Connect with us
Data: 06/01/2025
.

Actualitate

Începe vacanța de iarnă. Elevii vor avea trei săptămâni libere

Publicat

pe

Vacanța de iarnă de anul acesta începe sâmbătă, 22 decembrie 2018 și se încheie duminică, 13 ianuarie 2019. Are 23 de zile și din anul 2000 și până în prezent au mai fost alte patru vacanțe de iarnă care au durat tot 23 de zile, potrivit ordinelor de ministru publiate în Monitrul Oficial și datelor existente pe site-ul Ministerului Educației. Majoritatea vacanțelor de iarnă pentru elevi au avut, în ultimii 18 ani, o durată de 16 zile (11 vacanțe), scrie edupedu.ro. Într-un singur an, 2010-2011 s-a tăiat din această vacanță până când a ajuns de doar 14 zile, potrivit datelor din Monitorul Oficial. Pe de altă parte au existat patru ani, iar acesta este al cincilea, în care vacanța a început aproape de Căciun și s-a prelungit până spre jumătatea lunii ianuarie. Au existat anul trecut diverse dezbateri cu privire la cât de bine este să stai într-o vacanță atât de lungă, din punctul de vedere al școlii, al elevului, al profesorului și al părinților.

Discuțiile despre „lungimea” vacanței de iarnă au fost declanșate și de decizia Ministrului Sorin Câmpeanu, care în 2015 a hotărât să intervină în structura deja aprobată a anului școlar în curs și să schimbe durata vacanței de iarnă (cu 4 zile înaintea startului noului an școlar) de la 16 zile la 23 de zile.

Cursurile școlare încep pe 14 ianuarie 2019 și durează încă două săptămâni, până pe 1 februarie 2019. Apoi este o vacanță inter-semestrială de o săptămână, de pe 2 februarie până pe 10.

Semestrul al doilea începe din 11 februarie. Următoarea vacanță va fi de Paște (20 aprilie-5 mai), apoi sunt din nou prgramate cursuri până pe 14 iunie. Vacanța de vară 2019 revine la datele clasice, consacrate acesteia, adică începe pe 15 iunie și se termină pe 15 septembrie.

Advertisement

Actualitate

Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Hațeg a organizat o licitație publică pentru furnizarea de mobilier școlar destinat mai multor unități de învățământ, în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Liceului Teoretic Ion Constantin Brătianu Hațeg, județul Hunedoara.”

Șase firme au depus oferte pentru acest contract, estimat la 1.214.938 lei. Proiectul, finanțat prin PNRR (cod F-PNRR-Dotari-2023-4095), vizează dotarea Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” și a altor unități școlare din Hațeg, precum Școala Gimnazială „Ovid Densusianu,” Școala Gimnazială „Aron Densusianu,” Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit și Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina,” împreună cu subunitatea acesteia, Grădinița „Episcop Gurie Georgiu.”

Achiziția include mobilier pentru sălile de clasă, laboratoarele de științe, cabinetele de istorie și psihopedagogie, precum și atelierele de practică. Proiectul are scopul de a moderniza condițiile de studiu, oferind elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional modern și bine echipat. Atribuirea contractului va fi realizată în curând, conform criteriilor de evaluare stabilite în licitație.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Brad a primit două oferte pentru licitația de reabilitare termică a Secției de Ginecologie, un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovărilor.

Valoarea estimată a contractului este de 3.712.387 lei, iar lucrările vor avea o durată de 12 luni de la semnarea contractului.

Proiectul, identificat cu codul C5-B2.1.a-1783, are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.

Până pe 18 aprilie 2024, ofertele celor două asocieri de firme vor fi evaluate tehnic, iar după desemnarea câștigătorului, lucrările vor începe conform planului stabilit. Finanțarea provine din Componenta 5 a PNRR, un program național care susține tranziția către o infrastructură mai ecologică și mai eficientă energetic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate