Connect with us
Data: 30/04/2024
.

Actualitate

Autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul cu tuneluri: “zero muncitori și utilaje”

Publicat

pe

Lucrările la tronsonul cu tuneluri pentru urși (Margina – Holdea), al autostrăzii A1 Lugoj – Deva, nu vor putea fi finalizate până în 2026, suprafețele forestiere nu au fost eliberate în totalitate, utilitățile nu sunt mutate, iar utilajele și muncitorii lipsesc cu desăvârșire, susține Horațiu Cosma, fost secretar în Ministerul Transporturilor.

“Peisaj dezolant pe ”gaura” de 9km din A1 Sibiu – Nădlac: zero muncitori și utilaje pe această autostradă pusă de USR în PNRR. Deși Sorin Grindeanu a promis în repetate rânduri că se va lucra în 2023 pe ciotul de 9 km lipsă din A1 Lugoj – Deva, realitatea îl contrazice din nou. Ministerul Transporturilor pe care îl păstorește nu a emis autorizația de construire, suprafețele forestiere nu au fost eliberate în totalitate, utilitățile nu sunt mutate, iar utilajele și muncitorii lipsesc cu desăvârșire. Autostrada Lugoj – Deva a intrat în lucru în 2013. De atunci, are la activ o reziliere de contract (PSD în 2017, cu Grindeanu premier) și o anulare de licitație (PSD în 2022, cu Grindeanu la Transporturi). USR a pus pe roate în 2021 acest proiect deraiat de partidul comasat român PSD-PNL și i-a asigurat finanțarea din PNRR. Însă, pentru a lua banii europeni, autostrada trebuie finalizată cel târziu în 2026. Imposibil! Termenul contractual pentru lucrări e de 3 ani. Chiar dacă ar începe șantierul azi, se duce deja în 2027 finalizarea. În tot acest timp, românii stau în ambuteiaje kilometrice pe drumul național paralel dintre Holdea și Margina. Lui Grindeanu nu îi pasă de ei. Dar va primi răsplata la vot, pe 9 iunie!”, spune, într-un mesaj publicat pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informau, la 1 martie 2024, că reprezentanții asocierii de firme care va executa secțiunea lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, au început amenajarea accesului în șantierul din zona unde vor fi construite tunelurile. “Sunt folosite utilaje specifice pentru stabilizarea și îmbunătățirea solului pentru drumul tehnologic care are o lungime de circa doi kilometri. Zona este greu accesibilă, mai ales după perioada de iarnă, pământul fiind îmbibat cu apă.Drumul tehnologic este folosit și de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Timiș, prin Ocolul Silvic Făget, care se ocupă cu eliberarea amplasamentului”, arătau atunci reprezentanții DRDP Timișoara.

Lotul 2 al A1 Lugoj – Deva, cu o lungime de 9,13 kilometri, dintre care 2,13 kilometri de tunel, este singura porțiune lipsă din autostrada care leagă Sibiu de Nădlac.

Contractul, în valoare de 1, 826 de miliarde de lei (fără TVA), este finanțat preponderent prin PNRR, având o durată de 45 de luni.

Advertisement

Cele două tuneluri care vor fi construite în cadrul secțiunii vor avea fiecare o lungime de aproximativ 2,13 kilometri și vor fi formate din două galerii unidirecționale.

Actualitate

Peste 600 de polițiști la datorie, în perioada 30 aprilie 2024 – 06 mai 2024

Publicat

pe

Redactat de

Nu mai puțin de 600 de polițiști vor fi la datorie în perioada 30 aprilie 2024 – 06 mai 2024, pe zara județului Hunedoara.

Aceștia au ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia operativă în cazul producerii unor fapte antisocial.

”În perioada 30 aprilie 2024 – 06 mai 2024, peste 600 de poliţişti vor acţiona, zilnic, pe raza judeţului Hunedoara, în cadrul dispozitivului curent de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenţia operativă în cazul producerii unor fapte antisociale. Poliţiştii hunedoreni – în special din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea fraudelor, acţiuni speciale şi investigaţii criminale – vor fi la datorie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, în special în zonele de agrement, în pieţe, târguri şi oboare, dar şi în proximitatea lăcașelor de cult, unde vor avea loc ceremonii religioase prilejuite de sărbătoarea creştină a Învierii Domnului (Sfintele Paşti). Poliţiştii vor fi prezenţi atât în localităţile urbane şi cât şi în mediul rural, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a locurilor de pelerinaj, pentru prevenirea oricăror evenimente ce ar putea degenera în încălcări ale legii. Totodată, poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi îşi vor intensifica în această perioadă activităţile de patrulare a trenurilor de călători, în staţii şi triaje şi vor avea în mod deosebit în atenţie verificarea asigurării pazei bunurilor şi a valorilor monetare. Poliţiştii rutieri vor acţiona cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, precum şi pe autostrada A1, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, a fluidizării circulaţiei şi a combaterii vitezei excesive”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Magazinele PPC Energie din județul Hunedoara, închise în 1 Mai și în perioada Paștelui

Publicat

pe

Redactat de

Magazinele PPC Energie din judeţul Hunedoara vor fi închise miercuri, 1 Mai 2024, respectiv în intervalul 3-6 mai, în perioada Paștelui, zile libere legale. Serviciul de call center va fi disponibil în acest interval numai pentru informații în sistem automat, precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold, au informat reprezentanții companiei.

În celelalte zile, magazinele PPC Energie vor funcţiona după programul obişnuit.

„Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele PPC Energie. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online”, arată reprezentanții PPC Energie.

Indexul de energie electrică sau gaz poate fi transmis online folosind secțiunea Index din cadrul aplicației myPPC sau de pe pagina web https://myppc.ppcenergy.ro/. De asemenea, pentru a trimite indexul pentru energie electrică clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit  0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977. 

Advertisement

Plățile se vor putea efectua online, prin direct debit sau transfer bancar sau din aplicația myPPC. Pentru clienții care prefera plata numerar, există automate de plată de tip self-pay, amplasate în magazinele PPC Energie din București și zece județe (Arad, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Timiș și Tulcea), precum și în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland și în alte magazine alimentare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Programul Săptămâna Verde, un succes în Parcul Național Retezat

Publicat

pe

Redactat de

Ca în fiecare an în luna aprilie se desfășoară programul Săptămâna Verde.

Astfel sute de copii au vizitat Parcul Național Retezat și au învățat cât de importante sunt schimbările climatice și despre procesul de realizare a obiectivelor de protejare a mediului și de limitare a schimbărilor climatice la nivel național și internațional.

”Ultima zi din Săptămâna verde la Administrația Parcului Național Retezat împreună cu Lucia Ursu, Educație Ecologică, Nicolae Lorențiu, Adrian Lateș, Ranger APNR. Peste 100 de elevi și multă multă energie. Educația privind schimbările climatice și mediul joacă un rol important în procesul de realizare a obiectivelor de protejare a mediului și de limitare a schimbărilor climatice la nivel național și internațional. Programul Săptămâna verde se desfășoară în perioada aprilie 2024, în care fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar având flexibilitatea să își aleagă o săptămână în care acoperă conținut și desfășoară activități legate de schimbări climatice și protecția mediului înăuntru și în afara unității educaționale. Administrația Parcului Național Retezat vă așteaptă cu drag la activități de educație și conștientizare legate de schimbări climatice, protecția patrimoniului natural precum și informații despre Parcul Național Retezat National Park și Regia Nationala a Padurilor – Romsilva. Prioritate au partenerii care vin la Centrele de Vizitare APNR Nucșoara, jud. Hunedoara”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.

FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Citeste mai mult ...

Actualitate