Actualitate
FOTO – VIDEO| Protest la Penitenciarul Deva. Angajații au ieșit în fața unității pentru a-și exprima nemulțumirile
O acțiune de protest a avut loc în această dimineață, între orele 08:30 – 09:00, la Penitenciarul Deva. Angajații au ieșit în fața unității pentru a-și exprima nemulțumirile. Ei spun că au fost mințiți de guvernanți cu privire la aplicarea integrală a legii salarizării unitare. Ca reacție la refuzul Guvernului de a aplica legea, aceștia au anunțat că refuză munca suplimentară.
“Continuă seria protestelor declanșate în luna august 2023, mai îndârjiți și mai uniți ca niciodată, pentru apărarea drepturilor polițiștilor de penitenciare, mai ales că Guvernul României ne-a mințit cu privire la aplicarea integrală a legii salarizării unitare ( L153/20217) în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Refuzăm munca suplimentară ca reacție la refuzul Guvernului României de a aplica legea. La finalul lunii mai 2023 când penitenciarele riscau să intre în colaps, guvernanții promiteau că cel târziu în luna august 2023 polițiștii de penitenciare vor primi salariile în conformitate cu legea salarizării unitare. Au trecut între timp trei luni și factorii politici decidenți au uitat cu desăvârșire de promisiunile făcute”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de Sindicatul Independent Vulturul – Deva, afiliat la Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (F.S.S.P.), Sindicatul Polițiștilor de Penitenciare Deva afiliat la Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (F.S.A.N.P.) și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare- Filiala Deva afiliat (S.N.P.P.).
Sindicaliștii mai spun că, “directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor amenință liderii de sindicat cu plângeri la Parchet dacă acțiunile de protest nu încetează și transmite directorilor de unitate din teritoriu să ia toate măsurile de împiedicare a personalului care dorește să-și exercite dreptul legal și constituțional de a refuza munca suplimentară. Mai mult decât atât, în aceste zile în care angajații protestează, Administrația Națională a Penitenciarelor a decis să trimită o întreagă echipă care va testa psihologic tot personalul din unitate. Iar ca lista “coincidențelor” să fie completă, Ministerul Justiției trimite la Penitenciarul Deva, Corpul de Control, iar de luni (25/09/2023) va sosi în control și o echipă de la Inspecția Socială. Reamintim factorilor decidenți care, în loc să se așeze cu noi la “masa dialogului”, încearcă prin fel de fel de metode să ne intimideze pentru a stopa aceste proteste, că Sistemul penitenciar nu poate funcționa fără sutele de mii de ore suplimentare efectuate de personalul din penitenciare și a zecilor de mii de zile de concediu de odihnă neefectuate, unele chiar din anul 2021”, se mai arată în același comunicat.
Polițiștii de penitenciare anunță că vor continua protestele și își mențin cererile cu privire la: aplicarea în integralitate a Legii unice de salarizare (Legea 153/2017) pentru sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională; exceptarea Sistemului penitenciar de la aplicarea prevederilor LEGII AUSTERITĂȚII, lege ce se dorește a fi asumată de Guvernul României și care ar produce un dezastru funcțional pentru Sistemul penitenciar; deblocarea tuturor posturilor vacante și încadrarea acestora pentru a reduce deficitul de personal și desfășurarea în condiții de siguranță pentru personal a misiunilor operative; actualizarea tuturor drepturilor stabilite prin lege pentru personalul din Sistemul penitenciar.
Polițiști de penitenciare protestează astăzi, 21 septembrie, și la București, în faţa Ministerului Finanţelor.
De asemenea, și în urmă cu aproximativ o săptămână, angajații din Penitenciarul Deva au ieșit, în fața unității, pentru a cere plata drepturilor salariale în integralitate, așa cum sunt prevazute în legea salarizarii. Proteste similare au avut loc și în alte penitenciare din țară.
Actualitate
Recomandări pentru siguranța în trafic oferite de polițiștii rutieri
Polițiștii rutieri transmit o serie de recomandări importante pentru participanții la trafic, menite să prevină evenimentele rutiere și să asigure siguranța tuturor.
Șoferii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze în prealabil despre starea vremii și a traseelor pe care urmează să le parcurgă. În condiții meteo nefavorabile sau trafic aglomerat, prudența devine esențială. Astfel măriți distanța de siguranță față de celelalte vehicule; adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic; evitați manevrele riscante și asigurați-vă corespunzător înainte de orice schimbare de direcție sau depășire.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să nu consume alcool, să evite conducerea în stare de oboseală și să folosească sisteme hands-free pentru apelurile telefonice. În cazul traficului intens, este recomandat să se păstreze calmul, să nu se blocheze intersecțiile și să se manifeste politețe rutieră.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Ministerul Mediului va livra 10 cuști pentru capturarea și transportul urșilor în județele montane
Ministerul Mediului, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a început implementarea unui proiect esențial pentru conservarea populației de urs brun din România. Proiectul, parte a „Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun”, este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 și continuat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
În cadrul acestui proiect, Ministerul Mediului a achiziționat 10 sisteme tip cușcă pentru capturarea și transportul urșilor, iar primele 5 cuști au fost deja livrate Gărzilor Forestiere din Timișoara, Suceava, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești și Focșani, pe 20 noiembrie 2024. Aceste echipamente sunt destinate să ajute autoritățile să gestioneze conflictul om-urs și să reducă pagubele provocate de urși în zonele montane.
Fiecare cușcă este un sistem metalic cilindric, montat pe o platformă cu roți și echipat cu un mecanism automat sau manual de închidere, respectând condițiile legale de transport pe drumurile publice. Acestea sunt dotate cu tehnologie avansată pentru a asigura siguranța atât a echipelor de intervenție, cât și a urșilor capturați, contribuind astfel la protecția acestei specii și la reducerea riscurilor pentru comunitățile din zonele afectate.
Proiectul vizează județele cu populații semnificative de urși, precum Brașov, Prahova, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureș, Buzău, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, printre altele, iar în prima decadă a lunii decembrie 2024 vor fi livrate și ultimele 5 cuști, pentru a asigura o gestionare mai eficientă a acestei provocări ecologice.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL MEDIULUI-ROMÂNIA
Actualitate
Hunedoara sărbătorește Ziua Națională a României cu un program festiv divers
Ziua Națională a României va fi celebrată în Hunedoara printr-o serie de evenimente speciale, menite să aducă împreună comunitatea locală și să marcheze acest moment de sărbătoare națională. Indiferent de vreme, autoritățile locale îi invită pe hunedoreni să participe la activitățile organizate pe 1 Decembrie.
Ceremonii și evenimente culturale
Manifestările debutează la ora 11:00, în Parcul din Centrul Istoric, cu o ceremonie oficială dedicată Zilei Naționale. La ora 16:00, iubitorii de artă sunt așteptați la Galeria de Arte, unde va fi vernisată expoziția „Sub semnul revelației”, însoțită de lansarea cărții „Brâncuși”, scrisă de Pavel Șușară. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei și Asociația Culturală BASM.
Iluminatul festiv și spectacol folcloric
Seara continuă cu aprinderea oficială a iluminatului de Crăciun, la ora 17:45, în fața Casei de Cultură. Atmosfera festivă va fi completată de spectacolul oferit de Ansamblul Folcloric Hațegana, care va avea loc la ora 18:00, în Sala Mare a Casei de Cultură – Centrul Cultural Corviniana. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Porți deschise la Castelul Corvinilor și Grădina Zoologică
De Ziua Națională, două dintre cele mai iubite atracții ale orașului își deschid porțile pentru vizitatori, oferind acces gratuit. Castelul Corvinilor va putea fi vizitat între orele 09:00 și 17:00, iar Grădina Zoologică între orele 10:00 și 17:00.
O invitație pentru toți hunedorenii
Primăria Hunedoara îi încurajează pe locuitori să ia parte la aceste momente speciale, dedicate spiritului de unitate și bucuriei colective, care marchează începutul festiv al iernii și al sărbătorilor de Crăciun.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu o zi in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție