următorul tronson de drum:

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Bulevardul Decebal

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Strada Andrei Şaguna

Advertisement

Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului religios, se va restricționa accesul auto, sâmbătă, 19 aprilie 2025, începând cu ora 8:00, pe banda 1 de circulație din fața Catedralei.

Primăria Municipiului Deva și Episcopia Devei şi Hunedoarei vă mulțumesc pentru înțelegere”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Deva.

Sursa foto: Primăria Deva
Citeste mai mult ...

Actualitate

Precizări cu privire la situația Barajului de la Valea de Pești. „Nu există niciun pericol”

Publicat

pe

Redactat de


 

Barajul Valea de Pești funcționează în parametri normali și nu există niciun pericol pentru populație sau infrastructură. Toate măsurile necesare pentru menținerea siguranței în exploatare au fost deja implementate, iar structura barajului nu este afectată, a anunțat Administrația Națională Apele Române.

Construit în 1973, barajul asigură alimentarea cu apă potabilă și industrială a localităților din Valea Jiului și este supravegheat permanent, conform normelor aplicabile barajelor de importanță majoră (categoriile A și B). În urma precipitațiilor abundente din 28-29 martie (93,5 l/mp), s-a observat o creștere temporară a infiltrațiilor prin sistemele de drenaj, până la 60 l/s. Acest fenomen a fost cauzat de activarea unor fisuri vechi din masca de etanșare, accentuate de îmbătrânirea materialului”, arată reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.

Potrivit sursei citate, ca măsură de precauție, nivelul apei din acumulare a fost redus controlat cu aproximativ trei metri. Astfel, infiltrațiile au revenit în limitele de siguranță, iar barajul se află într-o stare de echilibru stabil.

Advertisement

Nu s-au înregistrat deteriorări structurale și, chiar în condiții de viitoare ploi intense, nu există riscul cedării barajului. Pentru a elimina complet vulnerabilitățile, autoritățile vor demara lucrările de reabilitare a măștii de etanșare, prin montarea unei soluții moderne din geocompozit de PVC, deja aprobată în planurile tehnico-economice. Instituțiile implicate – Administrația Națională ”Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Jiu și Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani, alături de Consilul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara – continuă monitorizarea 24 h din 24 ( și 7 zile/7) și aplică toate măsurile necesare pentru protejarea locuitorilor și continuitatea alimentării cu apă. Populația este rugată să consulte doar surse oficiale de informare și să ignore zvonurile sau informațiile neverificate”, mai arată reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara s-a întrunit, miercuri, într-o ședință extraordinară pentru a analiza și a dispune măsuri urgente în vederea exploatării în siguranță a barajului lacului de acumulare Valea de Pești, situat în apropierea localității Câmpu lui Neag, din Valea Jiului.

Reprezentanții Instituției Prefectului -Județul Hunedoara au făcut, astăzi, declarații în legătură cu măsurile stabilite de către CJSU Hunedoara, întrunit în ședință în cursul zilei de ieri, 16 aprilie, și au adus câteva clarificări referitoare la aceste măsuri.

Măsurile stabilite în cadrul acestei reuniuni fac parte dintr-un demers, normal, firesc, de prevenire a unor eventuale situații potențial generatoare de situații de urgență. Reiterăm faptul că, pentru efectuarea lucrărilor de reparație și întreținere a unor astfel de construcții hidrotehnice sunt necesare întocmirea unui set de documente, astfel că hotărârea adoptată ieri în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de urgență se încadrează în lista de documente pentru obținerea autorizațiilor necesare efectuării lucrărilor. Fisurile apărute în masca de etanșare din beton asfaltic sunt cauzate de îmbătrânire, acest fapt ducând la pierderea elasticității măștii asfaltice. Ținând cont de îmbătrânirea măștii asfaltice (52 ani de exploatare), de regimul pluviometric deficitar din ultimii ani, de fenomenul de îngheț-dezgheț repetat, la nivelul barajului sunt prezente și se dezvoltă permanent fisuri în partea superioară a acesteia”.

Instituția Prefectului – Județul Hunedoara a afirmat că se va asigura ca, în regim de urgență, să promoveze către instituțiile abilitate toate recomandările stabilite în cuprinsul avizului de funcționare a barajului eliberat la începutul anului 2024.

Advertisement

Autorizația de funcționare este eliberată pentru o perioadă determinată de 5 ani, începând cu anul 2024, urmând ca, ulterior, să fie efectuate lucrările de reabilitare a măștii asfaltice.

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga: „Nu se pune problema ca populația să fie în pericol”

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a declarat că nu se pune problema ca populația să fie în pericol și a explicat că au apărut câteva fisuri în masca asfaltică, nu în baraj. „Este exclus să spunem că se poate prăbuși barajul. Atât timp cât un expert a venit și s-a dat o autorizație pentru funcționarea barajului, din 2024 până în 2029, este exclus să vorbim despre prăbușirea barajului. Acest baraj va putea funcționa, probabil, 50 -100 de ani fără nicio problemă. Este vorba doar despre masca asfaltică în care au apărut fisuri și la care trebuie făcute lucrări de reabilitare. Aceste lucrări au fost stabilite, inclusiv, de expertul care a venit și a expertizat construcția hidrotehnică și a dispus ca măsuri ulterioare aceste reparații, după ce s-a dat autorizația de funcționare. Aceste lucrări nu pot să estimez când vor începe. Știu că au fost începute demersurile pentru a se face o evaluare a costurilor. Apele Române, la nivelul județului Dolj, care sunt ordonatori de credite, vor face un Proiect de Hotărâre de Guvern, care va fi înaintat ministerului de resort. Mai repede de șase luni – un an nu se pot începe aceste lucrări. Populația nu are de suferit chiar dacă vor începe aceste lucrări de anvelopare sau de refacere a acestei măști asfaltice. În cadrul CGSU -ului am discutat despre posibilitatea ca cei de la Apa Serv să poată să continue alimentarea cu apă potabilă și apă menajeră a tuturor cetățenilor din Valea Jiului, fără ca aceștia să aibă de suferit. (…) Nu se pune problema, repet, ca populația să fie în pericol din cauza acestor fisuri”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga.

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva: Program special în perioada 18 – 21 aprilie 2025

Publicat

pe

Redactat de

 

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor interesate că nu va desfășura program cu publicul în perioada 18 – 21 aprilie 2025.

Ultima zi de vineri înaintea Paștelui, precum și prima și a doua zi de Paști sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii.

Începând de marți, 22 aprilie 2025, ora 8:00, Direcția de Asistență Socială Deva își va relua programul obișnuit de lucru cu publicul.

Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate