Actualitate - Eveniment
Dosar penal pentru transportul a peste 100 de tone de fier vechi, nedeclarate
Reprezentanții unei societăți comerciale din Alba, care au furnizat 10 vagoane cu fier vechi către o firmă din Hunedoara, s-au ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune. Aceasta, deoarece au declarat că transportă o cantitate mai mică de marfă pentru a obţine o diminuare a taxelor de transport pe calea ferată.
În urma activităților desfășurate, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Orăştie au stabilit că reprezentanţii unei societăţi comerciale din judeţul Alba, în data de 19 ianuarie, acest an, au predat, în stația CFR Simeria Triaj, 10 vagoane de marfă încărcate cu fier vechi, consemnând în documentul de transport o greutate a încărcăturii a fiecărui vagon între 35.000 de kilograme şi 36.000 de kilograme, dar, în realitate, în fiecare vagon a fost încărcată marfă cu o greutate mult mai mare. În acest fel, societatea de transport a obţinut o diminuare a taxelor de transport pe calea ferată.
Prejudiciu de mii de lei pentru CFR Marfă
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, subcomisar Bogdan Nițu, „în urma verificărilor efectuate de către o societate din municipiul Hunedoara, în calitate de destinatar, s-a stabilit, cu ocazia cântăririi vagoanelor, o cantitate de 117.350 de kilograme de fier vechi, în plus față de cantitatea declarată pe documentele de transport, pentru cele 10 vagoane transportate pe calea ferată”. Prin urmare, prejudiciul cauzat SNTF CFR Marfă depăşeşte 8.800 de lei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune.
Actualitate
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
O casă din municipiul Hunedoara a fost distrusă de flăcări. Focul a mistuit încăperile și acoperișul locuinței. Pompierii au intevenit cu două autospeciale. De asemenea, la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD, după ce, inițial s-a anunțat că o persoană ar fi fost surprinsă în interior, informație care, din fericire, nu s-a confirmat.
“Astăzi, echipaje de intervenție ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au avut misiunea de a stinge un incendiu care a cuprins încăperile și acoperișul unei case din oraș. Pentru că din faza de apel la 112 s-a anunțat că ar fi fost posibil ca o persoană să fie surprinsă în interior, pompierii s-au pregătit și pentru misiunea de căutare-salvare a posibilei victime. Din fericire informația nu s-a confirmat, la sosirea echipajelor proprietarul se afla în afara locuinței și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a acționat cu două autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD. Flăcările au distrus interiorul casei și o mare parte din acoperiș”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs din cauza unui cablu electric defect.
Actualitate
Eduard Mija, noul director al CEVJ
Eduard Aurelian Mija este noul director al Complexului Energetic Valea Jiului.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) S.A. a anunțat, pe 21 ianuarie 2025, numirea lui Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General al companiei. Decizia a fost luată în urma unui proces de recrutare riguros, desfășurat conform prevederilor OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 186/2023 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Recrutarea a fost coordonată de S.C. George Butunoiu Group S.R.L. (GBG), o companie de renume în domeniul selecției de personal pentru poziții de top management. În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe domnul Mija pentru a prelua conducerea CEVJ S.A.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 ianuarie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la Primăria Deva. Începutul unei colaborări cu „Țara Soarelui Răsare”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Implementarea proiectului privind noul stadion din Hunedoara ar putea să înceapă
-
Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO| Protest la Deva, organizat de AUR. Oamenii ieșiți în stradă au scandat „Jos Mafia!”, „Libertate”
-
Actualitatecu 18 ore in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului