Ultima ora
Ilie Pârvan, noul inspector șef al IȘJ Hunedoara. Maria Ștefănie a transmis un mesaj, la final de mandat
Schimbări la nivelul conducerii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara. Profesorul Ilie Pârvan a fost numit inspector școlar general. Ordinul de ministru a fost semnat marți.
Ilie Pârvan este profesor la Liceul Tehnologic „Retezat” din Uricani, iar până în 2016 a ocupat și funcția de inspector general școlar adjunct în cadrul IȘJ Hunedoara. Începând de miercuri (25 martie-n.red.), Ilie Pârvan revine la IȘJ Hunedoara, în funcția de inspector școlar general, de această dată. Ilie Pârvan este președintele Organizației PNL Uricani.
„Stimați colegi, dragi elevi și părinți,
Contractul meu de management pentru funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara se încheie în 25 martie 2020. Încă, din prima zi în care am ocupat această funcție, am fost conștientă că va momentul când trebuie să plec din acest post de conducere. bucur că am reușit să imi duc la bun sfârșit acest mandat. Am ocupat această funcție aproape 6 ani, la care pot adăuga, perioada 2012- 2014 în care am ocupat funcția de inspector școlar general adjunct și cei 4 ani de experiență profesională în calitate de inspector școlar pentru disciplinele chimie și fizică, precum și managmentul resurselor umane. Experiența celor 6 ani de activitate, din 2008 până în 2014, în cadrul inspectoratului școlar m-a ajutat foarte mult și m-a pregătit pentru funcția de inspector școlar general. Am încercat să imi fac datoria, am muncit cu entuziasm și dăruire alături de echipa inspectoratului școlar în folosul învățământului hunedorean. Rezultatele muncii noastre sunt evidente și cel mai mult mă bucur că am reușit să venim cu proiecte și programe care au condus la o îmbunătățire considerabilă a rezultatelor elevilor.
Adresez mulțumiri tuturor colaboratorilor și susținătorilor învățământului hunedorean, precum și reprezentanților din mass-media pentru sprijinul acordat în promovarea educației!
Întotdeauna am încercat să-mi îndeplinesc misiunea în calitate de lider, să-i încurajez și să-i motivez pe cei din jurul meu, să le transmit principiile si valorile după care îmi orientez activitatea și să iî tratez cu respect și empatie. Mulțumesc colegilor inspectori, directori, profesori, mulțumesc elevilor și părinților pentru excelenta colaborare și pentru căldura și aprecierea pe care am simțit-o din partea tuturor!”, a transmis prof. Maria Ștefănie, fostul inspector școlar general IȘJ Hunedoara.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria
Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat
Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.
„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
-
Actualitatecu 3 zile in urma
13 milioane de euro disponibile pentru dezvoltarea stațiunilor turistice din județ
-
Actualitatecu o zi in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara și-a deschis porțile
-
Actualitatecu o zi in urma
Proiectul de investiții „Centrala Electrică Mintia”, declarat de Guvern de importanță națională
-
Actualitatecu 2 zile in urma
ITM Hunedoara, controale la centrele rezidențiale din județ
-
Actualitatecu o zi in urma
Trei tinere s-au răsturnat cu ATV-ul pe un câmp, la poalele Retezatului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Sistare temporară a gazelor naturale în Hațeg pe 18 decembrie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul termină anul la două puncte de play-off
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Studenții și profesorii de la Universitatea din București contribuie la creșterea calității educației din Geoparc