Actualitate
Călin Petru Marian: ”Să întinzi o mână de ajutor unui semen aflat într-o situație dificilă este un gest de omenie, pe care ar trebui să-l regăsim cât mai des”
Într-un gest plin de solidaritate și omenie, campania „Să trimitem copiii la școală” a ajuns la cea de-a șasea ediție, având ca scop principal reducerea abandonului școlar în rândul copiilor din familii modeste.
Organizată de Organizația Femeilor Liberale din municipiul Deva, evenimentul a adunat, și în acest an, numeroși susținători, printre care se numără și Călin Petru Marian, alături de deputatul Vetuța Stănescu – președintele PNL Hunedoara, și colegii liberali.
”Să întinzi o mână de ajutor unui semen aflat într-o situație dificilă este un gest de omenie, pe care ar trebui să-l regăsim cât mai des. Iar când acest sprijin se îndreaptă către cei mici, bucuria și emoțiile sunt cu atât mai mari. Împreună cu deputatul Vetuța Stănescu – președintele PNL Hunedoara și colegii liberali m-am alăturat și anul acesta acțiunii Organizației Femeilor Liberale din municipiul Deva: „Să trimitem copiii la școală”. Evenimentul, ajuns deja la cea de a șasea ediție, își propune să contribuie la reducerea abandonului școlar. În acest sens, ghiozdane echipate cu tot ce este necesar au fost dăruite copiilor din familii cu posibilități modeste. De fiecare dată mă bucur să susțin astfel de proiecte cu un impact real în îmbunătățirea condițiilor pentru copiii din familiile dezavantajate. Iar bucuria din ochii celor mici este confirmarea faptului că, prin contribuția noastră, le-am putut oferi un început de an școlar mai bun. Felicitări Organizației Femeilor Liberale din Deva!”, spune Călin Petru Marian.
Campania „Să trimitem copiii la școală” rămâne un pilon esențial în lupta împotriva abandonului școlar și un exemplu de mobilizare comunitară care arată că, prin eforturi comune, educația poate deveni accesibilă și pentru cei mai vulnerabili dintre noi.
FOTO: FACEBOOK CĂLIN PETRU MARIAN
Actualitate
FOTO – VIDEO| Razie a polițiștilor, noaptea trecută, în Deva. Zeci de mașini și persoane verificate
A fost razie, azi noapte, în municipiul Deva. Polițiștii au organizat o acțiune cu efective mărite. Peste 400 de persoane au fost legitimate și zeci de mașini oprite.
Peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale au fost angrenați în acțiunea care a vizat asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. În cadrul raziei, polițiștii au legitimat 425 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat patru societăți comerciale și au oprit în trafic, pentru control, 53 de autovehicule, peste 25 de conducători auto fiind testați în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, au fost verificate peste 50 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare.
Polițiștii spun că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
„Peste 30 de polițiști și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale au participat, în municipiul Deva, la o amplă acțiune tip razie având ca și scop prevenirea și combaterea infracționalității, în special a faptelor grave comise cu violență în mediul stradal, a traficului și a consumului de droguri, a infracțiunilor economice ori a încălcărilor legislației rutiere ce pot conduce la producerea unor accidente de circulație. Acțiunea a vizat menținerea ordinii și siguranței publice prin verificarea respectării normelor legale, atât în interiorul localurilor, dar și în zonele publice intens circulate din municipiul Deva. Prin aceste controale, care vor continua și în perioada următoare, ne propunem să asigurăm un mediu sigur pentru toți locuitorii județului Hunedoara”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Sursa foto -video: IPJ Hunedoara
Actualitate
Prefectul județului, vizită de lucru la Ministerul Energiei
Prefectul județului Hunedoara, Florina Doris Visirin, s-a aflat, ieri, într-o vizită de lucru la Ministerul Energiei.
Discuțiile purtate cu ministrul Sebastian Burduja, la care a participat și o delegație condusă de directorul ArcelorMittal Hunedoara, Silviu Manolache Mîrzac, s-au axat pe viitorul industriei siderurgice din județul Hunedoara.
“În cadrul acestei vizite oficiale s-a discutat despre provocările și problemele cu care se confruntă industria locală, precum și despre potențiale soluții legislative și economice care să ofere oportunități de dezvoltare pe termen mediu și lung. În contextul poziției ferme pe care ministrul Sebastian Burduja a avut-o permanent în fața Comisiei Europene, investitorii privați din România au garanția că ministrul român al energiei, alături de omologii săi din Grecia și Bulgaria, nu vor accepta un tratament inechitabil pe piața europeană a energiei și vor milita pentru identificarea unor soluții corecte pentru toate statele membre. Prefectul județului Hunedoara a subliniat importanța colaborării strânse dintre autoritățile locale și centrale, dar și cu investitorii privați, pentru susținerea industriei hunedorene, menținerea locurilor de muncă și creșterea nivelului de trai în județul nostru”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Hunedoara.
Sursa foto: Instituția Prefectului -Județul Hunedoara/Facebook
Actualitate
Urmărire cu focuri de armă, în toiul nopții, la Vulcan, pentru prinderea unui șofer
Urmărire, azi noapte, la Vulcan, unde polițiștii au pornit pe urmele unui șofer. Oamenii legii au încercat să-l tragă pe dreapta, dar bărbatul de 36 ani și-a continuat deplasarea. Cu echipajul de poliție în spate, a oprit pe o stradă din localitate și a fugit, pentru prinderea lui polițiștii folosind armamentul din dotare.
“În cursul nopții trecute, în jurul orei 02:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au efectuat semnal de oprire, pe strada Ecaterina Teodoroiu, din Vulcan, a unui bărbat de 36 de ani, din localitate, care conducea un autoturism din direcția Vulcan-Merișori. Bărbatul, în încercarea de a se sustrage controlului polițiștilor, și-a continuat deplasarea, în direcția cartierului Crividia. Echipajul de poliție a plecat în urmărirea autoturismului, iar bărbatul aflat la volan a oprit pe strada Merișori, continuându-se deplasarea pe jos, în fugă. Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, pe jos, iar după repetate somații să se oprească, unul dintre polițiști a efectuat un foc de armă în plan vertical, moment în care bărbatul s-a oprit, fiind imobilizat de polițiști. În urma testării bărbatului, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, reieșind, de asemenea indicii cu privire la posibila existență, în organism, a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
23 de autoturisme oprite, noaptea trecută, la Vulcan
În cursul nopții trecute, în intervalul orar 23:00-04:00, în contextul unei acțiuni de reducere a riscului rutier și a depistării persoanelor care conduc sub influența alcoolului ori a drogurilor, polițiștii au oprit în trafic, pe raza municipiului Vulcan, 23 de autoturisme, toți conducătorii auto fiind testați în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe interzise și au reținut un permis de conducere auto, pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
-
Actualitatecu o zi in urma
Valea Jiului: O destinație turistică cu potențial, dar cu provocări de rezolvat
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Luptă cu flăcările, dar și în ring. Vlad Trif, pompierul sportiv profesionist de kickboxing, campion național
-
Actualitatecu 3 zile in urma
De la uniforma militară, la costumul popular. Jandarmul hunedorean Florin Pîrva, pe prima treaptă a podiumului la Festivalul Artiștilor Amatori din M.A.I.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Primarul din Hărău propune unirea a trei comune
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident pe DN 76, la Vălișoara. Două persoane, evaluate medical
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale. „România are nevoie de o viziune de dreapta”
-
Actualitatecu o zi in urma
Un an de cardiologie intervențională la SJU Deva. Zeci de vieți salvate, 128 de stenturi implantate, în total
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Un secol de viață. Profesoara Ghizela Halalai a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani