Sport
Au căzut la pace: Corvinul Hunedoara – Politehnica Timișoara 0-0

Corvinul Hunedoara, liderul Ligii 3, Seria 9, și Politehnica Timișoara (locul 14) în Liga 2, s-au întâlnit miercuri, într-o partidă amicală disputată pe stadionul “Michael Klein”.
Din păcate, pentru iubitorii fotbalului, meciul s-a încheiat fără goluri, scorul fiind unul alb 0-0.
Din sezonul viitor al Ligii 2, cele două echipe care s-au întâlnit astăzi, pot să devină colege, dacă trupa de lângă furnale, va reuși să obțină accederea în liga secundă, la barajul de promovare.
Înainte de meci, au fost mai multe incidente între cele două galerii, jandarmii despărțindu-i cu greu pe ultrașii celor două echipe.
Prima repriză nu a adus nici o fază de poartă demnă de remarcat, cu excepția eliminării fundașului hunedorean Trășcan, pentru un fault din postură de ultim apărător, asupra lui Iamandache (min28).
Lovitura liberă care a urmat faultului, nu a fost concretizată pe tabelă de oaspeți, șutul trimis de Ursu, de la aproximativ 16 metri, s-a dus peste transversală.
Chiar dacă, a fost eliminat Trășcan a fost schimbat cu Antonio Vlad, în meciurile amicale fiind permise astfel de reguli.
Cea mai mare ocazie a gazdelor în prima parte a venit în urma unui şut expediat de Hergheligiu (36), de la distanţă, şi care a trecut pe lângă bara din dreapta lui Harrison.
Dacă prima repriză, a fost una săracă în ocazii de gol, repriza a doua a fost una în care a adus primele faze de poartă mai importante.
Timișorenii au avut prima ocazie importantă de gol, lovitura cu capul trimisă de Bocșan, a fost reținută de goalkeeper-ul Corvinului, Lefter.
Replica trupei antrenată de Florin Maxim, a venit la ocazia semnată de Bedea.
Timișoara putea deschide scorul în minutul 72, lovitura de cap, trimisă din careul mic de către Lazăr, este respinsă cu greu de Lefter.
Neacșa a avut şansa deschiderii scorului, dar șutul mijlocașului adus în această iarnă de la Șelimbăr, a fost respinsă în corner de goalkeeper-ul bănățenilor, Păduraru.
Iar în minutele de final ale partidei amicale, Rafael Garutti putea aducea fericirea la Hunedoara, dar lovitura sa de cap, s-a dus peste transversală.
Următoarea partidă amicală pentru Corvinul, este programată vineri, cu începere de la ora 15.30, pe terenul liderului Ligii 4 Hunedoara, Retezatul Hațeg.
Corvinul Hunedoara: Lefter – Iacob, Garutti, Trăşcan (30, A. Vlad), Neacşa – Giura, Mogoş – Hergheligiu, Bedea, Buş – Roşu. Au mai intrat: Arnăutu, Da Mota, Bradu, Dumitru, Simon şi R. Cristian. Antrenor: Florin Maxim.
POLITEHNICA: Devenish-Meares (46, Păduraru) – D. Radu (79, Plumbuitu), Bocşan (79, Giosu), Scutaru, Pamfile (59, Sofran) – D. Andrei (69, Olariu), Lazăr, Iamandache, Vukoje (59, Oanea) – Ursu (69, Zaluschi), Sîntean (59, Gerbi). Antrenor: Nicolae Croitoru.
Actualitate
Avem hunedoreni la mondialele de fudokan

Șase sportivi de la Budo Kurai Samurai Hunedoara au participat la Finala Campionatului National de Karate fudokan, cu rezultate excelente, aceștia cucerind 17 medalii.
Cele mai bune rezultate le-a obținut Maya Suciu, care a devenit triplă campioană națională. Totodată, Robert Andonache a devenit triplu vicecampion național, iar Ianis Sărmășan a cucerit cinci medalii, una de argint și patru de bronz. De asemenea, Luca Mureș a cucerit un argint și un bronz, Robert Andrei a fost de trei ori pe locul al treilea, iar Luca Gălățeanu a urcat, într-un rând, pe ultima treaptă a podiumului de premiere. Prin aceste rezultate toți cei șase sportivi de la Budo Kurai Samurai Hunedoara au obținut calificarea la Campionatul Mondial de karate fudokan din Polonia.
Practicanții de arte marțiale de la clubul hunedorean sunt pregătiți de Janos Simo, 6 DAN, care este și vicepreședinte al Federației de Karate Fudokan și Discipline Asociate din România.
Actualitate
Ștafetă de bronz

Zilele trecute au avut loc, la București, Campionatele Naționale de atletism în sală pentru juniori U13 și U14.
Printre tinerii atleți prezenți în Capitală s-au numărat și cei legitimați la ACS Triathletic Hunedoara, unde sunt antrenați de profesorul Florin Bucur. Hunedorenii, care au concurat la categoria U13, au avut o evoluție remarcabilă, reușind cucerirea unei medalii de bronz la ștafeta de 4X2 tururi fete, care le-a avut în componență pe Lorena Foca, Sara Beiu, Afrodite Poenar și Antonia Bucur. De asemenea, Aidan Popa a fost pe patru la 60 plat și al cincilea la 200, în vreme ce Antonia Bucur a fost a opta în finala de la 200 de metri.
Actualitate
“Cupa Primăverii” la gimnastică aerobică

Peste 80 de tineri sportivi, cu vârste între 5 și 18 ani, au concurat la „Cupa Primăverii” la gimnastică aerobică. Concursul a avut loc la sala de gimnastică a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Cetate din Deva, participanții fiind legitimați la cinci cluburi din județele Arad și Hunedoara.
Rezultate remarcabile
Competiția a fost una de categoria B și a reprezentat o utilă verificare înainte de puternicele concursuri care vor urma pentru sportivii și antrenorii de la Gym Team, Universitatea și CSȘ, toate din Arad, dar și pentru cei de la CSȘ Petroșani și gazdele de la LPS Cetate Deva. Per total, cluburile hunedorene au avut o evoluție remarcabilă. Astfel, gimnaștii de la LPS Cetate Deva, pregătiți de profesorii Georgeta Cosma, Mihaiela Jecherean și Mădălina Susan, au urcat de 15 ori pe podiumul de premiere. Gimnaștii de la Deva s-au impus în șase probe, respectiv la trio 9-10 ani (Maria Madaraszan, Maya Pîrva, Sabrina Torok), la grup 9-10 ani (Anais Anger, Maia Olar, Maya Pîrva, Teodora Toma, Sabrina Torok), la trio 13-14 (Antonia Bordaș, Raisa Mane, Carla Răcătean) și în probele individuale la băieți 9-10 (Marco Ogor), și la fete 11-12 ani (Carla Răcătean) și, respectiv, 15-16 ani (Rebecca Iakob). Gimnaștii de la LPS Cetate Deva au urcat tot de șase ori și pe treapta a doua a podiumului, la individual băieți 9-10 ani (Alessio Oprea) și fete 15-16 ani (Roxana Bălan), la perechi 9-10 ani (Carla Pavel, Alessio Oprea), la trio 9-10 ani (Romina Grecu, Ana Păcuraru, Rareș Negru) și, respectiv, 13-14 ani (Roxana Bălan, Rhiana Bulftea, Ella Domokos), precum și la grup 11-12 ani (Antonia Farkaș, David Bolcu, Matei Ghera, David Ivan, Lucas Pallo, Andrei Zgărdea). Pentru LPS Cetate au mai fost și trei locuri trei, obținute la trio 9-10 ani (Maia Stoica, Ruben Crețu, Alberto Prodan) și la individual fete 13-14, cu două sportive (Ana Onea și Izabela Văduva) la egalitate de puncte.
Pe de altă parte, cei de la CSȘ Petroșani, antrenați de prof. Karina Pica, au participat la două probe, și au reușit tot atâtea clasări pe podium, fiind pe doi la trio 7-8 ani (Maria Bărtășanu, Ariana Tunaru, Anastasia Vulc) și pe trei la individual fete 9-10 ani (Rebeca Iordache).
Următorul concurs puternic de gimnastică aerobică va avea loc tot la Deva, la Sala Sporturilor, fiind vorba de „Cupa Cetății”. Importanța competiție de gimnastică aerobică, aflată, în acest an, la cea de-a XVII-a sa ediție, se va desfășura în zilele de marți, 8 aprilie, și miercuri, 9 aprilie.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 3 zile in urma
“Rabla pentru sobe”: Primăriile din 55 de comune hunedorene, eligibile pentru acest program
- Actualitatecu 3 zile in urma
Corvinul – FC Bihor în Cupa României
- Actualitatecu 2 zile in urma
Eleve de la Liceul de Arte “Sigismund Toduță” din Deva, rezultate remarcabile la Concursul de Canto, Teorie și Istoria Muzicii „Nicolae Brânzeu”
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor
- Actualitatecu o zi in urma
Vaporașele de la Șoimuș revin curând pe râul Mureș. Plimbările de agrement ar putea fi reluate înainte de sărbătorile pascale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șoferi depistați în stare de ebrietate și fără permis în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sancțiuni aplicate pentru nereguli în gestionarea și comercializarea materialului lemnos în municipiul Brad