Astăzi a debutat în Poiana Brașov, competiția internațională de schi FIS Children Trophy, destinată schiului alpin pentru copii și tineret, care se desfășoară în perioada 16 -19 februarie.
La competiție participă 90 de sportivi din 6 țări, România, Ucraina, Slovacia, Bulgaria, Ungaria și Grecia și este una dintre puținele care se desfășoară în acest moment în Europa, având în vedere restricțiile legate de pandemiei din majoritatea țărilor.
Deoarece evenimentul nu beneficiază de prezența publicului, din cauza regulilor legate de pandemie, competiția este transmisă live, fiind primul concurs de schi alpin din România care se transmite în direct.
Discipline: Slalom uriaș (17 februarie) și slalom (18 februarie), fete și băieți, categoriile de vârstă U14 și U16.
Pe durata competiției, pârtia Subteleferic este închisă traficului schiorilor, accesul spre telegondola făcându-se, în cazul pârtiei Sulinar, pe Zidul Mic cu ieșire în Drumul Roșu sau direct în ultima secțiune a Drumului Roșu. Ieșirea dinspre Drumul Roşu spre telegondolă se va face pe varianta 3E sau pe varianta 3D cu ieșire în Drumul Albastru.
Totodată, pe pârtia Ruia, traficul schiorilor va fi restricționat parțial, aici fiind instalate și delimitate culoarele de antrenament și încălzire.
FIS Children Trophy va continua să fie organizat în România până în anul 2022, fiind înscris în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).