Connect with us
Data: 22/01/2025
.

EDUCATIE

Două eleve de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” au câștigat un concurs internațional de desen

Publicat

pe

Alexandra Ciorcila și Andreea Oprițescu, eleve în clasa a VII-a la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva au câștigat premiul întâi la un concurs internațional de desene pentru copii. Elevele au fost îndrumate de profesoara Agnes Ile.

Este vorba de concursul „International Enviormental children’s contestest”, fiind unul dintre cele mai importante competiții internaționale desfășurate de către UNICEF pe tema protejării mediului. Concursul a avut loc în Japonia în vara anului 2014. La cea de-a 15 ediție au participat peste 21.000 de elevi din 81 de țări, din care au fost premiate doar 50.

Lucrările premiate, printre care și cele ale elevelor din Deva au fost expuse la sediul UNICEF de la New York în luna august a anului trecut.

 

Advertisement

Actualitate

Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”

Publicat

pe

Redactat de

Elevi de la mai multe instituții de învățământ din județul Hunedoara au participat la Concursul de informatică “Aurel Vlaicu”, competiție organizată de tânărul orăștian Alexandru Todoran, sub coordonarea profesorului Daniel Popa.

Concursul județean de informatică s-a desfășurat, în weekendul trecut, la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie și a constat în rezolvarea unor probleme de natură algoritmică, pe modelul celor de la Olimpiada Națională de Informatică, concepute de Alexandru Todoran.

Fost elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie, Alexandru Todoran este în prezent, student în primul an la cea mai veche și prestigioasă universitate din lume, la Harvard.

“Alexandru s-a întors în vacanță acasă, după câteva luni de studiu la Harvard. Participanții la concurs, elevi din clase de gimnaziu sau liceu, s-au înscris din tot județul, de la școlile: Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie, Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani, Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad, L.T. E. „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” Brad, Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad. Premierea câștigătorilor a fost făcută de Alexandru Todoran, prof. Popa Daniel și Președintele Asociației părinților, dna. Mihaela Bozdog. Mulțumim Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, reprezentat de dna. Inspector Școlar General Ștefănie Maria, pentru sprijinul acordat acestui concurs, pentru popularizarea lui în școlile hunedorene, pentru colaborarea derulată la toate cele trei ediții ale concursului. Mulțumim sponsorilor concursului: Asociația de părinți, reprezentată de dna. Mihaela Bozdog, o parteneră a activităților școlii și mulțumiri lui Lions Palia Orăștie pentru mâna întinsă! Mulțumim Centrului de Excelență Hunedoara, reprezentat de dna. director Vlad Cristina, un partener de tradiție al colegiului nostru!”, a transmis Adriana Chira, directorul Colegiului Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.

Concursul județean de informatică „Aurel Vlaicu” s-a aflat la ediția a treia, având scopul de a crea o comunitate de elevi pasionați de informatică din județul Hunedoara.

Advertisement
Sursa foto: Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie
Citeste mai mult ...

EDUCATIE

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat lista competițiilor internaționale, naționale și regionale

Publicat

pe

Redactat de

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat lista competițiilor de nivel internațional, național și regional, organizate în România în anul școlar 2024 – 2025, respectiv lista proiectelor de educație extrașcolare internaționale, naționale, regionale și interjudețene.

‘În vederea organizării și desfășurării tuturor tipurilor de competiții școlare sunt interzise perceperea de taxe de participare și/sau solicitarea altor contribuții financiare (achiziționarea de cărți, reviste, ghiduri, compendii, etc.)’, informează un comunicat remis presei.

De asemenea, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt interzise organizarea și desfășurarea de competiții și concursuri școlare cu taxă sau pentru care se solicită din partea părinților/elevilor orice tip de contribuție financiară (achiziționarea de cărți, reviste, ghiduri, compendii etc).

Între competițiile de nivel internațional, național și regional, organizate în România în anul școlar 2024 – 2025, respectiv proiectele de educație extrașcolare internaționale, naționale, regionale și interjudețene se regăsesc: olimpiadele școlare și competițiile internaționale și naționale la care pot participa elevii români, activitățile de pregătire pentru selecționarea loturilor naționale în vederea participării la olimpiadele internaționale, concursurile școlare naționale, cu și fără finanțare din partea Ministerului Educației, competițiile sportive organizate în cadrul ‘Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar’, ‘Olimpiadei Sportului Militar Liceal’ și ‘Campionatelor Naționale Școlare’, lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025, finanțate de Ministerului Educației și Cercetării, lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, lista proiectelor de educație extrașcolară regionale și interjudețene care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării.

 

Advertisement

Sursa: AGERPRES

Citeste mai mult ...

Actualitate

Au început înscrierile la Concursul de informatică “Aurel Vlaicu”, organizat de orăștianul Alexandru Todoran, admis la Harvard

Publicat

pe

Redactat de

Au început înscrierile la Concursul de informatică „Aurel Vlaicu”, organizat de Alexandru Todoran, tânărul genial din Orăștie, admis la cea mai prestigioasă universitate din lume, la Harvard. Competiția, dedicată elevilor de gimnaziu și de liceu din județul Hunedoara, este coordonată de profesorul Daniel Popa.

“Concursul este organizat de Alexandru Todoran, autor al problemelor, coordonat de profesorul Daniel Popa. Alexandru Todoran, absolvent, în 2024, al Colegiului Național din Orăștie, studiază la Universitatea Harvard, în anul I. Admis la universitatea situată pe locul I în lume, orăștianul continuă tradiția organizării competiției în domeniul informaticii, așa cum a promis de la debutul acestui proiect”, au informat reprezentanții Colegiului Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.

Alexandru Todoran, fost elev al acestei instituții de învățământ din Orăștie este, în prezent, student la mai veche și prestigioasă universitate din SUA, la Harvard. Tânărul din Orăștie este cunoscut pentru performanțele sale în domeniul informaticii, Alexandru Raul Todoran având în palmares mai multe medalii de aur și de argint, obținute în urma participării la competiții naționale și internaționale. El se află, de mai mulți ani, în elita informaticii.

Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie va găzdui, sâmbătă, 18 ianuarie 2025, cea de-a treia ediție a concursului de informatică, competiție care se adresează elevilor de gimnaziu și liceu din județul Hunedoara.

Înscrierea concurenților se face accesând linkul:

https://colegiulavlaicu.ro/concursinfo/index.php.

Advertisement

“Concursul constă în rezolvarea a patru probleme de natură algoritmică pe modelul celor de la Olimpiada Națională de Informatică. Elevii care participă vor fi împărțiți în trei grupe: clasele V-VIII, clasele IX-X și clasele XI-XII. Orice elev din județul Hunedoara se poate înscrie individual completând formularul de înscriere”, au mai informat reprezentanții Colegiului Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.

Sursa foto: Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate