Actualitate
Autoritățile din Valea Jiului, pregătite să înfrunte inundațiile. Oamenii stau cu frica în sân
A fost cod portocaliu de inundații în Valea Jiului, de ieri dimineață, așa că toate autoritățile au intrat în alertă. S-au marcat zonele cu potențial crescut și jandarmii, pompierii și cei de la Apa Serv au fost gata să intervină.
În Petroșani, în Cartierul Aeroport, forțele de intervenție au fost pregătite să intervină încă de duminică seara. „Am fost aici, alături de pompieri. Pompa este pe poziții. Avem cod portocaliu de inundații. Am luat mai multe măsuri. Cei de la ApaServ au descoperit posibilitatea de a face două scurgeri suplimentare față de ce a fost aici, am făcut niște devieri și pe DN și, încet-încet, încercăm să limităm efectele unei posibile inundații”, a spus Tiberiu Iacob -Ridzi, primarul din Petroșani, prezent, și ieri dimineață, la fața locului.
Oamenii care locuiesc în zonă stau, însă, cu frica în sân. Sunt mereu în alertă, pentru că, în ultimii ani, s-au trezit des cu apa în bloc. „Din toamna lui 1978 stau aici. Am renunțat să locuiesc în centrul orașului, ca să vin aici, că a fost ceva deosebit, dar am avut probleme în ultimii ani. De trei ori, știu eu că, au fost aici inundații mari”, a spus un bărbat care locuiește în zonă și care ieri era prin cartier temându-se că ploile vor inunda, din nou, scara blocului în care locuiește.
Cei de la ApaServ au fost și ei prezenți în zona inundabilă, venind în întâmpinarea problemelor ce ar putea să apară, prin măsurile pe care le-au luat din timp, după cum spun ei. „Pe lângă lucrarea care urma să preia tot excesul de apă meteorică, vineri s-a mai finalizat una. Am mai făcut o legătură între zona inundabilă cu acest canal, care va deversa direct la Jiu. Dacă Jiul nu va avea debit mare, așa ca să nu poată descărca acest canal, teoretic, nu ar trebui să avem nicio problemă”, a declarat Cristian Ionică, director de producție Apa Serv Valea Jiului.
Actualitate
Cursuri gratuite de zbor la Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep în 8 ianuarie
Tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, care doresc să învețe să zboare cu planorul, cu avionul ultraușor sau să sară cu parașuta, se pot înscrie la cursurile gratuite organizate de Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep pe data de 8 ianuarie și se fac până pe 7 februarie 2025.
La Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva se vor organiza, și anul acesta, cursuri gratuite de zbor cu planorul, avionul ultraușor și salt cu parașuta. Tinerii interesați se pot înscrie începând de la mijlocul săptămânii viitoare.
“Începând cu 8 ianuarie 2025, Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva vă așteaptă pentru înscrierea la cursurile gratuite de zbor cu planorul, avionul ultraușor și salt cu parașuta. Perioada înscrierilor: 08 ianuarie 2025 – 07 februarie 2025. Ce cursuri vă oferim? Obținerea licenței de pilot de planor, Obținerea licenței de pilot de aeronave ultraușoare motorizate, Obținerea licenței de parașutist. Cine poate aplica? Tinerii cu vârsta între 15 ani (împliniți) și 23 de ani (neîmpliniți) sunt eligibili pentru cursurile gratuite. Activitatea de zbor la disciplina planorism poate începe de la vârsta de 15 ani, iar la celelalte discipline, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani. Persoanele ce nu se încadrează pentru cursurile gratuite pot opta pentru parcurgerea oricărui curs, contra cost. Pentru informații complete despre condițiile de înscriere, documentele necesare vizitează site-ul nostru sau contactează personalul Aeroclubului Teritorial Deva prin informațiile de contact de pe afiş. Vă așteptăm la zbor!”, au transmis reprezentanții Aeroclubului Teritorial „Constantin Manolache” Deva.
Situat la doar câțiva kilometri distanță de reședința județului Hunedoara, în vecinatatea satului Săulești, Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva a fost înfiinţat în anul 1975.
În anii trecuți, zeci de tineri hunedoreni, împătimiți ai zborului, s-au înscris la cursurile organizate la Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva. O parte dintre ei au optat pentru parașutism, iar alții pentru a învăța cum să zboare cu planorul sau cu avionul ultrașor.
Sursa foto: Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva
Actualitate
Elevii se întorc la școală miercuri, 8 ianuarie. Următoarea vacanță – în februarie
Elevii se întorc la școală, de miercuri, 8 ianuarie 2025, după vacanța de iarnă.
Începe modulul 3 de cursuri. Următoarea vacanță pentru elevii hunedoreni – între 17 și 21 februarie
Prima zi de școală din anul 2025 – miercuri, 8 ianuarie, deschide modulul 3 de cursuri, care are o durată diferită în fiecare județ. Elevii și profesorii merg la școală până când va începe vacanța de schi de o săptămână, decisă de către inspectoratele școlare. Pentru județul Hunedoara, această vacanță de schi a fost programată în săptămâna 17 -21 februarie 2025.
Actualitate
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate
Programul „Permis pentru viitor”, în cadrul căruia se acoperă costurile școlii de șoferi pentru tineri cu posibilități materiale reduse, a ajuns la cea de-a 10-a ediție. Organizatorii anunță că, solicitările de finanțare pot fi transmise, online sau prin poștă până la data de 27 ianuarie 2025.
Sunt eligibili tinerii din toată țara, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani care provin din medii defavorizate și care își doresc să obțină un permis de conducere pentru categoriile B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.
Programul „Permis pentru viitor” este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prima ediție a programului a fost lansată în anul 2015. În decursul celor nouă ediții, 181 de tineri au finalizat cu succes cursurile școlii de șoferi: 151 au obținut permise de categoria B, 27 de categoria C și trei atestate, o tânără cu handicap a obținut permis categoria B pentru automobil adaptat, un tânăr a promovat examenul pentru categoria B96 (ce permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg), iar un alt tânăr a obținut permisul pentru tractoare agricole. Alți 71 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.
Formularul de înscriere și alte informații sunt disponibile pe website-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/permis.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O minoră din Călan a dispărut în noaptea de Revelion
-
Actualitatecu 19 ore in urma
“Nosferatu”, filmat și la Castelul Corvinilor, în cinematografe
-
Actualitatecu 18 ore in urma
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Mai multe zone din județ, sub cod galben de vânt
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Incendiu pe Cheile Jiețului: Intervenție dificilă a pompierilor din Petroșani pentru stingerea flăcărilor la o cabană izolată
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Prima zi a anului petrecută pe pârtiile din Parâng
-
Actualitatecu 17 ore in urma
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate