Actualitate
Joi, ultima zi a lunii în care se fac plăți și încasări la casieria DAS Deva
Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva aduce la cunoștința chiriașilor din locuințele sociale și camerele de cămin, locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului că ULTIMA ZI operațională a lunii pentru plata chiriilor, ratelor și taxelor comune la casieria instituției este joi, 27 iunie 2024.
“Plățile se pot efectua în numerar sau cu cardul, între orele 08:30 – 11.00 și 12:30 – 15:00. În ultima zi lucrătoare a lunii (vineri, 28 iunie 2024), casieria realizează doar operațiuni de închidere de lună și situația creanțelor și debitelor pentru imobilele din fondul locativ aflat în proprietatea Municipiului Deva”, precizează reprezentanții instituției.
Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0755.878.599 și 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
„Neachitarea la termenul scadent a obligațiilor de plată atrage penalități de întârziere, conform contractelor de închiriere sau vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuințelor”, mai transmit reprezentanții DAS Deva.
Actualitate
Meciuri din trei divizii pe stadioanele din județ
Acest sfârșit de săptămână este unul plin pentru microbiștii hunedoreni. Aceștia vor putea urmări, din tribunele stadioanelor din județul nostru, meciuri de fotbal din trei eșaloane.
Liderul vine la Hunedoara
Fără îndoială, capul de afiș este un meci din Liga 2, programat sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 12:30, pe stadionul din Hunedoara. Atunci echipa locală Corvinul, ocupanta poziției a șasea în clasament, ultima care duce în play-off-ul de la finele sezonului regular, va primi vizitat liderului AFCK Miercurea Ciuc. După 15 etape, hunedorenii au 23 de puncte, la egalitate de puncte cu locul 5, FC Argeș, diferențierea fiind făcută de golaveraj, + 5, față de + 3, iar harghitenii au 34 de puncte, ambele echipe având câte 13 meciuri jucate, acest lucru datorându-se excluderii din competiție a celor de la Viitorul Târgu Jiu. Pe de altă parte, cei de la FC Argeș, cu 14 meciuri disputate, deschid, etapa joi, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS Hunedoara, jucând pe terenul celor de la Ceahlăul Piatra Neamț (locul IX, cu 21 de puncte și golaveraj + 4 din 13 jocuri). Grosul etapei, una în care stă ultima clasată, AFC Câmpulung (7p, 14j) se joacă sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 11:00, când sunt programate meciurile CS Mioveni (XX, 8p, 13j) – CSM Slatina XIII, 16p, 13j), Metaloglobus București (IV, 26p, 13j) – FC Bihor (XVII, 11p, – 6, 13j), Chindia Târgoviște (XIV, 15p, 13j)– CSM Focșani (XIX, 10p, 14j), CS Afumați (XI, 20p, +1, 13j) – ACSM Reșița (III, 27p, 14j) și FC Voluntari (VII, 22p, 13 j) – Metalul Buzău (VIII, 21p, +5, 14j). Ultimele meciuri ale rundei se dispută duminică, 1 decembrie, când, de la ora 11:00, avem întâlnirea CSC Șelimbăr (XVI, 13p, 13j) – Steaua București (II, 28p, 14j), iar de la 13:15 jocul Concordia Chiajna (X, 20p, +1, 13j) – FCU Craiova (XII, 17p, 13j). Facem precizarea că în cazul celor de la Chiajna și Afumați departajarea se face după numărul de goluri marcate, respectiv 18 față de 14. Revenind la meciul de la Hunedoara, trebuie spus că prețul unui tichet este de 20 de lei, iar casele de bilete se vor deschide cu două ore înainte de începerea jocului. Totodată, meciul Corvinul Hunedoara – AFKC Miercurea Ciuc va fi televizat pe DigiSport1 și PrimaSport1.
