Connect with us
Data: 30/11/2024
.

Actualitate

CSM Deva și naționala de tineret s-au întâlnit într-un meci amical

Publicat

pe

Sala Sporturilor din Deva a găzduit, miercuri la prânz, un interesant meci amical de handbal feminin. Față în față s-au aflat liderul seriei C din Divizia A, CSM Deva, și lotul național de tineret al României, aflat în cantonament în urbea de la poalele Cetății.

Cu gândul la Campionatul European

A fost un joc util, în care staff-urile tehnice au putut rula mai multe jucătoare, dar și să exerseze mai multe scheme de joc. Lotul de tineret s-a impus, cu scorul de 38-32 (18-18), jocul fiind unul considerat util în vederea participării tinerelor handbaliste la Campionatul European, dar și a partidelor amicale pe care tinerele „tricolore” le vor disputa, săptămâna viitoare, cu reprezentativa similară a Serbiei. „A fost un joc de pregătire pentru Campionatul European. Încercăm să punem la punct strategia pe care ne-am propus-o și așteptăm să revină și jucătoarele accidentate și, cu lotul complet, să continuăm pregătirea pentru Campionatul European. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci. Scopul și dorința noastră este de a duce echipa României cât mai sus. Pentru meciurile cu Serbia, de săptămâna viitoare, avem, din lotuil prezent aici, la Deva, o singură indisponibilitate, portarul Teodora Neagu, care are o accidfentare ușoară și o vom menaja până la recuperarea totală, ea urmând a nu face deplasarea în țara vecină. Referitor la meciul de astăzi (miercuri, n. red.), pot spune că CSM Deva a fost un adversar cu jucătoare experimentate, unele dintre acestea având și meciuri în Liga Florilor. La Deva se dorește performanță și știu acest lucru, pentru că am jucat și eu aici, unde este un public deosebit. Doresc mult succes fetelor de la Deva în drumul spre obiectivul propus”, a declarat Simona Maior Pașca, antrenorul principal al lotului de tineret al României la handbal feminin.

Turneul final, în România

Campionatul European handbal feminin pentru tineret se va desfășura în România, în perioada 6 -16 iulie, partidele urmând a se juca la Pitești și Mioveni. La ultima ediție a competiției, disputată în urmă cu doi ani, în Slovenia, România, într-o altă formulă, firește, a încheiat pe poziția a cincea, echipa Ungariei fiind cea care a cucerit titlul. Pentru România va evolua generația fetelor care, în 2021, la Campionatul European de junioare, de această dată, disputat tot în Slovenia și câștigat tot de Ungaria, a ocupat poziția a șaptea. România face parte din grupa B, alături de vicacampioana continentală la junioare, Germania, Portugalia, care a terminat pe 10, și Islanda, care nu a participat la turneul final anterior. Vor fi patru grupe de câte patru echipe fiecare, primele două clasate urmând a intra în Main Round, iar celelalte în turneul pentru locurile 9-16. În ambele cazuri vor fi, din nou, grupe de câte patru echipe, păstrându-se rezultatele din prima fază a grupelor. Urmează, apoi, sefiginale încrucișate, începând cu locurile 1-4 până la ultimele poziții, iar apoi urmează cele 8 finale, care vor stabili ierarhia în clasament.

Un test util

Advertisement

Și cei de la CSM Deva au fost mulțumiți de acest meci de pregătire. „A fost un meci de pregătire bun pentru ambele echipe. Mă bucur că am văzut jucătoare foarte bune, care sper să facă repede pasul spre echipa mare. În ceea ce ne privește, mă bucură că handbalistele tinere au intrat bine în joc. De asemenea, au fost scoase în evidență și minusurile pe care trebuie să le corectăm până la turneul de baraj. A fost, până la urmă, un meci bun, în care rezultatul contează mai puțin, un meci benefic pentru ambele echipe. Felicit naționala de tineret și îi doresc mult succes la Campionatul European”, a declarat Daniel Gheorghe, antrenorul principal de la CSM Deva, echipă la carea a debutat, cu această ocazie, portarul Oana Bucur.

Sâmbătă, un nou joc

Cele două echipe se vor întâlni, din nou, într-un alt meci amical, sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor din Deva. De la CSM Deva vor lipsi, ca și în primul meci, jucătoarea polivalentă Diana Șamanț, aflată în pregătire cu lotul național de handbal pe plajă, precum și portarul Anna Szolosi, accidentată.

CSM Deva – România Tineret 32-38 (18-18)

CSM Deva: Oana Bucur, Ana Inculeț, Andreea Nastasă – Daniela Toader, Rebeca Vlădășel (ambele 6), Sylvia Lisewska (5), Dalia Cîmpean, Mălina Petrescu (ambele 4), Irina Croitoru, Nicoleta Deaconu, Sara Racho (toate 2), Andreea Tetean (1), Bianca Cherecheși, Cristina Malac, Alexandra Orșivschi. Antrenori: Daniel Gheorghe, Valentina Ardean Elisei, Olivia Nanu, Diana Tamaș.

Advertisement

România Tineret: Daria Andrei, Sabina Cojocaru, Teodora Neagu – Mihaela Mihai (9), Lavinia Florea, Anamaria Grigore (ambele 5), Noemi Mezei (4), Mariam Mohamed (3), Bianca Drăgoiescu, Rebeca Geamănu, Irina Maxim, Denisa Pavel, Denisa Romaniuc (toate 2), Diana Bazaliu, Beatrice Raicea, Alisia Boiciuc, Iulia Borcan, Andreea Gheorghe. Antrenori: Simona Maior Pașca, Luminița Dinu, Valentina Ardean Elisei, Cătălin Ghenea.

Arbitri: Nicolae Dan – Raul Dodu.

Campionatul European de handbal feminin – tineret

6-16 iulie 2023, la Pitești și Mioveni

Grupa A: Croația, Suedia, Elveția, Olanda

Advertisement

Grupa B: Germania, România, Portugalia Islanda.

Grupa C: Ungaria, Norvegia, Franța, Serbia.

Grupa D: Danemarca, Muntenegru, Cehia, Macedonia de Nord.

Advertisement

Actualitate

Un nou “val” de alegeri: parlamentarele

Publicat

pe

Redactat de

Românii cu drept de vot sunt, din nou, chemați la urne. Duminica aceasta, va avea loc scrutinul electoral în urma căruia se vor stabili membrii celor două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.

 

Campania electorală pentru alegerile parlamentare se va încheia mâine, 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca votul să se exercite duminică, în 1 Decembrie, de „Ziua Națională a României”. Ca de obicei, scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot. La fel ca la prezidențiale, în județul Hunedoara sunt așteptați la urne aproximativ 363.000 de cetățeni. Aceștia își vor putea exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot înființate pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii vor vota pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.

Puzderie de candidați

Un număr 31 formațiuni politice și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale s-au înscris în cursa pentru desemnarea viitorului Parlament al României. Din județul Hunedoara, pe liste sunt peste 200 de pretendenți pentru cele nouă mandate disponibile, şase la Camera Deputaților şi trei la Senat. Mai exact, pentru Camera Deputaților sunt 154 de candidați, iar pentru Senat sunt 64 de candidați.

Advertisement

Conform Legii nr. 208/2015, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 se desfășoară prin scrutin de listă și repartizare proporțională. Viitorii membri ai celor două camere ale Parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de cinci la sută din totalul voturilor exprimate sau care au obținut cel puțin 20 la sută din voturile din patru circumscripții. În cazul alianțelor, pragul electoral este mai ridicat, respectiv opt la sută dacă sunt formate din cel puțin două partide, nouă la sută pentru alianțele de trei partide și 10 la sută pentru alianțele cu mai multe partide.

Numărul de mandate obținute în Parlament diferă de la un județ la altul în funcție de circumscripție și de numărul de locuitori. Sunt 43 de circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe ale țării, o circumscripție pentru municipiul București și o circumscripție pentru diaspora. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

Parlamentul României are, în momentul de față, o componență de 465 de parlamentari: 330 de deputați și 136 de senatori. Județul Hunedoara este reprezentat în organul legislativ suprem al țării de nouă parlamentari, șase deputați și trei senatori.

Reamintim că, ultimele alegeri parlamentare România au avut loc pe data de 6 decembrie 2020.  În acest an electoral, românii au trecut deja prin alegerile locale, europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea pentru prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie, va încheia alegerile din 2024.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide, începând cu 1 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi redeschisă, începând de duminică, 1 decembrie.

“Sunteți așteptați în situl arheologic începând cu 1 Decembrie. Programul normal pentru perioada iernii este între orele 09:00 și 15:00, în fiecare zi a săptămânii”, au informat reprezentanții administrației Sarmizegetusa Regia.

Situl aheologic a fost închis pentru public la mijlocul lunii octombrie a acestui an, pentru efectuarea unor lucrări la poarta de intrare a monumentului istoric, în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.

 

Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia
Citeste mai mult ...

Actualitate

Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.

Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.

Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria 

Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.

Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:

Advertisement

→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;

→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.

Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate