Connect with us
Data: 12/02/2025
.

Actualitate

Hunedoreanca Florica Zaharie, care a deschis, la Hărțăgani, primul muzeu al textilelor din România, parte din gala oamenilor frumoși

Publicat

pe

Este o renumită specialistă în conservarea materialelor, originară din Hărţăgani, comuna Băiţa şi, după studiile de la liceul pedagogic, a urmat Şcoala Populară de Artă, s-a înscris, apoi, la cursurile Universităţii de Arte „Nicolae Grigorescu” Bucureşti. S-a specializat în arte decorative, tapiseria şi structura textilelor. În 1998 a decis să plece din țară și a ajuns în Statele Unite, unde a lucrat la Muzeul Metropolitan din New York. După 30 de ani, s-a întors în locurile natale, acasă, la Hărțăgani, pentru a deschide aici primul muzeu al textilelor din România. Florica Zaharie, căci despre ea este vorba, e următoarea invitată a cunoscutei campanii „Premianții fără premii” de la Deva. Ea va fi răsplătită de societatea civilă din oraș, sâmbătă, 23 iunie, în Piața Victoriei, din centrul orașului.

Florica Zaharie a schimbat marele New York cu satul ei natal și drag, Hărțăgani, unde a reușit să îl aducă până și pe ambasadorul SUA. E cunoscută ca fiind o specialistă în conservarea materialelor textile. Experienţa, dar şi piesele create de ea i-au deschis porţile către celebrul „the Met”, pe 1000 Fifth Avenue, New York, din America. Astfel, a ajuns să facă parte din Departamentul de Conservare a Textilelor de la „The Metropolitan Museum of Art din New York”, unde a şi debutat ca şi restaurator în laboratorul instituţiei. În 2003 a ajuns chiar şefa acestui departament. Şi acum site-ul Met o prezintă ca pe un conservator emerit, care a condus un colectiv de conservatori de textile de renume mondial.

După trei decenii petrecute peste ocean, hunedoreanca a ales, însă, să lase „tărâmul făgăduinței” și s-a întors acasă, la Hărțăgani. A înființat propriul muzeu al textilelor, pe care l-a inaugurat, la finele lunii mai, și nu oricum, ci chiar în prezența ambasadorilor SUA și Marii Britanii.

Un muzeu cu o colecție aproape unică în estul Europei

„Muzeul Textilelor”, așa cum este descris pe propria pagină de Internet, este un muzeu privat care lucrează cu colecţia de textile FARZ (Florica, Ana and Romulus Zaharia). Colecția include textile și instrumentar folosit în producţia textilă tradiţională, produse de-a lungul istoriei în toată lumea; o bogată colecţie de referinţă alcatuită din fibre, culoranţi, și structuri textile; și o bibliotecă de specialitate. Colecţia cuprinde piese textile bidimensionale, costume, accesorii și instrumentar textil din România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America. Forta și unicitatea colecţiei FARZ este faptul că a fost sistematic și profesional formată cu atenţie la aspectele technice ale textilelor, fiind, probabil, singura colecţie de acest tip din estul Europei.

Muzeul Textilelor” are trei locații, două în comuna Băiţa și una în satul Hărţăgani, toate în judeţul Hunedoara. Locaţia principală a muzeului, Corpul A, este într-o casă construită în centrul comunei Băiţa la 1857. În momentul de faţă, casa și grădina sunt în restaurare. Grădina casei va fi transformată într-o gradină de plante tinctoriale și de fibre textile. Corpul B, unde sunt locate spaţiile administrative, un laborator de conservare, sala de conferinţe și un „Art Café”, este o clădire din anii șaizeci, care a fost magazinul universal al Băiţei. Corpul C al muzeului, unde producţia casnică textilă tipică zonei Hunedoara, exemplificată prin obiecte și o gradină axată pe plantele textile, este într-o gospodărie ţărănească din satul Hărţăgani. Florica Zaharie și-a propus ca, până la anul, să finalizeze și restaurarea Corpului A, astfel încât să deschidă și această locaţie publicului în 2020.

Advertisement

Pentru exemplul său de profesionalism şi dăruire, pentru modul în care a ales să promoveze România, organizatorii cunoscutei campanii „Premianții fără premii” propun să o recompenseze în mod simbolic, pe Florica Zaharie, printr-o diplomă, un buchet de flori, o strângere de mână, sâmbătă, de la ora 11:00, în centrul Devei.

Campania „Premianții fără premii” ajunge la ediția cu numărul 141. Din 2013, de când a debutat, aduce, în fiecare săptămână, în fața opiniei publice, oameni de valoare care pot fi considerați un adevărat exemplu pentru comunitate.

Advertisement

Actualitate

Junioarele IV s-au întrecut pe semicerc

Publicat

pe

Redactat de

Sala Sporturilor din Deva a găzduit prima etapă a Campionatului Județean de handbal pentru junioare IV, fete născute în 2014 și 2015.

Pe lângă gazdele de la CSM Deva, la acest turneu au mai participat CFR Simeria, CSȘ Hunedoara și, respectiv, CSȘ Petroșani. După jocuri spectaculoase, disputate cu ardoarea specifică vârstei, turneul a fost câștigat de CSȘ Petroșani, pe locurile următoare situându-se, în ordine, CSȘ Hunedoara, CSM Deva și CFR Simeria. Data și locația următorului turneu urmează a fi anunțată de către Asociația Județeană de Handbal Hunedoara, cea care organizează competiția.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Aproape 400 de infracțiuni informatice, instrumentate anul trecut, în creștere cu 12 la sută față de 2023

Publicat

pe

Redactat de

Aproape 400 de infracțiuni informatice au fost instrumentate de polițiști, pe parcursul anului trecut, în creștere cu 12 procente față de 2023.

“Domeniul criminalității informatice a cunoscut, în ultimii ani, un trend ascendent. Faptele incriminate de Codul Penal pe acest segment au crescut cu circa 12%”, arată reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii din structurile de investigații criminale, cei care au competența să cerceteze astfel de fapte, atrag atenția și asupra infracțiunilor de înșelăciune, comise în mediul on-line. Fiecare utilizator al internetului, în special tinerii și persoanele în vârstă, ar trebui să acționeze cu mare atenție și responsabilitate atunci când vine vorba despre datele personale.

Activități dedicate promovării siguranței în mediul on-line

Anual, la data de 11 februarie, este marcată „Ziua Siguranței pe Internet”. În acest sens, polițiștii hunedoreni au desfășurat, în cursul zilei de marți, mai multe activități dedicate promovării siguranței și responsabilității în mediul on-line.

Advertisement

Două dintre activitățile educative s-au desfășurat la școlile gimnaziale din localitățile Brănișca și Vețel. Scopul a fost ca minorii să conștientizeze pericolele online, precum cyberbulliyng, furtul de date personale și expunerea la materiale ilegale sau cu conținut dăunător.

Pentru a nu ajunge victime în mediul online, polițiștii vă recomandă următoarele măsuri: utilizarea unor parole puternice, cu un nivel ridicat de complexitate; evitați folosirea termenilor uzuali și schimbați periodic parolele; asigurați-vă că aplicațiile și programele antivirus sunt actualizate, pentru a preveni vulnerabilitățile; atenție la e-mailurile și mesajele suspecte; nu deschideți link-uri din surse necunoscute, primite pe e-mail sau prin SMS, prin intermediul comunicărilor de pe social media ori prin platformele de tip chat (WhatsApp, Telegram etc.); evitați partajarea informațiilor personale pe rețelele de socializare și setați nivelurile de confidențialitate corespunzătoare; verificați sursele de informare, pentru a combate dezinformarea; fiți atenți la mesajele care par să vină din partea băncilor; unitățile bancare nu solicită prin SMS date confidențiale, cum ar fi datele cardurilor, parolele de access sau coduri PIN. “În situația în care ați fost înșelați sau ați furnizat datele bancare altor persoane, vă sfătuim să anunțați imediat banca la care aveti conturile, precum și cea mai apropiată unitate de poliție. Prin educație și măsuri de precauție, internetul poate deveni mai sigur!”, mai transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. Administratorii ale căror atestate expiră, notificați de DAS Deva

Publicat

pe

Redactat de

Administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Deva ale căror atestate au expirat sau urmează să expire în cursul anului 2025 au fost notificați de către Direcția de Asistență Socială Deva cu privire la reînnoirea documentelor, în cel mai scurt timp.

Conform legislației care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, atestatul este actul care dovedește calitatea de administrator de imobile (condominii).

Documentul este valabil timp de 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.

Expirarea atestatului determină imposibilitatea exercitării activității de administrare a imobilelor, iar legea prevede amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru administratorii care își desfășoară activitatea fără să dețină un atestat valabil.

Atestatul pentru dobândirea calității de administrator de condominii se eliberează pe baza unei cereri scrise, care se depune la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1 – Registratură), însoțită de următoarele documente:

Advertisement

– act de identitate

– acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie – unde este cazul)

– certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018, cu modificările și completările ulterioare

– cazier judiciar

– cazier fiscal

Advertisement

– adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominii

– declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni

Persoanele fizice din municipiul Deva care solicită emiterea atestatului de administrator de condominii vor plăti o taxă specială de 110 de lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 379/2024 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2025.

Mai multe detalii cu privire la emiterea atestatului pot fi consultate pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații, de unde poate fi descărcat și formularul de cerere.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartimentul Asociații de Proprietari), după următorul program: luni – joi, între orele 8.00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Advertisement

În municipiul Deva, funcționează 456 de asociații de proprietari, în care își desfășoară activitatea un număr de 79 de administratori, conform evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari.

Aproape o treime dintre administratori au obligația să-și reînnoiască atestatele în anul 2025. De la începutul anului, doar 9 dintre aceștia au solicitat eliberarea unui nou document.

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate