Actualitate
INS: Pensia medie lunară a ajuns la 2.117 lei, în trimestrul 3, în creştere cu 0,4%
Pensia medie lunară a ajuns la 2.117 lei, în trimestrul al treilea al anului în curs, în creştere cu 0,4% faţă de trimestrul precedent, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Pensia medie lunară a fost determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. – plătite de casele de pensii, precizează INS.
În trimestrul 3 din acest an, numărul mediu de pensionari a fost de 4,979 milioane de persoane, în creştere cu 1.000 de persoane faţă de trimestrul 2, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,601 milioane de persoane, un plus de 3.000 de persoane.
Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 2.007 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost 50,4% (acelaşi ca şi în trimestrul precedent); indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 99,0%.
Comparativ cu trimestrul 3 din 2022, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 17.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 2.000 de persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent cu 14,1% şi, respectiv, cu 13%.
Numărul mediu de pensionari a fost, în trimestrul 3 din 2023, comparativ cu trimestrul 2 din 2023 în creştere cu 1.000 de persoane, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în creştere cu 3.000 de persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de trimestrul precedent, cu 0,4% şi respectiv cu 0,1%.
În trimestrul 3 al anului în curs, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,4% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80%, urmat de pensionari cu pensiile de urmaş, cu o pondere de 9,8%, şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,1%. În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, la nivel naţional, dar a prezentat variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui, respectiv 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.
Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.079 de lei. Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele Botoşani (1.588 lei) şi Vrancea (1.598 lei), iar cele mai mari valori în judeţul Hunedoara (2.667 lei) şi în Bucureşti (2.547 lei).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul 3 din 2023, a fost de 1,148 milioane de persoane, din care: 1,035 milioane de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,5% din totalul pensionarilor din această categorie; 107.300 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,2% din totalul pensionarilor din sistemul pentru agricultori; 5.700 de persoane din sistemul militar, reprezentând 2,8% din totalul pensionarilor acestei categorii.
Sursa: AGERPRES
Actualitate
Cele patru viori ale maestrului George Enescu reunite la Deva
Pentru prima dată în România, cele patru viori care au aparținut legendarului maestru George Enescu, parte a patrimoniului Muzeului Național „George Enescu” din București și clasificate drept „Tezaur”, vor fi reunite pe aceeași scenă. Evenimentul va avea loc astăzi, 28 noiembrie, începând cu ora 19:00, la sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva, în cadrul unui turneu național care aduce în prim-plan un moment de referință în istoria muzicală a țării.
Aceste viori, de o valoare inestimabilă, au o încărcătură istorică și simbolică imensă, fiind martore ale unora dintre cele mai strălucite momente ale carierei lui Enescu, unul dintre cei mai mari compozitori și violoniști ai lumii. Reunirea lor pe aceeași scenă reprezintă o oportunitate rară pentru iubitorii de muzică clasică din România, oferindu-le ocazia de a asculta sunetele ce au răsunat în sălile celebre ale lumii.
Evenimentul promite să fie un omagiu adus maestrului Enescu și unei tradiții muzicale de neprețuit, în timp ce aduce în fața publicului de la Deva un moment deosebit de istorie și cultură.
FOTO: FACEBOOK CENTRUL CULTURAL DRĂGAN MUNTEAN DEVA
Actualitate
Petrila: A plecat de la domiciliul și nu s-a mai întors
În cursul serii de ieri o femeie din localitatea Petrila a sesizat poliția cu privire la faptul că fiica ei, în vârstă de 19 ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Polițiștii desfășoară în continuare activități specifice pentru a o găsi pe tânără.
„La data 27 noiembrie 2024, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost sesizați de o femeie din localitate despre faptul că în data de 27 noiembrie 2024, în jurul orei 12:30, fiica sa în vârstă de 19 ani, DUMA MIRIAM DEBORA (foto), din Petrila, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
La momentul plecării voluntare, tânăra purta următoarele articole de vestimentație: o geacă de fâș de culoare albastră spre negru, de tip parka, pantaloni blue-jeans, ghete de culoare neagră și căciulă neagră. Duma Miriam Debora are următoarele semnalmente: 1,68 m înălțime, greutate 50 kg., ochi căprui, păr șaten, lung (nu prezintă semne particulare).
Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării tinerei, care a fost dată în urmărire națională. Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112″,informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
FOTO: IPJ HUNEDOARA
Actualitate
Aniversarea a 106 ani de la Marea Unire
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi condus fără permis o mașină furată și a fugit de polițiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu o zi in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 3 zile in urma
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor