Connect with us
Data: 17/02/2025
.

Actualitate

Două creșe noi vor fi construite în județ. Finanțarea necesară, semnată de ministrul Dezvoltării

Publicat

pe

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat finanțarea necesară pentru finalizarea construcției a 22 de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar care nu puteau fi finalizate din cauza creșterii costurilor de materie primă și implicit a costului lucrărilor.

Două dintre acestea vor fi construite în județul Hunedoara, una la Deva, iar cealaltă la Petroșani.

Cu cei 50 milioane de lei, alocați astăzi, se va debloca construcția a 22 de creșe din România, astfel: câte o creșă la Beiuș, Marghita, Bistrița, Zărnești, București, Călărași, Reșița, Câmpia Turzii, Gherla, Moreni, Deva, Petroșani, Târnăveni, Piatra Neamț, Câmpina, Ploiești, Zalău, Mediaș, Râmnicu Vâlcea, Huși și două creșe la Drobeta Turnu Severin”, a declarat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de locuri disponibile în creșe, “de aceea, în mandatul său anterior, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila a pornit un amplu program de construcție de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul care vine în ajutorul familiilor tinere, încurajează natalitatea și răspunde provocărilor legate de declinul demografic cu care se confruntă România”, se arată într-un comunicat al MDLPA.

Ministerul Dezvoltării construiește 110 creșe finanțate din PNRR, din fonduri europene, dar la preluarea noului mandat doar șapte dintre acestea erau finalizate, termenul fiind 2025 decembrie.

Advertisement

Actualitate

Competiții de anvergură la Straja: Cupa Piticot, Cupa Straja și Campionatul Național de Schi

Publicat

pe

Redactat de

Stațiunea Straja din municipiul Lupeni va găzdui, în perioada 1-9 martie 2025, o serie de competiții sportive importante, reunind tineri schiori din întreaga țară. Evenimentele sunt incluse în calendarul oficial al Federației Române de Schi Biatlon și sunt organizate cu sprijinul Asociației Sportive Schi Alpin Petroșani.

Seria competițiilor va debuta pe 1 martie cu Cupa Piticot, destinată celor mai mici sportivi, urmată pe 2 martie de Cupa Straja. În zilele de 3 și 4 martie va avea loc Cupa CSS Petroșani, iar punctul culminant al evenimentelor sportive va fi Campionatul Național HC/U14/U16, desfășurat între 6 și 9 martie.

Organizatorii asigură condiții optime pentru desfășurarea concursurilor, respectând toate măsurile de siguranță necesare. Prin aceste competiții, Lupeniul își reconfirmă poziția de destinație de top pentru sporturile de iarnă, contribuind la promovarea turismului local și la susținerea tinerelor talente din schiul românesc.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic

Publicat

pe

Redactat de

ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea, începând de vineri, 14 februarie 2025. Potrivit reprezentanților companiei, măsura este valabilă timp de șase săptămâni, până la sfârșitul lunii martie 2025. Se pare că, decizia a fost luată din cauza prețurilor mari la energia electrică. Angajații vor fi plătiți cu 75 la sută din salariul de bază.

 

Într-un raport curent, trimis Bursei de Valori București (BVB), reprezentanții companiei au anunțat întreruperea temporară a activității, „având în vedere dificultățile economice cu care se confruntă societatea cauzate de prețurile foarte mari la energia electrică și necesitatea de a lua măsuri urgente pentru diminuarea pierderilor și adaptarea Societății la dificultățile economice, inclusiv prin reducerea de costuri, precum și ca măsură de protecție a salariaților”, se arată în raport.

Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara SA a hotărât întreruperea temporară a activității societății pentru perioada 14 februarie 2025 – 31 martie 2025 și plata cu 75 la sută din salariul de bază a salariaților afectați de această măsură.

Și la sfârșitul anului trecut, ArcelorMittal Hunedoara a redus temporar activitatea, în perioada 9 – 31 decembrie 2024, din cauze lipsei comenzilor și a costurilor ridicate.

Advertisement

ArcelorMittal Hunedoara are în jur de 600 de salariați.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit astăzi în două misiuni de salvare, reușind să salveze un cățel blocat în apele înghețate ale râului Jiu de Vest, în zona orașului Lupeni, și un porumbel prins în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila. Datorită promptitudinii salvatorilor, ambele animale au fost recuperate în siguranță.

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.

Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.

Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate