Connect with us
Data: 20/04/2025
.

Actualitate

Guvernul a decis: Noile alegeri prezidențiale vor avea loc pe 4 mai

Publicat

pe

Guvernul României a aprobat, astăzi, ca primul tur al noilor alegeri prezidențiale să aibă loc pe data de 4 mai. Totodată, Executivul a stabilit și ca votul în străinătate să se desfășoare trei zile, secțiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21:00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.

“Actele normative care stabilesc data alegerilor prezidențiale au fost aprobate. (…) Au fost emise două hotărâri de Guvern și o Ordonanță de urgență. Hotărârile de Guvern premerg această ordonanță de urgență și stabilesc data alegerilor: 4 mai 2025, alegeri prezidențiale și locale în anumite UAT-uri.(…) Pentru cele două scrutine va fi utilizată aceeași infrastructură electorală ca și în anul precedent 2024 tocmai pentru asigurarea fluidității, transparenței și corectitudinii procesului de votare, a anunțat, după ședința de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat că, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru alegerea Preşedintelui României. De asemenea, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari în circumscripțiile electorale prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului judeţean Bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale.

Reamintim faptul că, reluarea alegerilor prezidențiale în luna mai 2025 vine după ce judecătorii Curții Constituționale a României au decis, pe 6 decembrie 2024, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, hotărârea fiind luată cu două zile înaintea desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin în care urmau să se confrunte Călin Georgescu și Elena Lasconi. Întregul proces electoral va fi reluat de la zero. Perioada electorală începe pe 18 februarie.

Actualitate

Tradiția ciocnitului ouălor de Paște. O practică plină de semnificații și legături ancestrale

Publicat

pe

Redactat de

În fiecare primăvară, în întreaga țară, oamenii se adună la masă pentru a celebra Învierea Domnului, iar un obicei care se păstrează cu sfințenie este ciocnirea ouălor de Paște.

Această tradiție, adânc înrădăcinată în cultura românească, nu este doar un act de comuniune, ci un simbol al renașterii, al biruinței asupra morții și al începutului unui nou ciclu de viață.

Ouăle de Paște, vopsite în cele mai vii culori, reprezintă, de fapt, simboluri ale învierii și ale luminii care biruie întunericul. Tradiția ciocnirii lor este strâns legată de ritul creștin ortodox al Paștelui, dar în esență este un obicei păgân de celebrare a primăverii și a revenirii la viață a naturii. În multe regiuni ale țării, ouăle roșii sunt considerate cele mai de preț, fiind vopsite cu rădăcini de plante și având un semnificativ rol spiritual.

Actul în sine al ciocnirii ouălor presupune o competiție între participanți, fiecare încercând să-și frângă oul adversarului, păstrându-și, totodată, intact oul propriu. În unele zone, se spune că cel care rămâne cu oul „nepătruns” va avea noroc și sănătate pe tot parcursul anului. În alte părți ale țării, există tradiția ca ouăle să fie oferite drept dar, în semn de respect și recunoștință, iar cei care le primesc trebuie să le ciocnească cu cei care le oferă.

De-a lungul decadelor, tradiția ciocnitului ouălor a fost transmisă din generație în generație, fiind prezentă nu doar în mediul rural, ci și în orașe, unde familiile se adună în jurul mesei de Paște. Deși poate părea un obicei simplu, acest moment de comuniune are o încărcătură simbolică adâncă, legându-i pe cei care îl practică de strămoșii lor, de credințele și de obiceiurile care au marcat existența poporului român de-a lungul veacurilor.

Astfel, tradiția ciocnitului ouălor de Paște rămâne una dintre cele mai iubite și reprezentative obiceiuri ale românilor, un simbol al speranței, al unității familiei și al legăturii strânse cu credința. De fiecare dată când un ou se ciocnește, se reînnoiește promisiunea unei vieți mai bune, mai pline de lumină și de iubire.

Advertisement

FOTO: ChatGPT

Citeste mai mult ...

Actualitate

A dispărut în noaptea de Înviere

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? Femeie dată dispărută în județul Hunedoara, ca urmare a plecării voluntare de acasă

Poliția Orașului Simeria a fost sesizată în cursul nopții de duminică, 20 aprilie 2025, în jurul orei 02:30, de către un bărbat care a anunțat dispariția concubinei sale, Brașoveanu Violeta, în vârstă de 51 de ani.

Potrivit primelor cercetări , femeia a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Băcia, sat Petreni în seara zilei de 19 aprilie 2025. De atunci, aceasta nu a mai revenit acasă și nu a putut fi contactată.

Brașoveanu Violeta are aproximativ 1,55 metri înălțime și cântărește în jur de 65 de kilograme. Bărbatul nu a putut furniza detalii privind vestimentația purtată de concubină la momentul plecării voluntare.

Polițiștii desfășoară în prezent activități investigative și de căutare pentru depistarea femeii.

Persoanele care dețin informații ce ar putea conduce la găsirea femeii sunt rugate să contacteze numărul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Retezatul Hațeg, ultima calificată în Final Four

Publicat

pe

Redactat de

Sezonul regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara a ajuns la final, odată cu desfășurarea etapei a XXII-a.

După aceasta cunoaște și cea de-a patra calificată în Final Four, la încheierea căruia echipa câștigătoare va reprezenta județul în barajul de promovare în Liga 3 cu Mehedințiul. Aceasta este Retezatul Hațeg care, în meci direct, remizat acasă, 0-0, cu Dacia Orăștie, suficient pentru a se califica. Erau deja acolo liderul Unirea DMO, care a câștigat cu 7-1, la Șoimul Băița, cât și ocupantele locurilor doi și trei, Gloria Geoagiu și Aurul Brad, scor 2-1 pe terenul primeia. Celelalte rezultate înregistrate au fost CFR Simeria – CSM vulcan 2-1, Inter Petrila – CSM Deva 2-0 și Minerul Uricani – Victoria Călan 2-2, gazdele făcând, astfel, primul punct în campionat. În play-off se va juca fiecare cu fiecare, tur – retur, echipele intrând în competiție cu jumătate din punctajul obținut în sezonul regular. La fel va fi și în play-out, unde vor juca locurile 5-12, cu deosebirea că aici se va juca doar un singur tur, rotunjirea punctelor, în ambele situații, făcându-se în sus. Astfel, în play-off DMO și Geoagiu vor porni cu 29 de puncte fiecare, Brad cu 21 și Hațeg cu 20, iar ordinea în play-out este Orăștie, Simeria (ambele 19), Vulcan (17), Petrila (14), Băița (9), Călan (8), Deva (6) și Uricani (1).

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate