Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate

DAS Deva distribuie, de luni, tichetele gratuite de călătorie – destinate persoanelor cu dizabilități

Publicat

pe

Direcția de Asistență Socială (DAS) distribuie, începând de luni, 18 martie 2024, tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local – destinate copiilor și adulților cu dizabilități din municipiul Deva.

Tichetele pot fi ridicate în perioada 18 martie – 19 aprilie 2024, din clădirea Pieței Centrale Deva, etajul 1, Biroul nr. 21 – Compartiment Monitorizare Asistenți Personali, după următorul PROGRAM:
▪️ luni – miercuri, între orele 8:00-16:30
▪️ joi, între orele 8:00-10:00 și 14:00-16:30
▪️ vineri, între orele 8:00-14:00
Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local sunt valabile în perioada aprilie – iulie 2024 și sunt destinate copiilor și adulților cu dizabilități, încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, precum și însoțitorilor/asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav.
Documente necesare pentru eliberarea tichetelor:
– cartea de identitate sau certificatul de naștere (în cazul minorilor)
– legitimația de călătorie, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara
 – certificatul de încadrare în grad de handicap
Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local pot fi utilizate pentru 20 de călătorii/lună, în municipiului Deva și localitățile aparținătoare (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică și Cristur).
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.918 și 0737.036.004, în timpul programului de lucru.
Direcția de Asistență Socială Deva

Actualitate

1 Decembrie – “Ziua Națională a României”. Semnificația istorică a acestei zile

Publicat

pe

Redactat de

Ziua Națională a României” este sărbătorită pe data de 1 Decembrie, începând cu anul 1990. Această dată marchează un moment semnificativ în istoria țării, deoarece în anul 1918, la Alba Iulia, Marea Adunare Națională a adoptat hotărârea istorică de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 de deputați și susținută de peste 100.000 persoane venite din toate colțurile țării, a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român. Această decizie a fost făcută publică prin Rezoluția de la Alba Iulia, document istoric prin care s-a înfăptuit visul de veacuri al poporului român: România Mare.

În documentul citit de Vasile Goldiș se arată că: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre Regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919, în unanimitate.

Anterior, în perioada cuprinsă între anii 1866 – 1947, “Ziua Națională a României” era celebrată la data de 10 Mai, iar mai apoi, între anii 1948 și 1989, pe toată durata regimului comunist, la data de 23 august.

Advertisement

În 1990, Parlamentul României a hotărât prin Legea nr. 10 din 31 iulie, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca “Zi Națională a României”, legea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat

Publicat

pe

Redactat de

Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.

Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.

„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.

Reamintim faptul că, plenul Curții Constituționale a României (CCR) a cerut, joi, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.

În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.

În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.

Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

Foto: arhivă

 

Advertisement

Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate