Actualitate - Eveniment
Contract colectiv de muncă al angajaților CEH prelungit cu 12 luni
Consiliul de Administraţie de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a decis, ieri, să prelungească Contractul colectiv de muncă pentru 12 luni. Documentul, care expirase în prima zi din această lună, a creat tensiuni săptămâna trecută în rândul energeticienilor de la Termocentrala Mintia. Acum, urmează ca CCM să fie transmis Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru înregistrare.
Membrii Consiliului de Administraţie de la Complexul Energetic Hunedoara au prelungit, ieri, Contractul colectiv de muncă pentru un an, după ce, în prima zi din această lună documentul expirase.
„Sindicatul Muntele este mulţumit de forma în care a fost avizată prelungirea contractul colectiv de muncă. Suntem convinşi că acesta va răspunde nevoilor salariaţilor. Sunt şi câteva reduceri de drepturi, dar, în cadrul negocierilor, am încercat să nu afectăm salariaţii. În cazul unor disponibilizări de personal, sumele alocate pentru plăţile compensatorii s-au redus la jumătate, dar administraţia nu a avansat un număr cert de salariaţi care ar putea pleca din unitate. O diminuare a fost stabilită şi pentru salariile conducerii CEH, unde grila de maximum a fost diminuată cu aproximativ 2.800 de lei”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Muntele, Cristian Iştoc. Astfel, odată prelungit Contractul colectiv de muncă, angajații CEH vor beneficia în continuare de tichetele de masă şi de transport gratuit la locul de muncă, în limita a 15 kilometri.
Două zile de protest la Mintia
Nemulțimiți că ar putea rămâne fără aproximativ 20 la sută din drepturile salariale, dat fiind faptul că Contractul colectiv de muncă nu fusese prelungit, dar și pentru că nu au primit bonurile de masă aferente lunii trecute și nici avansul salarial, aproximativ 250 de energeticieni de la Termocentrala Mintia au declanșat, joi dimineața, un protest spontan. Protestul s-a încheiat joi după amiază, după ce principala revendicare a acestora, respectiv menţinerea prevederilor din vechiul contract de muncă şi pentru următorul contract, valabil de la 1 august, a fost acceptată de administraţia CEH pe lista problemelor ce sunt negociate în aceste zile cu Sindicatul „Muntele”, reprezentativ la nivel de companie. Însă, vineri, angajații Termocentralei Mintia au reluat potestele în fața întrepriderii. Doar în jurul prânzului, după ce drectorul termocentralei, Nicolae Codreanu, s-a întâlnit cu protestatarii şi i-a informat că în cursul zilei vor putea intra în posesia tichetelor de masă şi a drepturile băneşti, aceștia și-au reluat activitatea.
Actualitate
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
În noaptea de 11 decembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au intervenit în mai multe cazuri care au pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
Primul incident a avut loc în orașul Călan, unde, la ora 00:15, un bărbat de 53 de ani a fost oprit în trafic pe DC51A. Verificările au arătat că șoferul avea permisul de conducere suspendat, iar autoturismul său nu trecuse inspecția tehnică periodică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Un alt incident a avut loc pe 10 decembrie, în jurul orei 16:45, în Deva. O femeie de 43 de ani, aflată sub influența alcoolului, a pătruns cu autoturismul în curtea unei societăți comerciale, unde a provocat un scandal. Testată cu etilometrul, femeia avea o alcoolemie de 1,01 mg/l, iar ulterior a fost dusă la spital pentru prelevarea probelor biologice.
În aceeași noapte, polițiștii din Hațeg au avut de-a face cu un incident de fugă de la locul faptei. La ora 01:55, pe bulevardul Nicolae Titulescu, a fost efectuat un semnal de oprire, însă șoferul autoturismului nu a respectat semnalul, fugind pe străzile din oraș. În urma unei urmăriri, conducătorul auto a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos, fiind însă prins de polițiști. Aceștia au identificat doi pasageri, care încercaseră și ei să fugă, și au descoperit în mașină o cagulă, un levier metalic și 6 ancore, obiecte ce ar putea fi utilizate în infracțiuni de furt. Conducătorul autoturismului, un tânăr de 24 de ani din Petrila, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
Aceste evenimente subliniază riscurile crescute la care sunt expuși participanții la trafic din cauza comportamentului iresponsabil al unora dintre conducători. Poliția continuă cercetările și reamintește importanța respectării regulilor de circulație pentru siguranța tuturor.
Actualitate
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au efectuat o acțiune în urma căreia au găsit, la locuița unui bărbat de 32 de ani, din muncipiul Brad, un pistol cu bile și o armă de foc, pe care le deținea ilegal.
Atât pistolul (cu încărcător fără muniție), cât și pușca (cu lunetă și suport tip trepied), precum și 38 recipiente cu gaz tip butelie sigilate și două utilizate, o pungă din plastic cu închidere zip lock, conținând proiectile tip diabol din plastic, au fost ridicate de polițiști, pentru continuarea cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
FOTO: IPJ Hunedoara
Actualitate
Festivalul “Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie
Cea de-a 55-a ediție a Festivalului ,,Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie 2024, la Orăștie. Ca de obicei, locuitorii orașului Paliei sunt așteptați să admire și o paradă a costumului popular.
Parada portului călușăresc va porni la ora 11:45, din fața Colegiului Național “Aurel Vlaicu” din Orăștie, festivalul în sine desfășurându-se în Piața Victoriei.
Ediția din acest an a festivalului reunește formații de călușeri din județul Hunedoara (Balșa, Beriu, Boșorod, Grid, Bretea Română, Geoagiu, Mărtinești, Romos, Orăștioara de Sus, Turdaș), județul Alba (Glod, Almașu Mare, Vinerea, Valea Mică, Trâmpoiele), dar și din județul Cluj (Valea Drăganului).
„Călușerul Transilvănean” este unul dintre cele mai frumoase festivaluri de tradiții din județul Hunedoara organizate, în fiecare an, înainte de Crăciun.
Inclus în patrimoniul UNESCO
Călușerul reprezintă un dans popular fecioresc, cu origini pre-romane, fiind unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase dintre dansurile tradiționale românești. Ceata de călușeri colindă în preajma Crăciunului și vestesc Nașterea Domnului, din casă în casă. Principalul scop al organizării acestui festival este acela al păstrării tradițiilor și stimulării prezentării acestui străvechi joc bărbătesc, inclus în patrimoniul UNESCO în anul 2005.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea și plătește 75 la sută din salariile angajaților