Jiul acasă, Lupeniul în deplasare
În Liga 3, în seria 8, în etapa a XIV-a a sezonului regular, Jiul Petroșani, a șasea clasată, cu 17 puncte, primește vizita echipei de pe doi, ACSO Filiași (24p), meciul fiind programat sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 14:00. Celelalte partide ale rundei, respectiv Aro Câmpulung (IX, 10p) – Speed Bradu (VI, 15p), SCM Râmnicu Vâlcea (I, 33p) – Viitorul Dăești (VIII, 14p, – 13), Gilortul Târgu Cărbunești (VII, 14p, – 9) – Vulturii Fărcășești (V, 19p) și Unirea Bascov (III, 21p) – Sparta Horezu (X, 9p) se joacă vineri, 29 noiembrie, de la ora 14:00. În seria 9, Minerul Lupeni, a doua clasată, cu 23 de puncte și golaveraj + 8, joacă, vineri, 29 noiembrie, de la ora 14:00, pe terenul „lanternei roșii”, Avântul Periam (6p). În aceeași zi și de la aceeași oră se mai joacă meciurile Timișul Șag (IX, 13p) – Progresul Pecica (IV, 23p, + 2) și CSC Ghiroda (III, 23p, + 5) – Lotus Felix (VII, 16p). Partidele Viitorul Arad (VII, 18p) – Gloria Cermei (VIII, 15p) și Poli Timișoara (V, 19p) – CSC Peciu Nou (I, 27p) se dispută sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 14:00.
Etapă în Liga 4
Microbiștii vor putea urmări și meciurile etapei a XV-a a sezonului regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara. Runda debutează joi, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA, cu meciul CSM Vulcan (VII, 21p) – Unirea DMO (I, 37p). Celelalte meciuri ale etapei sunt programate sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 13:00, programul fiind Retezatul Hațeg (IV, 29p) – Aurul Brad (III, 28p), Șoimul Băița (X, 10p) – Gloria Geoagiu (II, 34p), Dacia Orăștie (V, 23p, + 11) – Victoria Călan (IX, 14p), CFR Simeria (VI, 23p, – 8) – Inter Petrila (VIII, 18p) și Minerul Uricani (XII, 0p) – CSM Deva (XI, 3p). Este de menționat că Inter Petrila și Șoimul Băița au câte un meci mai puțin disputat.
Actualitate
Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Ceremonialul militar organizat de ,,Ziua Națională a României” aduce restricții de circulație în zona Cimitirului Eroilor din municipiul Deva, de pe strada Călugăreni.
“Duminică, 1 Decembrie 2024, între orele 11:00 – 13:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Călugăreni – pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Eroilor și străzile Scoruș și Nucilor, din municipiul Deva, ca urmare a desfășurării festivităților ocazionate de “Ziua Națională a României””, au informat reprezentanții Primăriei Deva.
Primăria Municipiului Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară.
Actualitate
Siguranță pe două roți. Reguli esențiale pentru bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice
Acțiune de prevenire a evenimentelor rutiere în care pot fi implicați conducătorii de biciclete și trotinete electrice. Polițiștii rutieri au desfășurat, în cursul zilei de ieri, ample acțiuni preventive pentru a verifica legalitatea deplasării persoanelor care utilizează biciclete sau trotinete electrice.
Din fericire, în urma controalelor, nu au fost constatate nereguli majore, însă polițiștii le reamintesc celor care se deplasează pe două roți câteva reguli esențiale pentru siguranță.
”Persoanele care se deplasează pe două roți sunt obligate să respecte regulile de circulație, la fel ca orice alt participant la trafic. O atenție deosebită trebuie acordată în momentul schimbării direcției de mers, care se va face doar după o temeinică asigurare și după ce ați semnalizat intenția dumneavoastră și sunteți siguri că ceilalți participați la trafic au observat-o.
Purtați cască și echipament de protecție și elemente reflectorizante pentru a fi vizibili în trafic, mai ales pe timp de noapte. Se interzice circulația atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.
În localitățile unde există piste dedicate bicicletelor și trotinetelor, deplasarea trebuie să se facă exclusiv pe acestea, evitând circulația pe trotuare sau carosabil, dacă nu este permisă.
Fiți vigilenți în intersecții, în apropierea trecerilor de pietoni și în zonele aglomerate, pentru a preveni incidentele (traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni se va face doar după ce ați coborât de pe bicicletă/trotinetă și v-ați asigurat corespunzător).
Asigurați-vă că bicicleta sau trotineta este în stare tehnică bună – frânele funcționează corect, iar luminile sunt în stare perfectă”, arată IPJ Hunedoara.
Polițiștii rutieri vor continua să deruleze astfel de acțiuni preventive pentru a reduce riscul accidentelor și îi încurajează toți participanții la trafic să adopte un comportament responsabil.
FOTO: IPJ Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi condus fără permis o mașină furată și a fugit de polițiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 3 zile in urma
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie