Connect with us
Data: 24/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

Dragostea pentru unica sa nepoată a determinat o bunică din Deva să deschidă un magazin cu articole vestimentare și încălțăminte pentru copii

Publicat

pe

Un nou magazin cu îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii și-a deschis porțile, de curând, în centrul municipiului Deva. Cu un nume ales cu grijă de o femeie de afaceri și, în același timp, o bunică, a cărei dragoste nemărginită pentru unica sa nepoată a determinat-o să pună pe picioare o afacere cu articole vestimentare pentru copii, „Baby Aviam” a pregătit o serie de surprize pentru Ziua Copilului, dar și pentru perioada imediat următoare.

 

Povestea magazinului, deschis de curând la parterul blocului 21, de pe strada Mareșal Averescu, în incinta fostului magazin IIRUC, din apropierea sediului Asirom, a început la o nuntă, la care Elena Șerban, proprietara „Baby Aviam”, a participat, în Timișoara. Am întâlnit la acea nuntă o fetiță tare frumoasă care purta o rochiță minunată, iar cizmulițele pe care le avea în picioare erau desăvârșite, din piele maro, lucrate extrem de atent. Pentru că am o nepoțică pe care îmi doresc să o îmbrac cât mai frumos, am întrebat-o pe mama fetiței de unde i-a cumpărat cizmulițele. Mi-a spus cine le-a fabricat și în acea seară a încolțit în mintea mea ideea de a deschide un magazin cu articole vestimentare și încălțăminte de bună calitate pentru copii”, a povestit Elena Șerban. La scurt timp, deveanca a reușit să își îndeplinească dorința și să deschidă magazinul. A ales cu atenție cei mai buni furnizori, cu cea mai de calitate marfă și acum așteaptă să-i calce pragul cât mai mulți clienți. „Atunci când aleg îmbrăcămintea, dar și încălțămintea, mă gândesc dacă aș vrea să le poarte nepoata mea. Toată încălțămintea noastră este din piele naturală și este prevăzută cu talonet împotriva platfusului. Vreau ca toți clienții care îmi calcă pragul să fie mulțumiți de calitatea produselor și să revină ori de câte ori au posibilitatea. Am încercat, de asemenea, ca raportul calitate – preț să fie unul just”, a mai menționat proprietara magazinului „Baby Aviam”.

 

Urmează 15 zile de reduceri

 

Advertisement

Pentru că se apropie Ziua Copilului, Elena Șerban a decis să ofere reduceri de 10 la sută la toată gama de încălțăminte din piele naturală, prevăzută cu talonet împotriva platfusului, pe care o are în magazin. Mai mult, aceasta susține că vor beneficia de această reducere toți clienții care achiziționează încălțăminte din magazinul său în perioada 30 mai – 15 iunie. Toți cei care vor trece pragul cochetului magazin „Baby Aviam” vor fi întâmpinați de nora Elenei Șerban, o tânără carismatică și jovială, care spune că zâmbetul și atitudinea optimistă sunt obligatorii în acest magazin, chiar dacă în această perioadă sunt acoperite de masca de protecție facială.

Magazinul „Baby Aviam” își așteaptă clienții, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00, iar sâmbăta de la 10:00 la 14:00, cu o gamă variată de articole vestimentare și încălțăminte pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 12 ani. Detalii pot fi găsite și pe pagina de Faceboook a magazinului www.facebook.com/Baby-Aviam.

Advertisement

Actualitate

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan

Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.

Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Petroșani au desfășurat, pe 21 februarie 2025, trei percheziții într-o unitate medicală din Vulcan, într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals intelectual. Un medic este suspectat că a întocmit documente false pentru persoane care nu îndeplineau condițiile legale de pensionare, cu scopul de a le facilita obținerea unor drepturi de pensie.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Petroșani au pus în executare trei mandate de percheziție la o unitate medicală din Vulcan, în urma cărora au fost ridicate mai multe documente medicale.

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.

Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.

Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o  motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Fără documente justificative

La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat,  stabilindu-se că are vârsta  de 24 de ani și este din comuna Totești.

Advertisement

Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.

Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Alcoolemie la volan

La data de 23 februarie 2025, în jurul orei  11:10, polițiștii Serviciului Rutier  Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.

În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Advertisement

 

Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate