Actualitate
Hunedoara: Se distribuie pachetele cu alimente din cadrul POAD
Și la Hunedoara, a început distribuirea pachetelor cu alimente din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Fiecare pachet conține 25 de kilograme de produse alimentare: făină albă, făină de mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă de carne de vită, conservă de carne de porc, pateu de porc, compot de fructe, gem de fructe și gem de fructe dietetic.
De aceste ajutoare beneficiază cu prioritate familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor sau familiile aflate temporar în situații critice de viață – respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
“După distribuirea acestor pachete, pachetele rămase vor fi distribuite, în ordine, persoanelor cu venituri mici. Pentru a beneficia de acest ajutor, doritorii trebuie să depună o cerere la sediul Direcției de Asistență Socială a municipiului Hunedoara, situat pe strada Mihai Viteazu, în incinta fostului complex Dunărea. După depunerea cererilor și a copiilor care să ateste veniturile, se vor efectua anchete sociale și apoi vor fi distribuite pachetele până la epuizarea lor”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Fiecare pachet conține 25 kg de produse alimentare de bază (38 de unități), care provin de la producători din România:
• făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
• mălai (4 pungi de 1 kg);
• paste făinoase (2 pungi de 400 g);
• ulei (4 sticle de 1 l);
• zahăr (2 pungi de 1 kg);
• orez (4 pungi de 1 kg);
• conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
• conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
• conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
• borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
• gem de fructe (1 borcan de 360 g);
• gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Potrivit art.3, alin.(4) din O.U.G. nr.84/2020, persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de produse alimentare aferente unei singure categorii din care face parte la data acordării.
Mai multe informații, la numărul de telefon 0770472411, de luni până joi, între orele 08:00 – 14:00, iar vinerea între orele 08:00 – 12:00.
Actualitate
Două noi proiecte ale administrației din Pestișu Mic
Comuna Pestişu Mic, situată mai ferit de privirile trecătorului, undeva între Deva şi Hunedoara, dar având „graniţă” şi cu alte trei localităţi rurale din judeţ, respectiv Cerbăl, Cârjiţi şi Veţel, are o împărţire destul de interesantă. Astfel, trei dintre satele componente, Ciulpăz, Cutin şi Dumbrava aparţin de Ţinutul Pădurenilor, celelalte aşezări ale comunei Pestişu Mic fiind Almașu Mic, Josani, Mânerău, Nandru, Valea Nandrului şi localitatea de reşedinţă omonimă, fiind „arondate” Văii Mureșului.
Selectați pentru finanțare
În comună, care are o suprafață ce depășește 52 de kilometri pătrați, trăiesc peste 1.200 de oameni, populația fiind în creștere, datorită poziționării geografice, dar și al creșterii gradului de confort. Și pe viitor sunt șanse foarte mari ca acest grad de confort al locuitorilor din Pestișu Mic să continue să crească, administrația publică din comună primind, recent, o veste bună în acest sens. „A fost primită decizia de selecție spre finanțare pentru proiectul cu titlul „Realizare noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum – Comuna Pestișu, Județul Hunedoara”. Acest proiect este finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice, cu o valoare totală a obiectivului de investiții 672.094,69 lei inclusiv TVA. Prin acest proiect se urmărește eficientizarea costurilor legate de iluminatul public, precum și reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat Daniel Saul Dobruțchi, primarul comunei hunedorene Pestișu Mic, care, de luna trecută a început un nou mandat de edil – șef al acestei așezări.
Specific zonelor rurale
Pentru administrația publică locală din Peștișu Mic, dar și pentru cetățenii comunei a mai venit o veste bună. Este vorba despre un proiect specific pentru localitățile din mediul rural, depus de administrația din Pestișu Mic, pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și care a fost inclus pe lista finală a celor selectate de către autoritățile centrale competente. A fost publicată „Lista finală de proiecte selectate în cadrul apelului PNRR/2023/C3/S/I.2.A-B, aferentă Componentei C3 – Managementul deșeurilor – Investiția 2 – Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricolecompostabile – Subinvestiția I2.A-B – Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”. Această listă cuprinde și obiectivul de investiție depus de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Comuna Pestișu Mic. Proiectul se intitulează „Sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Comuna Pestișu Mic, Județul Hunedoara”, iar valoarea sa este de 3.384.606,94 lei, inclusiv TVA. Obiectivul de investiții este unul complex. Astfel, pe de-o parte, acesta prevede un sistem integrat tipic de colectare și valorificare a gunoiului de grajd compus din mai multe elemente, fiind vorba, mai exact, despre o platformă comunală și 7 platforme individuale pentru fermierii mici și mijlocii din comuna Pestișu Mic, respectiv pentru cei care dețin până la 100 Unități Vită Mare (UVM). Totodată, proiectul prevede și achiziționarea de echipamente pentru gestionarea compostului, respectiv încărcător frontal, tractor, remorcă, mașină de împrăștiat gunoiul de grajd și cisternă vidanjă”, a spus primarul comunei hunedorene Pestișu Mic, Daniel Saul Dobruțchi.
Actualitate
Reforma statului și reforma clasei politice, prioritare pentru PNL!
Alegerile parlamentare de duminică sunt cruciale pentru viitorul nostru. Acum nu mai este vorba despre partide, ci despre țara noastră. Votul pentru PNL este votul pentru România modernă.
Biroul Politic Național a probat azi în unanimitate pachetul de măsuri reformatoare, propuse de președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan. Acestea vor fi suspuse spre aprobare următorului parlament în primele 6 luni de mandat.
PNL urmărește 4 direcții: reforma clasei politice, reforma statului, reguli bune pentru un stat de încredere, economie și dezvoltare.
Reforma clasei politice
Fără reforma lumii politice nu se poate realiza reforma statului.
PNL își asumă reforma clasei politice:
• Reducerea numărului de parlamentari la 300, ținând cont și de reprezentarea minorităților
• Reducerea subvenției pentru partidele politice, între anii electorali
• Limitarea cheltuielilor din campanie decontate și în costuri per vot și stabilirea unui plafon de costuri per vot
• PNL asumă drept criterii de promovare internă rezultatele și profesionalismul
• Reducerea cheltuielilor administrative pentru demnitari (nr de cabinete, vile de protocol)
Reforma statului
PNL propune reforma statului:
1. Reforma administrației centrale:
• În administrația centrală, reducem numărul de ministere și agenții
• Comasarea serviciilor deconcentrate
Specialiștii vor rămâne, șefii vor fi mai puțini, iar structurile piramidale ineficiente vor fi reduse.
• Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula de maximum 2 secretari de stat/minister și maximum 3 la ministerele mari
• Audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală și pentru companiile de sta în primele 6 luni ale anului viitor
• Eliminăm sinecurile. Punem preț pe eficiență și rezultate.
Nimeni nu trebuie să ocupe un post de conducere decât dacă este competent și face ceva pentru banii pe care îi primește.
2. Debirocratizare, simplificare, dereglementare
• Comasarea autorităților de reglementare
• Anularea sau simplificarea reglementărilor
• Digitalizare și interconectarea bazelor de date
• Transfer de competențe în teritoriu între instituțiile statului
3. Descentralizare și creșterea eficienței administrației publice locale
Trebuie să mutăm decizia spre autoritățile locale. O țară nu se schimbă din București, ci din miile de localități și dintr-un efort colectiv în fiecare localitate.
• Transfer de competențe, active și responsabilități către autoritățile locale
• Reorganizarea administrativă sau primării organizate mai eficient
• Primăria trebuie să fie un factor de dezvoltare pentru comunități, iar primarul un manager.
• Finanțarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficiență și cofinanțare din partea autorităților locale
Totodată, Partidul Național Liberal vine cu reguli bune și clare pentru a pune bazele unui stat de încredere:
1. Analizarea reglementărilor din toate domeniile în așa fel încât să genereze comportamente corecte
2. Creșterea vârstei de pensionare la magistrați
3. Accces corect în serviciile publice (concursuri corecte/ dimensionarea corectă a muncii)
4. Eliminarea inechităților sociale
Nu guvernul schimbă o țară, ci oamenii. Guvernul creează condiții pentru ca oamenii și companiile să schimbe țara. Asta înseamnă o țară de încredere, în care tinerii rămân.
Sunt trasate linii directoare și în ceea ce privește economia și dezvoltarea
1. Continuarea susținerii marilor investiții.
Investițiile urmează infrastructura. PNL susține proiectele mari de infrastructură. Nu vom putea dezvolta o zonă săracă fără o cale de acces. Investițiile străine se opresc cel mai aproape de graniță pentru că nimeni nu vrea să meargă unde nu sunt drumuri.
2. Predictibilitate în reglementările fiscale și susținerea cotei unice
3. Program integrat pentru creșterea producției agricole românești:
– productivitate mai bună prin irigații, întreținerea canalelor și acumulărilor de apă
– procesare, depozitare, ambalare
– cadastrare și diversificarea producției agricole
– sprijinirea certificării produselor tradiționale și agricole
4. Program pentru susținerea exporturilor
– Ajutoare de stat prioritizate pentru tehnologiile noi și pemtru companiile axate pe exporturi
– Susținerea firmelor românești ce pot deveni campioni regionali
5. Susținerea companiilor de tehnologie, a cercetării aplicate și obținerea de brevete
CMF 11240002
Actualitate
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a României (CCR) a cerut reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.
Plenul Curții Constituționale a examinat, joi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș și, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Comunicatul Curții Constituționale a României:
„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu o zi in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 11 ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF