Actualitate
Informațiile despre geodiversitate vor fi mai accesibile elevilor și publicului larg printr-o aplicație de mobil dezvoltată în proiectul #EMME

Un nou pas a fost făcut în cadrul proiectului Erasmus+ KA220 „Exchanging Memories – Memories of the Earth” (#EMME). Acesta vizează informații și lecții mai atractive despre patrimoniul geologic, natural și cultural dedicate elevilor și publicului de toate vârstele. În acest sens, reprezentanții partenerilor în proiect au avut o nouă întâlnire de lucru la Zagreb, în Croația, în perioada 29 martie – 3 aprilie 2025. Universitatea din București, prin Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului este parteneră în proiect.
Scopul principal al întâlnirii a fost discutarea și lansarea variantei beta a aplicației mobile „EMME goes digital”, destinată să susțină curriculum-ul realizat anterior în cadrul proiectului. Aplicația, dezvoltată integral în limba engleză, va include informații despre geoparcuri și importanța acestora, elemente de ecologie, biodiversitate, istorie și cultura locală, hărți interactive, quiz-uri și jocuri educative, instrumente practice de monitorizare a mediului, precum și resurse utile pentru profesori și elevi.
Partenerii implicați au stabilit pașii concreți pentru finalizarea aplicației, cu termene clare și distribuția sarcinilor pentru fiecare organizație parteneră. În cadrul întâlnirii s-au mai discutat și detaliile despre activitățile educaționale viitoare, precum conferința virtuală eTwinning și sesiuni interactive pentru elevi.
Evenimentul din Croația a fost completat cu activități practice menite să familiarizeze participanții cu geodiversitatea locală și patrimoniul cultural care să adauge noi perspective și abordări menite să pună în valoare relația dintre Om și planeta Pământ. Activitățile au inclus o vizită în Geoparcul Internațional UNESCO Papuk, o explorare a Muzeului Neanderthal din Krapina și o vizită ghidată de geologie urbană în centrul orașului Zagreb. Aceste experiențe complementează activitățile desfășurate anterior în cadrul proiectului, contribuind la o mai bună înțelegere și apreciere a importanței geodiversității planetei noastre.
„Partenerii din patru școli europene și două geoparcuri s-au întâlnit în cadrul unui staff training în Croația, în proiectul Erasmus+ K220 <<Exchanging Memories, Memories of the Earth>>. Scopul întâlnirii a fost lansarea variantei beta a aplicației de telefon mobil <<#EMME goes digital>>, aplicație care susține curriculum #EMME dezvoltat anterior în proiect. Tema centrală este geologia, întrucât dorim să îi încurajăm pe elevii noștri, părinții lor, familiile lor și membrii comunității să descopere comorile geologice din propria curte”, afirmă Monica Miheț coordonatoarea proiectului și profesor la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din municipiul Brad.
Proiectul Erasmus+ KA220-SCH-2023 „Exchanging Memories – Memory of Earth” (KA220-SCH-2023) vizează cooperarea între organizații și instituții în cadrul Acțiunii-Cheie 2 (KA2) din cadrul programului Erasmus+. Organizațiile participante în proiect sunt Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad (România), Escola Secundária Jerónimo Emiliano de Andrade (Portugalia), Universitatea din București care administrează Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului (România), Geoaçores – Associação Geoparque Açores (Portugalia), ZSHutnicka 16, Spisska NovaVes (Slovacia) și Osnovna škola Pantovčak (Croația). România și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului vor găzdui o mobilitate a grupurilor de profesori și de elevi din țările participante la proiect în luna septembrie a acestui an.
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 213 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.
Sursa: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
Actualitate
Avem fotbal și în weekend-ul de Paște

Fotbalul nu intră în vacanță în județul Hunedoara, fiind programate meciuri și în weekend-ul de Paște. Este drept că nu se joacă duminică, dar pentru vineri și sâmbătă există o ofertă atractivă.
Corvinul se vede pe Youtube
Balul este deschis de divizionara secundă Corvinul Hunedoara, care va primi vizita celor de la Metalul Buzău. Partida contează pentru etapa a IV-a a grupei A din play-out, este programată vineri, 18 aprilie, începând cu ora 11:00, și va fi transmisă în direct pe canalul de Youtube al Corvinului. Corvinul conduce în grupă, cu 35 de puncte și nu mai are grijile retrogradării Buzoienii sunt pe trei, cu 29 de puncte, și mai au nevoie de unul singur pentru a evita orice alte calcule în privința retogradării.
Meci tare la Lupeni
Tot vineri, 18 aprilie, dar de la ora 17:00, Minerul Lupeni va primi vizita celor de la Politehnica Timișoara, într-un meci contând pentru etapa a V-a din play-off-ul seriei 9 din Liga 3. Trupa din Vale ocupă poziția secundă, cu 38 de puncte, iar bănățenii sunt primii, cu 44, aceste locuri asigurând, după cele nouă etape din play-off, calificarea în semifinalele barajului de promovare în Liga 2. La ora începerii acestei partide, va fi știut rezultatul meciului Progresul Pecica (34 de puncte) – CSC Ghiroda (35), care se joacă de la ora 14:00. În seria 8, dar în play-out, în etapa a cincea, ultima a turului, Jiul Petroșani, care este pe primul loc, cu 30 de puncte, se deplasează la Viitorul Dăești, locul 3, cu 24 de puncte, meciul fiind programat tot vineri, de la ora 17:00. Se mai joacă, de la ora 15:00, partida Aro Câmpulung (22p) – Vulturii Fărcășești (29), iar Gilortul Cărbunești (18p) stă. De aici retrogradează ultima clasată, dar e posibil ca și penultima să ia drumul eșalonului inferior.
Finală în Liga 4
Sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 11:00, sunt programate meciurile din ultima etapă a sezonului regular din Liga 4. Capul de afiș este finala pentru locul 4, care duce în Final Four, de unde câștigătoarea va reprezenta județul în barajul de promovare în Liga 3 cu Mehedințiul, Retezatul Hațeg, cu 38 de puncte, va primi vizita celor de la Dacia Orăștie, care au 37. Liderul Unirea DMO, joacă la Șoimul Băița, iar a doua clasată, Gloria Geoagiu, primește vizita echipei de pe trei, Aurul Brad, formațiile de pe podium fiind, deja, calificate în Final Four. Runda mai programează meciurile CFR Simeria – CSM Vulcan, Inter Petrila – CSM Deva și Minerul Uricani – Victoria Călan.
Actualitate
Tradiția și datinile românești pentru încondeierea ouălor de Paște – artă, credință și identitate

În cultura populară românească, oul de Paște nu este doar un simbol al Învierii, ci și o adevărată operă de artă. Încondeierea ouălor, practicată de sute de ani în satele din Bucovina, Maramureș, Țara Hațegului, dar și în alte zone etnografice ale țării, este una dintre cele mai rafinate și spectaculoase tradiții românești legate de Sărbătorile Pascale.
Această îndeletnicire presupune nu doar îndemânare și simț artistic, ci și o profundă încărcătură simbolică și spirituală. Fiecare linie, fiecare motiv desenat pe coaja oului are o semnificație. De exemplu, crucea simbolizează jertfa lui Hristos, spirala semnifică eternitatea, iar brâul sau „calea rătăcită” – drumul vieții. Culorile nu sunt nici ele alese întâmplător: roșul evocă sângele Mântuitorului, negrul suferința, galbenul lumina divină, iar verdele renașterea naturii.
Tehnica tradițională folosește ceară de albine, pensule fine sau „chișițe” (instrumente speciale de încondeiat), și vopsele naturale. Oul este încondeiat în mai multe etape, prin aplicarea succesivă a cerii și scufundarea în culori din ce în ce mai închise. La final, ceara este îndepărtată, lăsând la vedere un model delicat și plin de semnificație.
Pe lângă frumusețea estetică, încondeierea ouălor este și un ritual de purificare și comuniune. În multe sate, femeile se adună în Joia Mare sau Sâmbăta Paștelui și lucrează împreună, într-o atmosferă de liniște, rugăciune și respect pentru moștenirea strămoșească. Transmiterea meșteșugului de la bunici la nepoți este o parte esențială a acestei tradiții, iar în unele localități se organizează și ateliere sau târguri dedicate artei ouălor încondeiate.
Astăzi, ouăle încondeiate au depășit granițele țării, fiind apreciate și expuse în muzee internaționale sau colecții private. Cu toate acestea, ele rămân, în esență, mărturii vii ale identității românești, dovezi ale unei legături profunde între om, credință, natură și frumos.
În fiecare ou încondeiat se ascunde o poveste – despre sacrificiu, iubire, speranță și renaștere. O poveste care, de Paște, ne aduce mai aproape de ceea ce înseamnă cu adevărat să fim români.
Când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște? Tradiții, simboluri și semnificații din Joia și Vinerea Mare
În inima tradiției ortodoxe, ouăle de Paște capătă o simbolistică profundă, iar momentul vopsirii lor nu este lăsat la întâmplare. Potrivit obiceiurilor străvechi, Joia Mare din Săptămâna Patimilor este ziua rânduită pentru această activitate, fiind asociată nu doar cu pregătirea gospodăriei, ci și cu o curățenie lăuntrică a sufletului.
Joia Mare – între curățenie, rugăciune și culoare
În Joia Mare, zi ce amintește de Ultima Cină și instituirea Sfintei Împărtășanii, credincioșii obișnuiesc să se dedice curățeniei în casă, pregătirii mâncărurilor tradiționale și, mai ales, vopsirii ouălor. Tradiția spune că ouăle vopsite în această zi sunt binecuvântate, având o rezistență sporită – până la 40 de zile – dar și puteri tămăduitoare.
În mediul rural, dar și în multe familii din mediul urban care păstrează obiceiurile, femeile încep dis-de-dimineață pregătirea ouălor. Se folosesc vopsele naturale – din coji de ceapă, sfeclă roșie, frunze de nuc sau cimbrișor – iar unele gospodine aleg să încondeieze ouăle cu ceară de albine, păstrând motive tradiționale transmise din generație în generație.
Vinerea Mare – zi de doliu, nu de sărbătoare
În contrast, Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, este o zi de profundă tristețe, în care Biserica amintește de Răstignirea și moartea Mântuitorului. Este o zi în care creștinii postesc cu strictețe, participă la slujbele Deniei și se cufundă în reculegere.
Din acest motiv, tradiția interzice orice activitate considerată festivă, printre care și vopsirea ouălor. Actul vopsirii, plin de culoare, speranță și simboluri pascale, nu se potrivește cu atmosfera de doliu profund al Vinerii Mari. Astfel, cei care respectă datinile evită cu strictețe această practică în această zi.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Programul Piețelor Agroalimentare din Deva, în perioada sărbătorilor de Paști

Serviciul Administrare Piețe din cadrul Primăriei Municipiului Deva anunță programul de funcționare a piețelor din oraș.
Piața Agroalimentară Centrală, Piața Cioclovina și Piața Kogălniceanu vor fi deschise după următorul program:
• Sâmbătă, 19 aprilie 2025– între orele 7:00-14:00
• Duminică, 20 aprilie 2025– ÎNCHIS
• Luni, 21 aprilie 2025 – ÎNCHIS
Începând de marți, 22 aprilie 2025, programul de funcționare a piețelor revine la normal.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Devean condamnat la închisoare pentru refuzul prelevării de probe biologice, depistat și încarcerat de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic de 530 de tone, în drum spre Termocentrala Mintia: restricții de trafic pe DN 7 și A1
- Actualitatecu 2 zile in urma
Municipiul Deva are și al doilea viceprimar. Irinel Faur (PNL), ales în această funcție
- Actualitatecu o zi in urma
Percheziții în mai multe localități din județ, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO: Reținut de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice
- Actualitatecu 3 zile in urma
Program special de Paște la „Aqualand” Deva: Facilități pentru toate vârstele în minivacanța de sărbătorile pascale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Concursul Internațional “Tinerii în pădurile Europei – YPEF”: Record de echipe participante în acest an la faza judeţeană
- Actualitatecu 2 zile in urma
Viteză, alcool și droguri la volan: peste 8.300 de sancțiuni în județul Hunedoara. Poliția intensifică acțiunile pentru prevenirea accidentelor grave