Connect with us
Data: 13/02/2025
.

Actualitate

Emoţii pentru elevii „de-a opta”. Astăzi se afişează primele rezultate la „Evaluarea Naţională”

Publicat

pe

Absolvenţii claselor a opta care au susţinut „Evaluarea Naţională” vor afla astăzi, cum s-au descurcat la cele trei probe ale examenului naţional, cea la limba şi literatura română, la matematică şi la maternă.

Notele vor fi comunicate până la ora 12:00 şi, tot în cursul acestei zile, în intervalul orar 14:00 – 19:00, se vor putea depune şi contestaţiile. Rezultatele finale vor fi publicate sâmbătă, pe 23 iunie.

În judeţul Hunedoara, aproximativ 3.200 de elevi, de clasa a opta, au susţinut examenul care s-a derulat pe parcursul săptămânii trecute. Notele obţinute de elevi au o pondere de 80 la sută în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea la liceu. Examenul, cunoscut şi sub denumirea de „Capacitate”, se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune.

Advertisement

Actualitate

Handbalistele de la Petroșani, lidere chiar și dacă nu au jucat

Publicat

pe

Redactat de

Campionatele Naționale de handbal pentru junioare sunt în plină desfășurare. Județul Hunedoara are reprezentante la toate cele trei categorii de vârstă la care se desfășoară aceste competiții.

Un avans liniștitor

Multe dintre serii sunt impare, fie că acela a fost numărul echipelor înscrise, fie că au existat retrageri din campionat, iar câte o echipă stă în fiecare etapă. Așa a fost și cazul junioarelor 2 de la CSȘ Petroșani, care au stat, din cauza retragerii celor de la Beldiman Arad, în etapa a zecea din seria G, rezultatele înregistrate în această rundă fiind Banatul Timișoara – 32-33, Unirea Sânnicolau Mare – Alpha Oradea 32-30 și Traian Vuia Reșița – Millenium Giarmata 24-36. În urma acestor rezulate, fetele de la Petroșani rămân lidere, cu maxim de puncte posibile, 16 din 8 meciuri, fiind urmate în clasament, la un ecart de patru lungimi, de Cîțu Timișoara și Millenium Giarmata, ambele având și un joc în plus disputat. Urmează în ierarhie Unirea Sânnicolau Mare, cu 9 puncte din tot atâtea meciuri, Banatul Timișoara, cu 7 din 8 jocuri, iar cu 2 puncte sunt Alpha Oradea (9) și Traian Vuia Reșița (8). La finalul sezonului regular, din care mai sunt de jucat patru etape, primele două clasate se califică în grupele semifinale naționale. Etapa viitoare, programată pe 1 martie și în care va sta Cîțu Timișoara, CSȘ Petroșani se va deplasa la Unirea Sânnicolau Mare, celelalte meciuri ale rundei fiind Millenium Giarmata – Banatul Timișoara și Alpha Oarea – Traian Vuia Reșița.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Junioarele IV s-au întrecut pe semicerc

Publicat

pe

Redactat de

Sala Sporturilor din Deva a găzduit prima etapă a Campionatului Județean de handbal pentru junioare IV, fete născute în 2014 și 2015.

Pe lângă gazdele de la CSM Deva, la acest turneu au mai participat CFR Simeria, CSȘ Hunedoara și, respectiv, CSȘ Petroșani. După jocuri spectaculoase, disputate cu ardoarea specifică vârstei, turneul a fost câștigat de CSȘ Petroșani, pe locurile următoare situându-se, în ordine, CSȘ Hunedoara, CSM Deva și CFR Simeria. Data și locația următorului turneu urmează a fi anunțată de către Asociația Județeană de Handbal Hunedoara, cea care organizează competiția.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aproape 400 de infracțiuni informatice, instrumentate anul trecut, în creștere cu 12 la sută față de 2023

Publicat

pe

Redactat de

Aproape 400 de infracțiuni informatice au fost instrumentate de polițiști, pe parcursul anului trecut, în creștere cu 12 procente față de 2023.

“Domeniul criminalității informatice a cunoscut, în ultimii ani, un trend ascendent. Faptele incriminate de Codul Penal pe acest segment au crescut cu circa 12%”, arată reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii din structurile de investigații criminale, cei care au competența să cerceteze astfel de fapte, atrag atenția și asupra infracțiunilor de înșelăciune, comise în mediul on-line. Fiecare utilizator al internetului, în special tinerii și persoanele în vârstă, ar trebui să acționeze cu mare atenție și responsabilitate atunci când vine vorba despre datele personale.

Activități dedicate promovării siguranței în mediul on-line

Anual, la data de 11 februarie, este marcată „Ziua Siguranței pe Internet”. În acest sens, polițiștii hunedoreni au desfășurat, în cursul zilei de marți, mai multe activități dedicate promovării siguranței și responsabilității în mediul on-line.

Advertisement

Două dintre activitățile educative s-au desfășurat la școlile gimnaziale din localitățile Brănișca și Vețel. Scopul a fost ca minorii să conștientizeze pericolele online, precum cyberbulliyng, furtul de date personale și expunerea la materiale ilegale sau cu conținut dăunător.

Pentru a nu ajunge victime în mediul online, polițiștii vă recomandă următoarele măsuri: utilizarea unor parole puternice, cu un nivel ridicat de complexitate; evitați folosirea termenilor uzuali și schimbați periodic parolele; asigurați-vă că aplicațiile și programele antivirus sunt actualizate, pentru a preveni vulnerabilitățile; atenție la e-mailurile și mesajele suspecte; nu deschideți link-uri din surse necunoscute, primite pe e-mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media ori prin platformele de tip chat (WhatsApp, Telegram etc.); evitați partajarea informațiilor personale pe rețelele de socializare și setați nivelurile de confidențialitate corespunzătoare; verificați sursele de informare, pentru a combate dezinformarea; fiți atenți la mesajele care par să vină din partea băncilor; unitățile bancare nu solicită prin SMS date confidențiale, cum ar fi datele cardurilor, parolele de access sau coduri PIN. “În situația în care ați fost înșelați sau ați furnizat datele bancare altor persoane, vă sfătuim să anunțați imediat banca la care aveti conturile, precum și cea mai apropiată unitate de poliție. Prin educație și măsuri de precauție, internetul poate deveni mai sigur!”, mai transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate