Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Două tinere, din Hunedoara, date dispărute, căutate de familie și polițiști

Publicat

pe

Două tinere, din municipiul Hunedoara, au fost date dispărute, de la domiciliu, în aceeași zi. Familiile celor două, dar și polițiștii le caută acum pe cele două. Una dintre ele este minoră, având doar 13 ani și, se pare că, a plecat voluntar de acasă. Cealaltă tânără are 27 de ani și este tot din municipiul de pe Cerna, iar în cazul ei, fratele său a declarat oamenilor legii că nu a mai putut să o contacteze de câteva zile.

 

În data de 30.08.2020, la ora 12:30, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că fiica lui, DOBONDI DENISA MARIA (foto), în vârstă de 13 ani, în data de 29.08.2020, în jurul orei 16:00, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu pantaloni jeans de culoare neagră, o buză de culoarea albă cu mâneci lungi, iar în picioare purta încălțăminte sport de culoare albă (marca FILA).

SEMNALMENTE: Minora are o înălțime de circa 1,50 m., ten măsliniu, ochi căprui, față rotundă, pe obraz are trei alunițe, două dispuse sub ochiul drept iar una deasupra buzei superioare, păr creț, lung, până mai jos de nivelul umerilor, vopsit negru şi are un tatuaj cu inscripția literei ,,A”, la nivelul antebrațului stâng. Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi specifice, în scopul depistării minorei, care a fost dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.

După întoarcerea din Italia, fratele uneia dintre dispărute nu a mai putut să o contacteze

În data de 30.08.2020, în jurul orei 23:00, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat din municipiul Hunedoara, care a sesizat faptul că, din data de 21.08.2020, nu a mai putut-o contacta pe sora lui, CÎRPACI SIMONA (foto), de 27 de ani, domiciliată în comuna Șiria, judeţul Arad, având reședința în municipiul Craiova, judeţul Dolj. Bărbatul a relatat că la acea dată tânăra ar fi revenit în România cu avionul, din localitatea Bergamo, Italia, aterizând pe aeroportul Timișoara.

SEMNALMENTE: înălțime 1,65 metri, greutate aproximativ 57 kg., păr de culoare blondă, ochi căprui, constituție atletică; la încheietura mâinii stângi are tatuat numele ,,NUȚU”, iar pe unul dintre picioare are tatuate trei steluțe. La momentul plecării din Bergamo, Italia, tânăra purta o salopetă de jeans, de culoare albastră, iar în picioare purta bascheți de culoare neagră. Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au efectuat activităţi specifice în scopul depistării tinerei, care a fost dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.

Advertisement

Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tututror celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112

Advertisement

Actualitate

L-ați văzut? Un băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Publicat

pe

Redactat de

Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.

“Minorul Andrei Bogdan Ovidiu are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate