Actualitate
Gimnastele de la Deva, în topul național
Sala Sporturilor din Deva a găzduit Campionatul Național Individual al junioarelor. Printre tinerele participante s-au numărat și gimnaste de la două cluburi din municipiul Deva, LPS Cetate și CSM.
Două titluri pentru Cătălina Ciocade
Fără îndoială, cea mai bună comportare a devencelor a fost cea din concursul pentru Junioare II, Nivel 5., unde au evoluat gimnaste de la ambele cluburi. Iar aici o evoluție de excepție a avut Cătălina Ciocade, de la LPS Cetate Deva, care a cucerit trei medalii, dintre care două de aur. Astfel, Cătălina Ciocade s-a impus la bârnă, finaliste la acest aparat mai fiind colega sa de club Dalia Dincă, a cincea la finele întrecerii, precum și Marisa Huțupașu, de la CSM Deva, care a încheiat concursul pe opt. Totodată, Cătălina Ciocade a câștigat și finala de la sol, una în care Dalia Dincă a fost medaliată cu bronz. De asemenea, Cătălina Ciocade a încheiat concursul de individual compus pe poziția a doua, întrecere în care Dalia Dincă a fost a cincea, Marisa Huțupașu a șasea, iar Sara Ion, de la CSM Deva, a terminat pe locul 12. La sărituri Marisa Huțupașu a cucerit medalia de bronz, iar Cătălina Ciocade a încheiat finala pe șapte. Singura finală de la Junioare II, Nivel 5 în care gimnastele din Deva nu au cucerit medalii a fost cea de la paralele, în care Marisa Huțupașu și Dalia Dincă au terminat, la egalitate, pe poziția a cincea, iar Cătălina ciocade a fost a opta.
Medalii și la junioare III
În concursul de Junioare III s-a evoluat atât la Nivel 6, cât și la Nivel 5. La Junioare III, Nivel 6 a concurat, pentru cluburile din orașul gazdă al competiției, Ema Golopența, de la CSM Deva, care a avut o comportare remarcabilă. Aceasta a câștigat medalia de bronz la sărituri, și a fost foarte aproape de podium în alte două finale, terminând pe poziția a patra atât la paralele, cât și la sol. De asemenea, Ema Golopența a încheiat concursul de individual compus pe poziția a șasea, singura finală în care nu a fost prezentă fiind cea de la bârnă. La Junioare III, Nivel 5 au concurat patru gimnaste de la LPS Cetate Deva, cea mai bună evoluția având-o Polina Venedyktova. Aceasta a fost medaliată cu argint la bârnă, finală în care Cassyana Rus a fost a patra, și cu bronz la sol, acolo unde Antonia Mititelu a încheiat concursul pe locul al optulea. În finalele pe aparate, unde devencele au lipsit în cea de la sărturi, Antonia Mititelu a fost a cincea la paralele. În ceea ce privește concursul de invidual compus, gimnastele de la LPS Cetate Deva au avut următoarele clasări: 5. Polina Venedyktova, 9. Cassyana Rus, 15. Antyonia Mititelu și 16. Sofia Gura.
Actualitate
Vasilică Potecă, senator AUR: „Am votat cu gândul la un viitor mai bun pentru Hunedoara”
Vasilică Potecă, senator AUR, a votat, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale. El a declarat că a votat „cu gândul la un viitor mai bun pentru Hunedoara, pentru familiile noastre, pentru toți cei care cred că România poate fi mai dreaptă și mai puternică”.
“Am votat cu gândul la un viitor mai bun pentru Hunedoara, pentru familiile noastre, pentru toți cei care cred că România poate fi mai dreaptă și mai puternică. Este timpul să ne facem auziți și să alegem o direcție care pune în prim-plan valorile noastre – familia, credința, națiunea și libertatea. Vă îndemn să veniți la urne și să decideți ce fel de viitor vreți pentru județul nostru și pentru România. Viitorul se scrie astăzi, împreună! Votează pentru Hunedoara! Votează pentru România!”, a transmis senatorul AUR Vasilică Potecă.
Actualitate
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
Pompierii din cadrul Secției Brad au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină la un accident rutier care a avut loc pe DJ 672, pe raza localității Rișca. În accident au fost implicate două autoturisme care au părăsit partea carosabilă.
La fața locului au ajuns echipaje ale pompierilor cu autospeciala de descarcerare, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au constatat că două persoane, un bărbat și soția acestuia, au fost rănite în urma impactului. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați ulterior la spitalul din Brad pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
În timpul intervenției, pompierii au asigurat măsurile necesare pentru prevenirea incendiilor, specifice astfel de cazuri. După finalizarea acțiunii de salvare, circulația rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers.
Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile și creșterea numărului de accidente rutiere din ultimele ore, pompierii hunedoreni recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și să acorde prioritate siguranței și vieții.
FOTO: ISU HUNEDOARA
Actualitate
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: „Am votat cu gândul la un viitor sigur al țării noastre, am votat pentru echilibru și stabilitate”
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara și președinte al Organizației Județene a PSD Hunedoara, a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că a votat „cu gândul la un viitor sigur al țării noastre”, pentru echilibru și stabilitate.
“Am votat în această dimineață la turul I al alegerilor prezidențiale. Am votat cu gândul la un viitor sigur al țării noastre, am votat pentru echilibru și stabilitate. Vă îndemn pe toți să mergeți la vot! Alegerea președintelui țării este o datorie de onoare pentru noi românii. Președintele este cel care ne va reprezenta la nivel înalt și de noi depinde cine va ajunge să ocupe această funcție de demnitate publică!”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedorenii s-au întors cu tolba plină de la Balcaniada de Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 6 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ajutoare de urgență, aprobate de Guvern, pentru familii și persoane singure din mai multe județe, inclusiv Hunedoara
-
Actualitatecu 19 ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara