Actualitate
Cal împușcat de braconieri, între Densuș și Peșteana. Anchetatorii sunt pe urmele lunetiștilor

Caz revoltător în comuna Densuș. Calul unui localnic, care se afla pe un teren din apropierea unui fond de vânătoare, a fost împușcat, în toiul nopții, de persoane încă neidentificate. Localnicii se pare că ar cam bănui cine este făptașul și așteaptă ca autoritățile să facă lumină în acest caz și să identifice braconierii. Mai mult, se pare că, braconierii ar fi acționat de la mare distanță, cu o armă dotată cu lunetă cu termoviziune.
O hunedoreancă, revoltată de o întâmplare petrecută în noaptea de luni spre marți, a detaliat întreaga întâmplare pe pagina sa de Facebook. „Densuș-România… de azi! În noaptea de 14 spre 15 octombrie, în jurul orei 2.00!!!… a fost împușcat un cal, pe o pășune privată, între Densuș și Peșteana. Autorul „se crede necunoscut” până la această oră, dar s-au început demersurile de expertizare balistică și de identificare. Cum stau lucrurile de fapt? Dinișoni Edward este proprietarul celor 2 cai aflați pe pășune încă de astă vară!!!… NU DE-O ZI!!! DA? Cu alte cuvinte, se știa că sunt caii acolo. În plus, toată vara s-au auzit focuri de armă după ora 23.oo. Ceea ce înseamnă că cineva ar fi trebuit să dețină autorizatie de vânătoare pe timp de noapte. Rog organele de anchetă să se autosesizeze și să verifice al cui este fondul de vânătoare, cine a avut autorizații și pe ce perioade de timp au fost emise, cine a vânat și de ce, in noaptea de 14 spre 15 octombrie, pe acest fond de vânătoare. În principiu se știe cine a fost, cum ar veni, pe surse!
Proprietarul calului împușcat a fost să își adape animalele în jurul orei 23.00, acestea fiind în perfectă regulă. După ce a auzit zgomote similare cu focurile de armă, instinctul i-a spus să verifice din nou caii. Unul din cei doi, era deja ucis. A sunat la 112, iar la fața locului au venit toate organele abilitate. Important este ca acest fenomen să inceteze, iar vinovatul să fie pedepsit conform legii, INDIFERENT CINE ESTE ACESTA!!! La fel de important este să nu se modifice autorizațiile și să nu intre și alte persoane, poate nevinovate, în acest circ prost al asumării! Vor fi depuse sesizări la vârful tuturor instituțiilor abilitate, iar eu am să mă asigur că acest caz va fi suficient de metiatizat, dacă este nevoie chiar la nivel național, ca nimeni și nimic să nu impiedice ancheta. Spor la asumarea faptelor!”, scrie hunedoreanca Valentina Mureșan, pe pagina sa de Facebook.
Dosar în lucru la Parchet
Potrivit reprezentantului IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu, „există un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, pentru uz de armă letală fără drept. Cercetările urmează a se extinde, cel mai probabil, în funcție de probatoriul administrat la dosarul cauzei”. Urmează, de asemenea, ca medicii de la DSV să efectueze necropsia animalului. Potrivit anchetatorilor, calul ar fi fost împușcat în burtă, iar glonțul a ieșit prin gât. Se pare că, persoana care a împușcat calul, l-ar fi confundat cu vreun cerb. Este foarte posibil ca braconierul să fi acționat de la mare distanță, cu o armă dotată cu lunetă de termoviziune. Acum rămâne ca anchetatorii să identifice autorii faptei.
Actualitate
Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.
Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.
În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.
Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.
Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.
Vacanța de vară începe pe 21 iunie.
Actualitate
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.
Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani
Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.
„Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.
Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.
Actualitate
„Moșii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morților” – Tradiții și obiceiuri

Pe 22 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de „Moşii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morţilor”.
În această zi, în toate bisericile ortodoxe se va oficia Sfânta Liturghie și slujbe speciale de pomenire a celor care au trecut la cele veșnice, potrivit crestinortodox.ro.
Obiceiul cere, ca în această zi, să se dea de pomană sarmale, plăcinte, vin, colivă, colaci, fructe și altele. La mormintele rudelor, oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări care au rolul de a încălzi sufletele morţilor.
„Moșii de Iarnă” se cinstesc an de an, în sâmbăta de dinaintea Lăsatului de carne, pentru intrarea în Postul Paștelui.
Cuvântul „moși” vine de la „strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei, „Moșii de Primăvară” (de Măcinici), „Moșii de Vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moșii de Toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de Iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
Cei bătrâni îşi aduc aminte că “Moşilor de Iarnă” li se mai spunea şi “Moşii de Piftii” şi “Sâmbăta Piftiilor”. Mai mult, aceasta este singura zi în care se mâncau răcituri sau piftii. Dacă acestea nu erau mâncate în totalitate în aceeastă zi, a doua zi erau aruncate. Altfel, frigurile şi-ar fi făcut apariţia în timpul verii. În această zi, nu se lucrează, nu se fac nunți și nu se spală.
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
Modificări neomologate la sistemul de iluminat al mașinii: risc de sancțiuni și siguranță redusă în trafic
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul, amical cu SCM Zalău
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ședință extraordinară la CJ Hunedoara: Peste 43 de milioane de lei, împărțite primăriilor din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Programul „Rabla pentru tractoare” – Fermierii se pot înscrie personal pentru finanțare
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Patrula Cățelușilor – Misiune de Salvare” ajunge la Deva: Un spectacol plin de aventură pentru întreaga familie