Actualitate
DAS Deva participă la campania de informare pentru prevenirea cancerului de sân

Luna octombrie este dedicată conștientizării și prevenției cancerului de sân. Direcția de Asistență Socială Deva se alătură Direcției de Sănătate Publică Hunedoara în campania de informare cu privire la metodele de prevenire a celui mai răspândit tip de cancer în rândul femeilor, dar și la modalitățile de depistare timpurie a acestei boli.
Astfel, reprezentanții Compartimentului Asistență Medicală Comunitară vor distribui, pe tot parcursul lunii octombrie, la sediile serviciilor sociale și în cartierele din municipiul Deva, materiale informative privind simptomele și factorii de risc asociați cancerului mamar, precum și modalitățile de prevenire a bolii – în condițiile în care, în România, sunt înregistrate anual între 11.000 și 13.000 cazuri noi de cancer de sân, potrivit celor mai recente statistici.
Pornind de la aceste cifre, specialiștii atrag atenția că obezitatea, vârsta avansată, expunerea la noxe și radiații, istoricul personal de boli și consumul de alcool reprezintă principalii factori de risc în cazul cancerului mamar.
Pe de altă parte, printre modalitățile de scădere a riscurilor de apariție a acestei boli se numără:
– evitarea consumului de alcool și a fumatului
– efectuarea de exerciții fizice zilnic, timp de cel puțin 30 de minute
– menținerea unei greutăți corporale normale
– alimentația sănătoasă
– limitarea expunerii la poluare
– limitarea folosirii terapiei hormonale
– participarea la programele de screening organizat, în special a femeilor cu vârste între 50 și 69 de ani – aceasta fiind considerată cea mai bună metodă pentru depistarea bolii în faze incipiente
În fiecare an, la nivel mondial, luna octombrie este dedicată informării femeilor asupra pericolului pe care îl reprezintă cancerul de sân.
Anul trecut, în județul Hunedoara, au fost înregistrate 1.357 de cazuri noi de cancer, dintre care 13% reprezintă cancer mamar – conform datelor raportate de DSP Hunedoara.
Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Extrasele de carte funciară eliberate gratuit, digital, din 2 iunie

Aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară și de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data de 7 aprilie, de când acest serviciu public este gratuit pentru proprietarii care cer în persoană aceste documente – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
”Numărul mare de cereri pentru aceste servicii publice demonstrează eficiența măsurii de a oferi gratuit, pentru proprietari, aceste servicii care devin gratuite, din 2 iunie, și pentru proprietarii care solicită aceste documente în sistemul on-line. Impunem, astfel, respectul statului pentru cetățeni”, a declarat ministrul.
Astfel, în perioada aprilie-mai, au fost eliberate gratuit peste 34.000 de extrase de carte funciară, aproape 5.000 de extrase de plan cadastral și au fost înregistrate gratuit, la prima înregistrare în cadastru, peste 40.000 de proprietăți.
”În prezent, se percepe o taxă de 20 de lei pentru extrasele de carte funciară cerute online, dar, din iunie, eliminăm și tariful pentru acest serviciu public digital”, a conchis ministrul.
Actualitate
Întrebare de baraj: Unirea DMO sau Gloria Geoagiu

Sâmbătă, 24 mai, de la ora 11:00 este programat meciul dintre Gloria Geoagiu și Unirea DMO, care ar putea decide numele câștigătoarei Ligii 4 de fotbal Hunedoara cu o etapă înainte de final. Există, însă și posibilitatea ca acest lucru să se întâmple doar în ultima etapă.
Mai multe variante
În momentul de față, între cele două echipe este o distanță de 3 puncte, Unirea DMO având 38, iar Gloria Geoagiu 35. Astfel, dacă Gloria Geoagiu nu învinge, atunci Unirea DMO va fi echipa ce va reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare în Liga 5, împotriva campioanei din Mehedinți. În cazul în care se impune Gloria Geoagiu sunt mai multe variante. Cum în jocul tur scorul a fost de 3-2 pentru Unirea DMO, o victorie a celor de la Geoagiu de la două goluri în sus, coroborată cu rezultate similare în ultima etapă, i-ar face câștigători pe aceștia. Dacă Geoagiu învinge la un singur gol, și în ultima etapă ambele echipe înregistrează același număr de puncte, avantajați sunt, grație rezultatelor din sezonul regular, cei de la Unirea DMO, care au câștigat acasă cu 4-1, iar Gloria s-a impus la Geoagiu doar cu 3-2. În aceeași zi și de la aceeași oră se joacă meciul Aurul Brad – Retezatul Hațeg, un rezultat pozitiv asigurându-le gazdelor locul al treilea, ele având, în prezent, 27 de puncte, iar oaspeții 22. Ultima etapă programează meciurile Unirea DMO – Retezatul Hațeg și Aurul Brad – Gloria Geoagiu.
Se joacă și în play-out
În play-out se joacă meciurile antepenultimei etape, care începe joi, 22 mai, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA, cu partida dintre CSM Deva (locul VII, cu 11 puncte) și Șoimul Băița (VI, 15p). Celelalte meciuri ale rundei sunt programate sâmbătă, 24 mai, de la ora 11:00, programul acestora fiind Dacia Orăștie (I, 28p) – Inter Petrila (II, 23p), CFR Simeria (III, 23p) – CSM Vulcan (IV, 20p) și Victoria Călan (V, 15p) – Minerul Uricani (VIII, 1p). Dintre participante, Inter Petrila și CFR Simeria au trei meciuri disputate, iar celelalte patru. Partida restantă dintre Inter Petrila și CFR Simeria, din etapa a IV-a, este programată pentru miercuri, 28 mai, de la ora 18:00.
Actualitate
Serviciul de distribuție a gazelor naturale, sistat temporar în nouă localități din județ

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar vineri, 23 mai, în intervalul orar 07:00 -19:00, în nouă localități din județul Hunedoara, au anunțat reprezentanții companiei Delgaz Grid.
Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale, realizate de către Transgaz.
“Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, vineri, 23 mai, în intervalul orar 07:00-19:00, în localitățile Mintia, Bălata, Bejan, Boholt, Chișcădaga, Șoimuș, Vețel, Leșnic și Herepeia din județul Hunedoara”, se arată într-un comunicat.
Delgaz Grid le recomandă consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
“Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții companiei.
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu 3 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Acțiuni ale poliției în Simeria și Deva: Un tânăr condamnat încarcerat și un taximetrist prins băut la volan
- Actualitatecu 2 zile in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Comunitatecu o zi in urma
Muncă și distracție în comuna Șoimuș
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Al șaselea și ultimul transport agabaritic ajunge la Termocentrala Mintia