Connect with us
Data: 22/01/2025
.

Actualitate

Debranşaţi de la apă din cauza datoriilor altora

Publicat

pe

Scandal în Cartierul Carpaţi din Petroşani

Locuitorii care îşi plătesc facturile lunare s-au revoltat că „au rămas pe sec”. Reprezentanţii Apa Serv spun că asociaţia de proprietari le-a ignorat avertismentele

debransari-carpatiZeci de oameni au ieşit ieri să protesteze în Cartierul Carpaţi din Petroşani, după ce au aflat că vor fi debranşaţi de la alimentarea cu apă potabilă.

Reprezentanţii societăţii Apa Serv Valea Jiului, însă, susţin că nu au reuşit să se înţeleagă cu responsabilii de la asociaţia de proprietari, iar rău-platnicii nu şi-au achitat restanţele.

Somată, dată în judecată, debranşată

Cei mai mulţi dintre cei care s-au revoltat spun că au facturile achitate la zi şi nu înţeleg de ce acum, în plină caniculă, au rămas fără apă la robinet. „Noi nu avem datorii. Cum e posibil să rămânem fără apă? Nu e corect ce se întâmplă!”, au protestat nemulţumiţi oamenii. „Nu e prima dată când fac aşa şi e un atentat la sănătatea noastră. Noi suntem oameni bătrâni şi ne plătim facturile. Să le taie apa celor care au datorii!”, au mai adăugat alţii.

Advertisement

Asociaţia de proprietari a fost somată şi chiar dată în judecată, iar până în data de 13 iunie, trebuia adunată o sumă de bani de la datornici. Totuşi, cei de la „Ape” spun că acolo nu se pot înţelege nici cu asociaţia, nici cu locatarii care nu achită. „Nu am avut cu cine să vorbim de la asociaţie. Noi am făcut toate demersurile ca să acţionăm asociaţia în judecată, iar oamenii trebuie să se îndrepte împotriva celor de acolo. Ei sunt de vină, precum şi cei care nu au plătit. Un exemplu e profesorul Dimirache, pe care aş vrea să îl văd la coadă să plătească suma de 3.800 de lei, aşa cum stau studenţii la el la coadă în sesiune”, a precizat Costel Avram, directorul SC Apa Serv sa Valea Jiului.

Datoria asociaţiei de proprietari trece de 109.000 de lei, iar societatea Apa Serv nu a reuşit să primească un tabel cu datoriile exacte ale oamenilor.

În aceeaşi situaţie este şi asociaţia de pe Strada Aleea Poporului, acolo unde urmează să fie debranşat întreg cartierul, pentru neplata facturilor.

Actualitate

Pași importanți pentru dezvoltarea fotbalului județean

Publicat

pe

Redactat de

Zilele trecute Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a organizat o importantă sesiune de lucru. Sesiunea, intitulată “Pași importanți pentru dezvoltarea fotbalului județean”, a avut loc la Facultatea de Inginerie din Hunedoara.

 

Se trece la alt nivel

Unul dintre principalele puncte dezbătute a fost legat de certificarea fotbalului amator, o etapă esențială pentru dezvoltarea și performanța echipelor afiliate la AJF. Astfel, s-a discutat despre importanța certificării, fără de care câștigătoarea Ligii a 4-a nu va putea participa la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. De asemenea, reprezentanții cluburilor au fost informați și despre imposibilitatea echipelor din Liga a 3-a de a se înscrie în sezonul 2025-2026 dacă nu îndeplinesc cerințele minime pentru categoria Bronz. Totodată, cei de la AJF Hunedoara se raliază politicii Federației Române de Fotbal (FRF) în ce privește reducerea birocrației și trecerea la digitalizare. „Ne aliniem procedurilor FRF și susținem digitalizarea fotbalului prin eliminarea fișelor sportivilor în format fizic și alocarea vizelor, legitimarilor și transferurilor exclusiv în format digital, iar din sezonul următor trecem la raportul electronic, un pas înainte pentru eficiență și transparență! Mulțumim tuturor participanților pentru implicare și Facultății de Inginerie din Hunedoara pentru sprijinul acordat. Împreună ducem fotbalul din județul nostru la un nou nivel!”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.

Mingi pentru cluburi

La finalul acțiunii „Pași importanți pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean”, au fost distribuite mingile achiziționate prin proiectul finanțat de FRF, intitulat „Împreună pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean”. Acest sprijin oferit de FRF este o contribuție valoroasă pentru echipele din județ, demonstrând un angajament ferm pentru dezvoltarea fotbalului la nivel local. Mulțumim FRF pentru parteneriatul constant și tuturor celor implicați în creșterea fotbalului hunedorean!”, au anunțat reprezentanții AJF Hunedoara.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

“Barza Domnului Ministru”, o comedie spumoasă cu o distribuție de excepție, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Piesa de teatru „Barza Domnului Ministru” se va juca la Deva, într-o distribuție de excepție. Actorii Adriana Trandafir, Mihai Ciucă, Laura Cosoi/Monica Vîlcu, Ioana Ancea și Gabriel Fătu vor urca pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.

Spectacolul va avea loc în data de 10 martie 2025, de la ora 19:00, în sala mare a instituției culturale. „Noua premieră a Teatrului Principal din București este o adaptare după André Roussin, în regia lui Lucian Iancu, scrisă în anul 1951, care înlănţuie o suită de situaţii pline de haz, în care qui-pro-quo-urile se succed rapid, iar personajele dau replici scânteietoare, într-o comedie explozivă. În ,,Barza Domnului Ministru”, intrăm în familia Jaquet, care urmează a fi blagoslovită cu noi membri. Olympe, soția politicianului Charles, rămâne însărcinată exact când acesta ia măsuri legislative în direcția drepturilor sexuale și reproductive. Georges, băiatul celor doi, așteaptă un copil cu secretara tatălui său. Thèrése, fata în casă, este și ea însărcinată, la fel și Annie Jaquet, fiica politicianului și a lui Olympe. Teatrul Principal propune una dintre cele mai spumoase comedii ale repertoriului francez, plină de încurcături, cu tot soiul de aventuri şi năzbâtii ale personajelor”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la sediul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, după următorul program: luni și vineri, între orele 11:00 – 14:00, și miercuri, între orele 14:00 – 17:00, precum și online de pe www.teatrulprincipal.ro. Informații la telefon: 0721.055.037

Citeste mai mult ...

Actualitate

În căutarea urmelor lăsate în zăpadă de animale, în Parcul Național Retezat

Publicat

pe

Redactat de

Rangerii din Parcul Național Retezat au pornit în căutarea urmelor lăsate în zăpadă de animalele sălbatice care viețuiesc în această arie protejată. Acțiunea de monitorizare se desfășoară în această perioadă.

“În această perioadă a anului, în Parcul Național Retezat se desfășoară activități de monitorizare a urmelor în zapadă pentru carnivorele mari și alte specii de faună sălbatică de interes conservativ. Aceste monitorizări contribuie la înțelegerea dinamicii populațiilor și a distribuției speciilor în habitatele naturale din Retezat, oferind date importante pentru managementul biordiveristății din Parcul Național Retezat. Aceste eforturi asigură o mai bună înțelegere a relației dintre fauna sălbatică și habitat, contribuind la menținerea echilibrului ecologic al unuia dintre cele mai valoroase parcuri naturale din Europa. Misiunea Administrației Parcului Naţional Retezat este de a gestiona și conserva Parcul Naţional Retezat ca un loc unde natura să-şi urmeze cursul firesc, ale cărui valori să fie recunoscute de publicul larg, localnici şi oameni de ştiinţă, unde turiştii responsabili sunt bineveniţi, iar utilizarea durabilă a resurselor naturale este reglementată”, au informat reprezentanții Administrației Parcului Naționaț Retezat (APNR).

Parcul Naţional Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva. Datorită habitatelor sale diverse, naturale sau puțin modificate de intervenția umană, Parcul Național Retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23 la sută din mamiferele terestre ale Europei.

Foto: APNR
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate