Connect with us
Data: 16/02/2025
.

Actualitate

CCR: Legea privind regimul juridic al cetăților dacice din Munții Orăștiei – neconstituțională

Publicat

pe

Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora este neconstituţională.

„În esenţă, Curtea a reţinut că, derogarea, printr-o lege cu caracter individual, de la procedura administrativă reglementată în Codul silvic, cu privire la aprobarea de către Guvern a solicitărilor individuale de scoatere definitivă din fondul forestier naţional, a terenurilor aferente zonei de sit şi zonei de protecţie a unor situri arheologice individual determinate, înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, respectiv a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, echivalează cu legiferarea într-un domeniu care aparţine în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi la rolul Parlamentului. În egală măsură, pentru aceleaşi considerente, în cauză sunt încălcate şi dispoziţiile privind rolul Guvernului, prin excluderea competenţei autorităţii legiuitoare de aprobare a solicitărilor de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier naţional, pentru suprafeţele mai mari de 10 ha”, se arată într-un comunicat al CCR.

În același document se mai arată că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, în lipsa acordului unităţilor administrativ-teritoriale, în speţă a Consiliului Judeţean Hunedoara şi a Consiliului Judeţean Alba în ceea ce priveşte transferul bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public judeţean, este încălcat şi principiul constituţional al autonomiei locale. De asemenea, prin scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenurilor ce fac obiect de reglementare a legii criticate, fără plată şi fără compensare, în condiţiile derogării de la art.41 din Codul silvic, se încalcă şi dispoziţiile din Constituţie referitoare la dreptul la un mediu sănătos şi, respectiv, la obligaţia statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic.

“Curtea a reţinut că se creează o confuzie în privinţa actului normativ aplicabil, în condiţiile în care textul de lege nou introdus – art.2 alin.(2) din Legea nr.23/2020 – instituie, în acelaşi timp, aplicabilitatea legii speciale în materie, respectiv Legea nr.255/2010, în vederea derulării procedurilor de expropriere ale aceloraşi terenuri, precum şi aplicabilitatea Legii nr.33/1994, fără a institui o derogare şi de la art.6 şi 7 din Legea nr.33/1994, iar terenurile în cauză sunt asimilate de legea în vigoare unor obiective de interes judeţean. Astfel, textul de lege criticat nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate ale legii şi contravine principiului securităţii juridice, consacrat de Constituţie.
În legătură cu textul nou introdus – art.11 ind.1 în Legea nr. 23/2020, Curtea a reţinut că preluarea, în temeiul legii, în domeniul public judeţean, a unui bun ce aparţine domeniului public al statului, nu este conformă cu dispoziţiile constituţionale privind statul de drept, rolul Parlamentului, rolul Guvernului, principiul autonomiei locale şi efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi contravine jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, având în vedere că transferul bunurilor ce fac obiect de reglementare al legii criticate se face prin lege organică, iar nu prin act individual – hotărâre a Guvernului”, mai arată judecătorii CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Reamintim că, în data de 31 octombrie, președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la Legea privind regimul juridic al cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri pentru protejarea acestora.

Advertisement

Actualitate

FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit astăzi în două misiuni de salvare, reușind să salveze un cățel blocat în apele înghețate ale râului Jiu de Vest, în zona orașului Lupeni, și un porumbel prins în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila. Datorită promptitudinii salvatorilor, ambele animale au fost recuperate în siguranță.

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.

Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.

Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Actualizare|

Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.

Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.

Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Advertisement

Știrea inițială 

Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.

Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 17 Februarie 2025

Vața de Sus (parțial)

09:00 – 12:00

Leșnic (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Grăilești

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Căstău parțial (de la post transformare de lângă bloc ANL, către Cucuiș)

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Răchitova

09:00 – 17:00

Advertisement

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Tătărăști (parțial)

Advertisement

12:00 – 17:00

Marți, 18 Februarie 2025

Petrila: incinta fostei mine Petrila (Consiliul Judetean Hunedoara), agenți economici (SC Sabiuta, SC Creativ Mobila, Autoservice CTC, dezmembrari auto)

09:00 – 17:00

Grăilești

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Advertisement

Răchitova

09:00 – 17:00

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Leșnic (partial)

09:00 – 17:00

Miercuri, 19 Februarie 2025

Sălașu de Jos

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Leșnic (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Popești

09:00 – 17:00

Deleni

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

Advertisement

09:00 – 17:00

Ohaba Strei

09:00 – 17:00

Grăilești

09:00 – 17:00

Advertisement

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Joi, 20 Februarie 2025

Hățăgel

09:00 – 17:00

Advertisement

Buceș Vulcan

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Leșnic (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Vălari

Advertisement

09:00 – 17:00

Teliucu Inferior parțial (str. Principala)

09:00 – 17:00

Grăilești

09:00 – 17:00

Advertisement

Zdrapți

09:00 – 17:00

Mihăileni

09:00 – 17:00

Buceș

Advertisement

09:00 – 17:00

Blăjeni

09:00 – 17:00

Dupăpiatră

09:00 – 17:00

Advertisement

Tarnița

09:00 – 17:00

Stănija

09:00 – 17:00

Vineri, 21 Februarie 2025

Advertisement

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Buceș Vulcan

09:00 – 17:00

Popești

Advertisement

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Advertisement

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Vălari

09:00 – 17:00

Grăilești

Advertisement

09:00 – 17:00

Zdrapți

09:00 – 17:00

Mihăileni

09:00 – 17:00

Advertisement

Buceș

09:00 – 17:00

Blăjeni

09:00 – 17:00

Stănija

Advertisement

09:00 – 17:00

Dupăpiatră

09:00 – 17:00

Tarnița

09:00 – 17:00

Advertisement

Leșnic (partial)

09:00 – 17:00

„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate