Connect with us
Data: 22/01/2025
.

Actualitate

Consultații gratuite pentru locuitorii satelor comunei Vețel. Caravana medicală, prezentă astăzi la Mintia

Publicat

pe

Cadre medicale voluntare au fost prezente duminică, începând cu ora 11:00, la Căminul Cultural din satul Mintia, pentru a efectua o evaluare medicală gratuită a cetățenilor. Acțiunea, menită să aducă sănătatea mai aproape de oameni, s-a desfășurat în cadrul unei caravane medicale prezentă anterior și în alte localități aparținătoare comunei Vețel.

Câteva zeci de persoane vârstnice sau mai tinere, care au dorit să afle cum stau cu sănătatea, au fost consultate gratuit în cadrul acțiunii de astăzi, de la Căminul Cultural din Mintia. Serviciile medicale acordate au constat în electrocardiograma EKG, măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea glicemiei, audiogramă, oscilații.

 

Caravana medicală, derulată cu ajutorul unui grup dedicat de voluntari, a mai fost prezentă, săptămânile trecute, și în alte sate ale comunei Vețel și s-a bucurat de un interes foarte mare. Până acum, peste o sută de persoane au beneficiat de consultații medicale gratuite, în cadrul acestei acțiuni.

Capșa Gheorghe, inițiatorul acțiunii, spune că, această caravană medicală dorește să vină în sprijinul oamenilor care ajung mai greu în cabinetul unui medic. „După vizitele mele repetate în satele de munte ale comunei Vețel, am înțeles nevoia acută a concetățenilor noștri de a avea acces la evaluări medicale, mai ales în aceste zone mai izolate. Prin implicarea unui grup de voluntari dedicat, am reușit să organizăm o acțiune de evaluare medicală în aceste sate. Am început în urmă cu aproximativ trei săptămâni, fiind prezenți în satele Muncelu Mic, Muncelu Mare, Boia Bârzii, Runcu Mic, la Leșnic, iar astăzi la Mintia. Scopul acestei acțiuni este verificarea stării de sănătate a locuitorilor din comuna Vețel și nu numai, oferind consultații medicale gratuite”, a spus Capșa Gheorghe.

Advertisement

 

 

Capșa Gheorghe a adresat mulțumiri cadrelor medicale și tuturor voluntarilor implicați, pentru efortul și dedicația lor în această acțiune importantă pentru sănătatea comunității, dr. Andreea Giorgiana Petcu- medic primar în boli infecțioase, Daniela Oana- asistent medical generalist, Georgeta Motorga- asistent medical, Cristian Bozan- paramedic, Ana Maria Budoiu – asistent medical, Alina Cosmina Grasu – elevă în anul 3 la Școala Postliceală Sanitară, Daliola Sas – AudioSound, Iulia Gașpar, Alin Mihuți, Ioan Ciubotariu, Răzvan Huian, Florea Silviu, Cornel Nicolae Cornea, Silvia Olari, Daniela Cristina Coste.

 

Acțiunea socio-medicală va continua duminica viitoare, 21 aprilie, în satul Vețel, unde vor fi acordate, de asemenea, consultații medicale gratuite localnicilor. 

Advertisement

 

Actualitate

Serviciu social nou al DAS Deva: Îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele adulte cu dizabilități, din municipiul Deva, care nu au capacitatea de a se gospodări singure și de a îndeplini cerințele firești ale vieții de zi cu zi pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, acordate de Direcția de Asistență Socială Deva – indiferent de gradul de dizabilitate în care sunt încadrate.

Serviciile de îngrijire la domiciliul pentru persoane adulte cu dizabilități se acordă gratuit și au ca scop limitarea sau înlăturarea efectelor unor situații care pot afecta viața adulților cu dizabilități sau pot genera riscul de excluziune socială a acestora.

BENEFICIARI ai serviciului social pot fi:

– orice persoană adultă cu dizabilități, cu domiciliul sau reședința în municipiul Deva și localitățile aparținătoare, care deține un certificat valabil de încadrare în grad de handicap și nu a încheiat un contract de întreținere cu alte persoane sau asociații

-persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav cu asistent personal – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal

Advertisement

– persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, aflate în îngrijirea unui asistent personal profesionat – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal profesionist

Principalele SERVICII acordate:

-sprijin pentru îngrijire personală și a locuinței

-sprijin pentru hrănire și hidratare (efectuarea de cumpărături, pregătirea alimentelor pentru gătit, hrănire și hidratare, inclusiv prin utilizarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces)

-integrare și participare socială și civică (însoțirea în mijloacele de transport și la anumite activități/evenimente desfășurate în familie sau comunitate, sprijin în activități de administrare și gestionare a bunurilor etc.)

Advertisement

-servicii medicale de recuperare și reabilitare (electroterapie, kinetoterapie, masaj, tratament injectabil)

Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități se realizează în baza unui contract, încheiat între Direcția de Asistență Socială Deva și beneficiarul serviciilor sau reprezentantul legal al acestuia. Condițiile de accesare a noului serviciu social, actele necesare pentru acordarea acestuia, criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, conținutul contractului de acordare a serviciilor, drepturile și obligațiile părților și situațiile în care acordarea serviciului social încetează sau se suspendă pot fi consultate în Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social „Servicii de îngrijiri la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități”, disponibil pe site-ul oficial al Direcției de Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0254.218.030, de luni până joi – între orele 8:00 – 16:30 sau vineri – între orele 8:00 – 14:00.

 

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit

Publicat

pe

Redactat de

UPDATE-  Bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Petroșani. Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victimizat, a informat IPJ Hunedoara. 

Știrea inițială

Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, a fost dat dispărut de tatăl său, după ce a plecat de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit.

Astăzi, în jurul orei 11:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de un bărbat din comuna Pui, despre faptul că fiul său, Creciunesc Doinel Mădălin (foto), de 34 de ani, din comuna Pui, ar fi plecat voluntar la data de 20 ianuarie 2025, în jurul orei 11:00, de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit. Polițiștii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii bărbatului, care a fost dat în urmărire națională”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Advertisement

Tânărul dat dispărut are o înălțime 1,80 m, păr șaten scurt, ochi căprui, având un cercel în urechea stângă. La momentul plecării voluntare, era îmbrăcat cu o geacă de culoare neagră și pantaloni jeans de culoare albastră.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cel în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, astăzi, în jurul orei 13:15, pe podul de pe DN 66, în zona Livezeni din municipiul Petroșani.

“Din primele verificări, echipajul deplasat la fața locului a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Petroșani, nu ar fi acordat prioritate unei ambulanțe aflată în misiune. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o femeie de 64 de ani. Șoferii celor două autoturisme (bărbatul de 59 de ani și femeia de 64 de ani) au suferit leziuni, acordându-li-se îngrijiri medicale, fără a fi transportați la spital”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate