Actualitate
Kosoni furaţi din Sarmizegetusa Regia, recuperaţi din Londra
Un nou lot de artefacte antice constând în 145 monede antice din aur de tip Koson, sustrase în perioada 2003-2007 din situl arheologic Sarmizegetusa Regia au fost repatriate, ieri, din Londra. Acestea vor ajunge în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti.
Monedele au fost indisponibilizate în urma controlului efectuat autoturismului unui inculpat, cetăţean român, la intrarea în tunelul Folkestone, din Marea Britanie. Artefactele urmau a fi transportate la o casă de licitaţie din Germania, spre valorificare. Conform expertizei numismatice efectuate monedele aparţin tezaurelor sustrase, în perioada 2003-2007 din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, jud. Hunedoara – clasat monument istoric pe lista monumentelor UNESCO. Faptele au fost comise de echipe de braconaj arheologic din judeţul Hunedoara, aflate în curs de urmărire sau judecare, pentru sustragerea şi valorificarea ilegală a mai multor tezaure de spirale, scuturi şi monede antice, comise în aceeaşi perioadă.
Ambasada României la Londra, prin Ataşatul de Afaceri Interne, a monitorizat în permanenţă dosarul în parcurgerea etapelor şi a termenelor stabilite de către organele judiciare britanice, până miercuri, când autorităţile britanice competente au remis monedele mijloace materiale de probă autorităţilor judiciare române, în vederea continuării procesului penal.
De la declanşarea anchetei, în anul 2005 şi până în prezent, prin activitatea organelor judiciare, au fost repatriate mai multe tezaure antice: 711 monede Koson din aur, 13 brăţări dacice din aur, un colier cu pandative şi o pereche de cercei din aur, trei scuturi dacice din fier forjat, depozite de unelte şi arme, câteva zeci de mii de monede antice din aur, argint şi bronz, precum şi numeroase alte artefacte, depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României şi a muzeelor naţionale de istorie din Alba Iulia şi Cluj-Napoca.
În cele şase dosare soluţionate până în prezent s-a dispus trimiterea în judecată a 34 inculpaţi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, şantaj, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, spălare de bani etc.
Urmărirea penală este efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul structurii specializate a Poliţiei Române.
Actualitate
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara anunță lansarea unei noi sesiuni de recrutare pentru cei care doresc să devină pompieri. Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești scoate la concurs 300 de locuri, oferind oportunitatea de a face parte dintr-o echipă de elită dedicată salvării de vieți.
Perioada de înscriere este cuprinsă între 24 februarie și 12 martie 2025, iar cererile de participare pot fi depuse exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@isuhd.ro.
Calendarul admiterii:
24 februarie – 12 martie 2025 – depunerea cererilor de înscriere (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică)
28 martie 2025 – termenul limită pentru depunerea documentelor și finalizarea evaluării psihologice
4 – 10 aprilie 2025 – evaluarea performanțelor fizice
12 aprilie 2025 – proba scrisă pentru evaluarea cunoștințelor
17 aprilie – 4 iunie 2025 – examinarea medicală (pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor disponibile, în funcție de media finală)
6 iunie 2025 – afișarea rezultatelor finale
Persoanele interesate sunt încurajate să profite de această oportunitate pentru a urma o carieră în domeniul situațiilor de urgență. Se pot înscrie atât bărbați, cât și femei, care îndeplinesc criteriile necesare.
Pentru detalii suplimentare, candidații sunt îndemnați să contacteze ISU Hunedoara sau să acceseze site-ul unității de învățământ.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Primarul Ovidiu Vlad restabilește legalitatea în Geoagiu Băi: Aleea publică eliberată după ani de abuz

Într-o acțiune fermă și necesară, primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad, a intervenit pentru restabilirea legalității în stațiunea Geoagiu Băi. O alee publică, blocată abuziv de ani de zile de familia unui fost consilier local, a fost eliberată și redată comunității.
Aleea, care asigură accesul către Grota Haiducilor – un important obiectiv turistic din stațiune –, fusese ocupată ilegal, restricționând libera circulație a localnicilor și a turiștilor. După parcurgerea tuturor demersurilor legale, administrația locală a intervenit pentru a reda domeniul public cetățenilor.
„Ceea ce s-a întâmplat în Geoagiu Băi este un abuz clar. O familie folosea domeniul public în interes propriu, împiedicând accesul turiștilor către un obiectiv turistic deosebit. Nu voi accepta niciodată astfel de practici și voi acționa ferm pentru respectarea legii. Toți locuitorii orașului Geoagiu și turiștii trebuie să se bucure de ceea ce stațiunea noastră are de oferit”, a declarat primarul Ovidiu Vlad.
Această intervenție subliniază angajamentul administrației locale de a proteja interesele comunității și de a valorifica potențialul turistic al stațiunii. Grota Haiducilor, acum din nou accesibilă tuturor, urmează să fie inclusă într-un proiect de promovare și dezvoltare turistică, menit să atragă mai mulți vizitatori în Geoagiu Băi.
Prin această acțiune, primarul Ovidiu Vlad transmite un mesaj clar: legea trebuie respectată, iar orașul Geoagiu rămâne un spațiu deschis și primitor pentru toți.
Actualitate
Hunedorenii vor putea cumpăra mărțișoare din mai multe zone din oraș. Unde vor fi găsite

Locuitorii municipiului Hunedoara vor putea cumpăra mărțișoare, dar și alte produse specifice începutului de primăvară, din mai multe zone din oraș.
Conform solicitărilor primite de Primăria Hunedoara de la comercianţi, principalele zone din localitate în care se vor putea găsi tarabe cu mărţişoare, flori, felicitări şi alte produse specifice perioadei sunt: Piaţa „Regele Ferdinand I” (la Teatru), Zona pietonală Corvin, B-dul Dacia – pietonala Cora (în zona cofetăriei Jasmin şi a magazinului Effect), B-dul Mihai Viteazu (zona complexului comercial Dunărea), Intersecţia din zona Union – Kaufland (b-dul Dacia cu str. Avram Iancu), Intersecţia din zona Supeco (b-dul Mihai Viteazu cu b-dul Dacia), Micro 5 – intersecţia semaforizată a b-dului Dacia cu str. Bucegi, B-dul Traian – în zona fabricii de pâine de lângă autogară, B-dul Dacia – aproape de magazinul Profi, Micro 7 – strada Viorele (zona „Parângul”).
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri