Actualitate
Campion european la Karate Tradițional, la nici 10 ani. Sportivii de la ACS Ronin Deva, pe podium la o prestigioasă competiţie în Serbia

Tinerii karateka legitimaţi la ACS Ronin Deva au reprezentat cu cinste România, urcând pe podium, în cadrul finalei Campionatului European de Karate Tradițional pentru cadeți, juniori, tineret şi seniori, competiție ajunsă la ediția a XXXVI -a, ce s-a desfășurat, în perioada 26 – 28 mai, la Belgrad, în Serbia.
Peste 550 de sportivi, reprezentând 15 țări de pe “bătrânul continent”, s-au întrecut, la finalul săptămânii trecute, în capitala Serbiei, în cadrul finalei Campionatului European de Karate Tradițional, eveniment sportiv organizat de Federația Europeană de Karate Tradițional (European Traditional Karate Federation).
Competiţia a inclus probe de kata şi kumite, judeţul Hunedoara fiind reprezentat de sportivii Tudor Isfan, Mihai Roșu, Mihaela Elena Alba și Marcos Băican, legitimaţi la Asociaţia Club Sportiv Ronin din Deva, antrenați de sensei Mircea Cristian Popa (maestru emerit al sportului, centura neagră 6 dan – karate tradiţional).
La finalul competiției, sportivii din Deva și-au dovedit valoarea dobândită în sutele de ore de antrenamente, urcând pe podiumul campionatului prin: Tudor Isfan (categoria 10-11 ani), care a luat medalia de aur – campion european (locul 1 la proba de kumite), Mihai Roșu (cadeți 14-15 ani), vicecampion european (locul 2 la proba de kumite) și Mihaela Elena Alba (tineret 18-20 ani), triplă vicecampioană europeană, care a luat trei medalii de argint (locul 2 la kumite, locul 2 la fugu-go, un tur de kumite și un tur de kata și locul 2 la kogo kumite).
Sensei Mircea Cristian Popa, campion de talie mondială, de două ori, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european
De pe podium nu putea lipsi antrenorul campionilor, el însuși campion de talie mondială: sensei Mircea Cristian Popa a urcat, la Belgrad, de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podimului european, devenind dublu campion european la categoria de vârstă „veterani”, ocupând locul I la proba de kumite, locul I la kogo kumite și locul III la fugu-go (un tur de kata și unul de kumite).
Dacă pentru sensei Mircea Popa – multiplu capion european – medalia de aur reprezintă o încununare a unei cariere de peste 30 de ani în care a reprezentat karateul tradițional din România la cel mai înalt nivel internațional, este lăudabilă performața tinerilor sportivi antrenați cu multă dedicație de „veteran”: aflați la prima lor participare la un campionat european de karate, aceștia au revenit acasă cu o medalie de aur și patru medalii de argint.
Tudor Isfan, campion european la nici 10 ani. “O medalie muncită și obținută prin dăruire și multe antrenamente”
Impresionantă este reușita tânărului sportiv Tudor Isfan, campion european la nici 10 ani. Elev al Colegiului Național Sportiv „Cetate” din Deva, micul campion este pasionat de karate tradițional, sport pe care îl practică de la vârsta de patru ani, în paralel cu ciclismul de performanță și înotul.
„Astăzi, Tudor a obținut primul loc în cadrul Cupei Europene a Campionatului European EKTF Traditional Karate, ediția 36, de la Belgrad, Serbia. O medalie muncită și obținută prin dăruire și multe antrenamente. Am sperat și am visat la ziua de azi. Astăzi i-a cântat pentru prima dată imnul la 9 ani și jumătate. Mă bucur că munca de cinci ani a fost recompensată. Felicitări, Tudor și felicitari Mircea Popa pentru munca și dăruirea ta pentru copii! Hai România! Astăzi am dominat toate podiumurile la Belgrad, semn că în țara noastră antrenorii și părinții își fac treaba cu succes”, a scris pe pagina sa de socializare Marius Isfan, tatăl campionului european.
Prezenţa sportivilor din Deva pe podiumul prestigioasei competiţii de karate, confirmă, încă odată, valoarea şi dorinţa tinerilor legitimaţi la Asociaţia Club Sportiv Ronin Deva de a se afirma pe plan intern şi internațional.
Actualitate
Accident pe DN7, la intrare în Deva: șofer de 76 de ani rănit în urma unei coliziuni cu un camion condus de un cetățean polonez

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 18 mai a.c., în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că pe DN 7, la intrare în municipiul Deva, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că evenimentul rutier s-a înregistrat pe sensul de mers Arad – Sibiu.
Un conducător auto de 28 de ani, de cetățenie poloneză, aflat la volanul unui autocamion prevăzut cu semiremorcă, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „cedează trecerea” la o intersecție dirijată prin indicatoare rutiere, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 76 ani, din municipiul Deva.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celui de-al doilea conducător auto, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Vot fără incidente majore în Hunedoara. Poliția investighează filmări suspecte din diaspora

Până la acest moment nu au fost înregistrate incidente deosebite în legătură cu procesul de vot.
Polițiștii au făcut însă verificări.
Polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că, în mediul on-line, au fost postate de către două persoane din județul Hunedoara, imagini video care par a fi realizate în cabina de votare, cu ocazia derulării procesului electoral în diaspora, imagini care ilustrează aplicarea ștampilei pe buletinul de vot.
Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea tuturor aspectelor ce contravin prevederilor legale privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot.
Pentru orele următoare, efectivele MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul județului Hunedoara, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
Actualitate
Alegeri prezidențiale, turul 2. Până la ora 19:00, au votat peste 177.000 de hunedoreni. Prezența la urne, în judeţ – aproape 50 la sută

Au mai rămas două ore până la închiderea urnelor, prezenţa la vot la nivelul judeţului Hunedoara fiind, la ora 19:00, de 49,03 la sută.
Un număr de 177.491 de persoane, dintre cele 362.006 înscrise pe listele electorale, au votat până la ora menţionată, dintre care 155.215 pe listele permanente, iar 20.229 pe listele suplimentare. Urna mobilă a fost utilizată de 2.047 cetăţeni, conform datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
La nivel național, au ieșit la vot, până la aceeași oră, respectiv 19:00, 50,91 % dintre cei aproape 18 milioane de români cu drept de vot, adică circa 9,1 milioane de persoane.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Petroșani. Un bărbat de 49 de ani a fost rănit după ce un șofer nu a acordat prioritate
- Actualitatecu 2 zile in urma
Furt în spital. Femeie lăsată fără 5.000 de lei, telefon și acte! Hoțul, prins de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat din Călan prins cu substanțe psihoactive asupra sa, cercetat de poliție
- Comunitatecu 3 zile in urma
Comuna Hărău, între proiecte de dezvoltare și reorganizare administrativ – teritorială
- Actualitatecu 3 zile in urma
Weekend cu mult fotbal pe stadioanele din județ
- Actualitatecu o zi in urma
Tânăr de 19 ani, reținut pentru furt dintr-un local din Deva
- Actualitatecu 12 ore in urma
Alegeri prezidențiale, turul 2. Puțin peste 16.000 de hunedoreni au votat, până la ora 9:00
- Actualitatecu o zi in urma
Lupeni – Satu Mare în semifinalele barajului