Connect with us
Data: 01/04/2025
.

Actualitate

Liberalul Mihai Gabriel Irimie, reînvestit ca primar al comunei Șoimuș

Publicat

pe

Vineri, în cadrul unei ceremonii solemne, aleșii locali din comuna hunedoreană Șoimuș și-au început mandatele din legislatura 2024 – 2028. Comuna are 13 consilieri locali, iar primar a fost reconfirmat Mihai Gabriel Irimie, de la PNL, care, astfel, a început al patrulea mandat în fruntea așezării de pe malul Mureșului.

PNL, rețetă de succes

Votul exprimat în iunie de locuitorii comunei Șoimuș a fost unul clar, Mihai Gabriel Irimie, de la PNL, fiind reales pentru al patrulea mandat cu un procentaj de aproape 80%. Cu toate acestea, primarul din Șoimuș, care a aplicat o rețetă de succes în localitatea pe care o administrează, începe noul mandat cu emoții. “Preiau acest mandat cu emoții mari. Când pui suflet nu se poate să nu ai emoții, chiar și după trei mandate. Acum îl încep pe cel de-al patrulea, dar am emoții la ca preluarea primului mandat. Această funcție de primar o poți obține, și o poți face, doar dacă depui suflet. Echipa Partidului Național Liberal din comuna Șoimuș a pus foarte mult suflet. Din momentul în care am preluat frâiele în această comună am format o mare familie, și acest lucru se vede. Rezultatele vorbesc. Am câștigat alegerile cu peste 84%, am realizat toate proiectele promise, iar oamenii sunt alături de noi. E important să fii alături de comunitate, iar aceasta te va răsplăti. Acesta este, în opinia mea, rețeta succesului pentru a câștiga, mandat după mandat, în calitate de primar și, bineînțeles, un sprijin important a venit și din partea familiei, căreia îi mulțumesc”, a declarat Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

O echipă de zece

Liberalii au obținut un scor mare și la consilierii locali, având, la Șoimuș, 10 din cei 13 membri ai legislativului. Acest lucru înseamnă că și viitorul viceprimar va fi tot de la PNL, după toate probabilitățile urmând a fi Dorin Andrei Lugojan, cel care a ocupat funcția și în legislaturile anterioare. Prezenți la momentul festiv, reprezentanți de marcă ai PNL au apreciat scorul obținut în alegeri, precum și metodele de lucru ale lui Mihai Gabriel Irimie, pe care le consideră exemple de bune practici, văzându-l pe primarul din Șoimuș ca viitor senator, funcție pentru care va candida la alegerile din 1 Decembrie. „Felicit, în primul rând, această minunată echipă de nota 10, pentru că sunt zece consilieri liberali. Felicitări și lui Mihai, pentru că, iată, începe al patrulea mandat. Este un nou început pentru el, dar este și șansa lui de a pleca de la Primărie în Parlamentul României și de a lăsa un continuator pentru proiectele sale. Sunt sigură că Mihai Gabriel Irimie, în calitate de viitor senator, poate să facă lucruri excepționale pentru comuna Șoimuș, așa cum a făcut în primele trei mandate. Sigur că aceste lucruri depind de ceea ce decid cetățenii, nu atât ai comunei Șoimuș, ci ai întregului județ Hunedoara. Mihai este un exemplu de bune practici, un exemplu de profesionist în administrația publică locală și, de departe, unul dintre primarii buni ai județului Hunedoara, care a adus foarte multe proiecte în comuna Șoimuș. Dacă ne uităm în jurul nostru vedem o comună urbanizată, cu toate serviciile necesare. Sunt sigură că experiența dobândită în administrația locală poate să îl ducă în Parlament și să facă legi bune pentru hunedoreni”, a spus deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL din județul Hunedoara și candidat la alegerile parlamentare.

Advertisement

Exemplu de bune practici

Bunele practici ale primarului din Șoimuș și ale echipei sale au fost apreciate și de primarii liberali prezenți la eveniment, în special de către cei care se află la primul mandat. „Sunt mândru că fac parte din PNL și din această echipă. Îi doresc multă baftă în continuare lui Mihai, un om extraordinar, care a avut încredere în mine, m-a ajutat, m-a susținut, m-a îndrumat și am câștigat. Este la al patrulea mandat și pe o parte vreau să plece la București, dar pe de alta nu, pentru că, în cei patru ani care vor urma, voi avea nevoie de Mihai, cu experiența lui ca primar, de la care am multe de învățat, dar sunt convins că mă va sprijini și din Senat. Cei din Șoimuș au un primar extraordinar”, a precizat Gheorghe Capșa, noul primar PNL al comunei Vețel. Depunerea jurământului de către aleșii locali din Șoimuș a fost făcută în fața prefectului de Hunedoara, Florina Doris Visirin.

Actualitate

Atenție la înșelăciunile de 1 aprilie: escrocii profită de Ziua Păcălelilor

Publicat

pe

Redactat de

Ziua de 1 aprilie este, de obicei, prilej de glume și farse nevinovate, însă escrocii folosesc acest context pentru a înșela persoanele neatențe.

Autoritățile atrag atenția asupra metodelor frecvent utilizate și sfătuiesc cetățenii să fie vigilenți pentru a nu cădea în capcane financiare sau informatice.

Metode comune de înșelăciune
Poliția avertizează că printre cele mai des întâlnite escrocherii se numără:

  • Ofertele prea bune pentru a fi adevărate – mesaje prin care destinatarii sunt anunțați că au câștigat sume mari de bani sau premii valoroase, însă pentru a le revendica trebuie să plătească o taxă.

  • Farsa „accidentul” sau „nepotul la nevoie” – apeluri telefonice prin care escrocii se dau drept rude aflate într-o situație de urgență, solicitând sume de bani.

  • Fraudele cu coduri de verificare – mesaje în care victimele sunt rugate să trimită coduri de autentificare, oferind astfel acces la conturile lor.

Recomandările autorităților
Pentru a evita astfel de înșelăciuni, Poliția recomandă:

  • Verificarea informațiilor prin apeluri directe către rude sau instituțiile implicate.

  • Evitarea dezvăluirii de date personale, inclusiv coduri de securitate sau informații bancare.

  • Atenție sporită la ofertele suspecte primite prin e-mail, SMS sau rețele sociale.

În cazul în care o persoană suspectează că a fost victima unei fraude, este sfătuită să contacteze imediat autoritățile la numărul de urgență 112.

FOTO: ChatGPT

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiune a polițiștilor hunedoreni pentru siguranța pietonilor: aproape 200 de sancțiuni aplicate

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în perioada 24-30 martie 2025, o amplă acțiune preventivă pentru creșterea siguranței pietonilor și reducerea accidentelor rutiere.

Campania a vizat respectarea regulilor de circulație de către pietoni, având în vedere că abaterile comise de aceștia reprezintă a doua cauză a accidentelor din județ, după excesul de viteză.

Peste 180 de sancțiuni în șapte zile

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 187 de sancțiuni contravenționale, dintre care 166 în mediul urban și 21 în mediul rural. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 2.835 de lei.

Reprezentanții Poliției subliniază că scopul principal al acțiunii nu a fost aplicarea sancțiunilor, ci prevenirea accidentelor în care ar putea fi implicați pietonii. Totodată, aceștia au transmis un set de recomandări pentru siguranța participanților la trafic:

  • Traversarea străzii doar prin locurile special marcate și semnalizate
  •  Asigurarea vizuală înainte de a traversa, pentru a se evita situațiile periculoase;
  • Evitarea utilizării telefonului mobil sau a căștilor audio în timpul traversării;
  • Circulația pe partea stângă a drumului în lipsa trotuarelor, pentru a putea vedea vehiculele care se apropie;
  • Purtarea hainelor deschise la culoare sau a elementelor reflectorizante pe timp de noapte.

Polițiștii hunedoreni anunță că vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru a reduce numărul accidentelor și a crește siguranța rutieră în județ.

FOTO: IPJ Hunedoara

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Înotători hunedoreni în finalele naționale

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Recent a avut loc, la Oradea, etapa regională a Campionatului Național de înot pentru cadeți (12-13 ani), iar printre cei participanți s-au numărat și zece sportivi de la CSȘ Hunedoara, respectiv Sarra Barna, Amalia Bălașa, Diana Tămășesc, Adriana Gongea, Tudor Baciu, Tudor Bucur, Damian Bujor, Rareș Goia, David Melincianu și Mihai Albu.

Dintre aceștia, cinci au obținut baremurile pentru finala națională, fiind vorba despre Sarra Barna, Diana Tămășesc, Tudor Baciu, David Melincianu și Mihai Albu, prof. Anca Băjan, cea care îi pregătește, declarându-se multțumită de evoluția elevilor săi, cărora le-a transmis și un mesaj de încurajare. ,,A fost un concurs dificil, unde am trăit de toate, cu multe emoții, cu obiective atinse și cu unele greșeli, cu realizări de barem și cu nerealizări de barem, cu unele probleme de sănătate, dar sunt convinsă că la următorul concurs vom fi mai buni. Dar, cel mai important, nu este doar obținerea unei medalii, ci fiecare moment în care reușim să ne învingem fricile, să nu abandonăm, să fim mai puternici, deci dragi sportivi nu renunțați să luptați, depășiți momentele grele, înfruntați provocările și urmați-vă drumul cu încredere, pentru că succesul este rezultatul perseverenței și pasiunii voastre”, a spus prof. Anca Băjan, conform paginii oficiale a celor de la CSȘ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate